Psihiatrul pediatru Ioana Georgescu a lămurit, în cadrul emisiunii Părinți Prezenți, dacă există cu adevărat autismul virtual sau nu, întrucât sunt persoane care consideră că este doar o exagerare și că tehnologia în sine nu poate provoca autism.
Se pare că există o legătură semnificativă între expunerea la ecrane luminoase și apariția simptomelor de tip autist la anumite categorii de copii cu vulnerabilități genetice, susține psihiatrul pediatru Ioana Georgescu la Părinți Prezenți, o emisiune marca ParintisiPitici.ro.
„Da, există autismul virtual! Termenul a apărut din necesitatea de a defini o nouă tulburare psihică, în care apar simptome de tip autist consecutiv expunerii masive la ecrane luminoase, în special la anumiți copii care au vulnerabilități genetice. Autismul infantil are etiologie în principal genetică, dar și epigenetica, adică anumite trăsături fenotipice sunt cauzate de expunerea la anumiți factori de mediu, care schimbă comportarea genelor și afectează modul în care celulele decodifica genele. Mecanismele epigenetice sunt afectate de mai mulți factori, printre care chimicalele din mediu, dietă, poluarea, medicamentele, îmbătrânirea, dar și alterarea dezvoltării în utero sau în perioada imediat următoare nașterii și primii doi ani de viață. Astfel, prin modificarea activității electrice cerebrale sau modificarea biologiei creierului la o vârstă atât de fragedă, se poate altera dezvoltarea neuronală.
Multiple studii au arătat că privitul excesiv la televizor sau telefon s-a asociat cu un declin al densității conexiunilor neuronale în ariile cerebrale care sunt în mod particular implicate în limbaj, comunicare și memorie, aceleași arii care sunt alterate în demență. Ecranele reduc volumul substanței gri cerebrale responsabile de gândirea critică și raționament, capacitate de argumentare, dar și răspunsuri emoționale. Sunt așadar modificări structurale dovedite, apărute post-expunere prelungită la televizor”, a precizat Ioana Georgescu.
SURSA FOTO: freepik.com @kay4yk
Informațiile oferite de psihiatrul pediatru Ioana Georgescu sunt cu adevărat valoroase și oferă o perspectivă clară asupra impactului expunerii la ecrane asupra dezvoltării copiilor. Este interesant să vedem cum expunerea prelungită la ecrane poate afecta diverse aspecte ale dezvoltării copiilor, inclusiv limbajul, abilitățile de rezolvare a problemelor și motricitatea fină. Argumentele legate de efectul hipnotic al ecranelor și inhibarea activității cerebrale într-o stare de tip beta sunt, de asemenea, foarte semnificative.
„Ideal ar fi că cei sub 24 de luni să NU fie expuși deloc la ecrane, iar copiii de la 2 la 5 ani să privească la televizor jumătate de oră - maximum o oră pe zi. S-a demonstrat că cei de 1 an care au fost expuși la mai mult de 4 ore pe zi de ecran au prezentat întârziere în limbaj și comunicare socială, abilități scăzute de rezolvare a problemelor, dar și întârziere în dezvoltarea motricității fine la vârstă de 2 și 4 ani.
Mai mult, vizionarea ecranelor are un efect hipnotic, adică de provocare a somnului artificial, prin creșterea activității de tip alfa, o stare asociată cu meditarea, visatul cu ochii deschiși și relaxarea. Cu alte cuvinte, în loc să menținem creierul activ și alert, într-o stare de tip beta care permite concentrarea și învățarea, îl inhibăm. De asemenea, privitul ecranelor reduce procesarea analitică a emisferei stângi și abilitatea de a gândi critic.
Copilul nu poate să învețe, nu are mecanismele neurologice necesare astfel să poată învață din acest mediu, apoi să aplice în viața reală. Chiar dacă avem impresia că învață culorile uitându-se la niște imagini pe telefon, nu va putea să le recunoască în viața de zi cu zi, pentru că nu are ariile de asociație suficient dezvoltate. Copilul este într-un proces de dezvoltare care are nevoie de prezența unui adult pentru a se realiza adecvat. Dacă este lăsat la televizor, el trebuie să fie asistat de un adult care să filtreze informația, să medieze, să explice ceea ce este acolo. Ecranul/TV/telefonul prezintă imagini care se mișcă rapid și aduc foarte mulți stimuli care atrag atenția copilului, îl fac să îi placă ce experimentează. Copilul rămâne blocat acolo și nu mai este stimulat să comunice cu lumea din jur. Copilul se retrage și trăiește în lumea lui. Copilul nu are mecanismele cognitive să le proceseze”, a mai spus psihiatrul pediatru.
Urmăriți emisiunea integral:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil