Importanța ilustrațiilor și imaginilor în cărțile pentru copii

Data publicării:
Fotografie de la Maël BALLAND/ Pexels
Fotografie de la Maël BALLAND/ Pexels

„Arta de a desena este încă fundamental aceeași încă din timpurile preistorice. Ea unește omul și lumea. El trăiește prin magie.” Keith Haring. Puterea evocatoare și concretă a ilustrațiilor care fac din copil un cititor activ.



Cărți cu imagini? Trebuie să recunoaștem că și noi, adulții, încă le iubim și le preferăm celor fără imagini. Practic suntem mulțumiți și mai satisfăcuți când, printre atâtea cuvinte, iese ocazional în evidență o imagine, chiar dacă este stilizată (ilustrările, pentru noi, adulții, apar adesea sub formă de „schițe” monocromatice).

Această preferință a mea poate fi atribuită probabil numărului mare de cărți pe care le-am citit în copilărie.

La vârsta preșcolară, mai ales, copiilor le place să asculte povești de basm și „urmăresc” narațiunea orală și prin vizualizarea unor imagini colorate strălucitor și cu trăsături bine definite.

Ilustrațiile reprezintă un dispozitiv foarte util pentru a întrerupe ceea ce copiii pot percepe ca o narațiune monotonă. Datorită acestor reprezentări grafice, copilul dă trup și substanță poveștii: fiecare personaj din poveste capătă o identitate foarte specifică, la fel ca și peisajele și tot ceea ce este cuprins în narațiune.

Cartea prinde viață datorită ilustrațiilor, care sunt o completare necesară a cuvintelor folosite pentru a spune poveștile unui copil de doar câțiva ani.

 Imaginile dau concretitate narațiunii, mai ales dacă micul cititor nu știe încă să citească, făcând astfel cuvintele aproape mai palpabile și ideile mai substanțiale decât un text care ar fi prea „fluid”.

 Mulți copii, de fapt, simt o nevoie reală de a vizualiza ceea ce aud, ancorați astfel de realitatea zilnică pe care o trăiesc. Imaginea, să nu uităm, are în sine o putere evocativă enormă.

Figurile dintr-o carte captează atenția copilului, îl uimesc și îl implică mai mult în narațiune. Prin ele intră în text și dintr-un subiect pasiv al lecturii devine subiect activ, adevăratul protagonist.

De la imagini la cuvinte

În literatura pentru copii plecăm de la așa-numitele cărți de preșcolar, formate în principal din imagini, în general foarte mari, și câteva propoziții foarte scurte care exprimă concepte foarte simple. Ulterior au loc introducerea „primelor citiri”, adică un amestec de imagini și cuvinte dozate cu experiență. 

În cele din urmă, cărțile doar text sunt situate la granița dintre copilărie și adolescența timpurie, caracterizate printr-o predominanță clară a cuvintelor și, uneori, prin prezența unor trăsături grafice timide.

Reducerea progresivă a imaginii merge mână în mână cu dezvoltarea psihologică a copilului care, de câțiva ani în timpul copilăriei, are nevoie să folosească cifre pentru a reprezenta concepte, gânduri și situații abstracte.

Să ne gândim la copii și la nevoia de a învăța anumite conținuturi prin imagini la școală, începând de la grădiniță.

Școlarilor le este predat spre învățare alfabetul, de exemplu, prin așa-numitele „mese didactice”, carduri din lemn sau carton cu o ilustrație reprezentând obiectul cu inițiala cuvântului înfățișat. 

Imaginea-simbol al literei alfabetului are un impact imediat asupra copilului, care necesită mai puțin efort pentru a memora (și apoi a-și aminti) ceea ce a învățat prin imagine. Și așa se transformă un desen într-un instrument de predare foarte valid.

Ilustrații pentru un cititor activ

Copilul, care încă nu poate citi, prin imagine devine „cititor activ” pentru că:

- Prefigurează realitatea descrisă

- El empatizează mai mult cu povestea

- Dezvoltă propriul simț estetic

- Este capabil să stabilească o legătură emoțională cu textul

Adultul ca „mediator”

 Când se citește o frumoasă carte de povești ilustrată, cititorul (adultul) devine un mediator al comunicării între cuvântul scris, imagine și copil.

Adultul narează și adesea, în același timp, leagă ilustrațiile de povestea spusă, explică sensul imaginilor, creează conexiuni între puterea cuvintelor și cea a reprezentării, făcând acest moment de interconexiuni bogat în conotație și sens.

Prin jocul „ce este asta”, un joc de aparentă simplitate, apare efortul copilului de a dezvolta un răspuns, hotărârea de a da un nume și o interpretare lucrurilor. Copilul, astfel, învață povestea prin nivelul narațiunii orale și cel al reprezentării grafice.

Și legătura dintre adult (fie mamă, tată, bunic, educator) și copil se întărește, se consolidează în numele unei căutări de sens în lucruri, o căutare care în relația educațională durează ani de zile (și, poate, nu se termină niciodată.. . ).

Cartea cu imagini este atemporală

Valabilitatea cărții ilustrate ca instrument pedagogic important în creșterea psihologică și culturală a copilului este de necontestat. 

Cu toate acestea, există mulți detractori ai acestui instrument de antrenament, susținând că imaginile pot înlocui doza inepuizabilă de creativitate și imaginație tipică unui copil în curs de dezvoltare.

Cartea ilustrată, îmbogățită cu imagini bine reprezentate, este o sursă educațională inepuizabilă pentru copii.

Citirea cărților ilustrate este o valoare adăugată educației copilului, și pentru că îl determină să reflecteze asupra a ceea ce a auzit și să reelaboreze conținutul.

Imaginea este un alt text de citit fiind subiect de interpretare (chiar dacă ghidată) de către copil. Prin această recitire a textului se activează reflectarea și interiorizarea conținuturilor vehiculate de textul însuși și de imagine.

Se dezvoltă astfel capacitatea critică a copilului, devenind din ce în ce mai protagonist al realităţilor în care trăieşte.



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Elena Didila | Categorie: Dezvoltare intelectuala
Tagurile articolului: carti ilustrate citit copii desen





DC Media Group Audience
pixel