De ce copiii refuză sarcinile simple și cum poate părintele schimba dinamica. Urania Cremene: „Nu e vorba de tehnici - e vorba de a face ÎMPREUNĂ”

Data publicării:
Raluca Panțiru
Autorul articolului: Raluca Panțiru
Categorie: Parenting
De ce copiii refuză sarcinile simple și cum poate părintele schimba dinamica. Urania Cremene: „Nu e vorba de tehnici - e vorba de a face ÎMPREUNĂ” / Sursă foto:captură video YouTube @FainsiSimplu Mihai Morar
De ce copiii refuză sarcinile simple și cum poate părintele schimba dinamica. Urania Cremene: „Nu e vorba de tehnici - e vorba de a face ÎMPREUNĂ” / Sursă foto:captură video YouTube @FainsiSimplu Mihai Morar

În multe familii, momentul strângerii jucăriilor pare un episod repetat dintr-un duel nesfârșit: părintele cere, copilul refuză, tonurile cresc, iar atmosfera se încarcă.



 O scenă aparent banală: „Te rog, strânge jucăriile”, ajunge, fără să ne dăm seama, să se transforme într-o confruntare directă. Copilul „nu vrea”, părintele „se enervează”, și intrăm rapid în zona arsenalelor cunoscute: amenințări, numărat până la trei, promisiuni, negocieri exasperate sau pedepse.

Dar ce se întâmplă cu adevărat? Copilul intră imediat în luptă. Dacă simte presiune, răspunde cu rezistență. Iar în fața rezistenței, părintele oscilează între două extreme: fie renunță complet, fie devine și mai autoritar, sperând că „măcar așa” va obține rezultatul dorit.

Specialiștii în parenting atrag atenția că problema nu este comportamentul copilului, ci întrebarea greșită pe care o punem. În loc să ne întrebăm obsesiv „Cum îl fac să strângă jucăriile?”, merită să începem cu o întrebare mult mai importantă: „Unde e copilul meu acum, emoțional?”

 

Urania Cremene: „Nu e vorba de tehnici - e vorba de a face ÎMPREUNĂ”

De cele mai multe ori, copilul este prins în joc, fericit, absorbit, creativ. Pentru el, jucăriile nu sunt „dezordine”, ci universul pe care tocmai îl explorează. De aici pornim. Nu din autoritate, nu din nervi, ci din conectare.

„De multe ori, în relațiile cu copiii noștri, task-uri simple, precum: „Strânge jucăriile”, se transformă într-o luptă de care pe care. Copilul nu vrea, tu te enervezi. Apoi, începe arsenalul: amenințări, numărăm până la trei, mituim, pedepsim.

Dar ce face copilul? Se pune și el în luptă. Răspunsul părintelui? Ori cedează complet, ori devine și mai autoritar. Schimbarea de mentalitate vine din întrebarea pe care ne-o punem:

Nu „cum îl fac să strângă jucăriile?” ci „Unde e copilul meu acum, emoțional?”El e fericit jucându-se. Cum mă conectez la frecvența lui? Cum obțin COOPERARE, nu obediență?În loc să-l tragi în lupta ta, coboară la el: „Văd că te joci frumos. Hai să punem jucăriile la somn, apoi mergem la masă.

”Nu e vorba de tehnici - e vorba de a face ÎMPREUNĂ, nu de a-l forța. Energia se schimbă instant când nu mai ești în război”, explică Urania Cremene, specialist în parenting.

CITEȘTE ȘI

Urania Cremene: „3 greșeli pe care le fac părinții în primii ani de școală și care scad dramatic pofta de învățare a copiilor”

Oana Moraru, despre exercițiul de altădată care forma mintea copiilor: „Exercițiul ăsta forța limbajul, dezlega limbile, mişca gândirea”

Sugestii de AUR pentru mame de la Urania Cremene. Cum să reacționezi când primești sfaturi pe care nu le ceri

Concediul de creștere copil de doi ani, PERICOL sau BINECUVÂNTARE? Atena Boca: Primii doi ani de viață sunt esențiali pentru crearea unei puternice siguranțe emoționale a copilului”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.






Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite

pixel