Îți faci griji că ești „polițistul rău” în ochii copilului tău? 3 motive pentru care acest rol nu este negativ, potrivit unui psiholog

Există ideea că fiecare părinte are un rol diferit în relația cu copilul. Unul este mai flexibil, iar celălalt este perceput ca fiind mai strict. În termeni simpli, unul pare „polițistul bun”, iar celălalt „polițistul rău”.

Acest dezechilibru poate influența copilul, mai ales atunci când părinții sunt separați. Pe termen scurt, situația poate părea utilă, pentru că reduce conflictele dintre adulți sau simplifică gestionarea rutinelor. Pe termen lung, însă, creează un dezechilibru pe care copilul îl observă rapid.

Copilul înțelege cine stabilește limitele și cine le relaxează și își adaptează comportamentul în funcție de această diferență. Poate apela la părintele mai permisiv pentru a obține ce își dorește sau poate dezvolta respingere față de cel mai strict, mai ales în contextul unei separări.

Cum gestionezi această situație? Este cu adevărat o problemă să fii perceput ca „părintele strict”?

CITEȘTE ȘI: Greșeala pe care o faci când îți corectezi copilul și cum un minut de așteptare poate schimba totul

Repere ca să înțelegi situația și să o gestionezi corect

Potrivit lui Carmen Esteban, psiholog specializat în copii și adolescenți, multe persoane care sunt separate ajung să fie mai permisive cu propriii copii, notează Ser Padres. Din dorința de a nu ocupa rolul de „părintele strict”, cedează în diverse situații din viața de zi cu zi. Permit mai multe dulciuri, cumpără lucruri în plus, cresc timpul petrecut în fața ecranelor sau relaxează regulile legate de ieșiri.

În spatele acestor decizii există, de obicei, intenția de a compensa situația familială sau de a păstra o relație apropiată. Mesajul transmis este: „îi permit mai mult pentru că nu vreau să fiu cel strict”. Totuși, această abordare poate accentua dezechilibrul pe care încerci să îl eviți și face mai dificil ca cel mic să simtă coerență și stabilitate în educație.

Copiii și adolescenții au nevoie de reguli consecvente pentru a se dezvolta în siguranță. Chiar dacă aceste reguli nu sunt respectate în același mod de ambii părinți, tu poți oferi stabilitate prin propriul comportament, subliniază specialista.

Stabilirea limitelor nu înseamnă că ești „părintele rău”. Din contră, este o formă de ghidare, protecție și sprijin. Regulile oferă stabilitate și încredere. Atunci când stabilești limite ferme și consecvente, îl ajuți pe copil să își dezvolte stima de sine, siguranța emoțională și capacitatea de a se adapta, atât timp cât faci acest lucru cu respect și afecțiune.

Psihologul Andrea Tabueña atrage atenția asupra unui aspect: „limitele sunt necesare. Fără ele nu există respect și nici învățare. Chiar dacă pe moment pare că suntem prea stricți, lipsa regulilor clare duce, în timp, la frustrare, anxietate și lipsă de repere pentru viață”.

Pentru specialist, a educa și a iubi înseamnă și să stabilești limite. Să știi să spui „până aici”. Este un gest dificil, dar în timp este înțeles și apreciat.

Dacă te simți „părintele strict”, amintește-ți că acționezi în interesul copilului tău pe termen lung. Contează însă modul în care o faci. Limitele trebuie să vină din grijă și din dorința de a-l ajuta să crească echilibrat.