Într-un episod recent al podcastului MindArchitect, profesorul Sorin Costreie, prorector al Universității din București și consilier al lui Nicușor Dan pe probleme de educație și cercetare, a oferit o radiografie a sistemului educațional românesc.
„Acum este rodul reflecției acestor ani în care m-am tot gândit. M-am gândit exact la întrebarea aceasta: cum am ajuns aici? Nu mă interesează neapărat cauzele istorice, ci cum am ajuns aici ca să vedem ce putem face”, a spus el în cadrul podcastului MindArchitect.
Afirmația lui Costreie taie adânc și lovește în esența problemei: ceea ce învățăm în școală ne definește ca adulți, ca cetățeni și ca națiune.
„Uneori educația e privită ca ceva exterior, ca trecut sau ca viitor. Nu. Suntem ceea ce am învățat în școală. Asta ne definește, că vrem sau nu vrem”, a spus profesorul.
Profesorul atrage atenția că fiecare generație care trece printr-un sistem educațional slab va construi o societate slabă.
Unul dintre cele mai puternice momente ale discuției a fost cel în care profesorul Sorin Costreie a explicat legătura directă dintre educație și economie.
„Era un studiu care spunea că orice euro investit de stat în educație aduce opt euro în plus. Eu nu știu ce altă investiție este atât de profitabilă. Bagi un leu și scoți opt”, a spus el.
Acest calcul arată că educația nu este o cheltuială, ci cea mai rentabilă investiție publică posibilă. Cu toate acestea, România continuă să aloce un procent mic din PIB pentru învățământ, mult sub media europeană.
Profesorul a vorbit deschis și critic despre clasa politică. În opinia sa, politicienii români sunt captivi în logica ciclurilor electorale scurte și preferă gesturi simbolice în locul reformelor reale.
„Politicienii preferă lucruri vizibile, rapide. Le place să taie panglici la o școală sau la o grădiniță. Eu urăsc acest tip de politician cu drapelul pe piept, care ține discursuri la început de an, dar apoi nu alocă bani pentru școală. Rămânem doar cu zidurile”, a spus Costreie.
Critica este clară: educația nu poate fi tratată ca o fotografie de campanie, ci ca un proiect de țară pe termen lung.
Un moment memorabil al discuției a fost cel în care Costreie a adus în atenție un concept chinezesc: „Wei Ji”, care înseamnă, simultan, primejdie și oportunitate.
„În orice criză, când ajungi cu cuțitul la os, ești nevoit să iei măsuri mai radicale. Așa se întâmplă și la noi. Nu doar din perspectivă educațională sau socială, ci și din perspectivă financiară. Nu se mai poate altfel”, a spus el.
România, spune profesorul, se află într-un astfel de moment de răscruce. „Este o fereastră de oportunitate în care încă putem face ceva. Dacă nu facem acum, drumul este clar”.
Prof. Costreie observă totuși un progres. „În ultimii trei, patru, cinci ani, educația este pe agenda publică, la fel ca sănătatea. Dacă ne uităm zece, cincisprezece ani în urmă, ne chinuiam să le aducem acolo. Ele sunt acum pe agendă. Problema este ce facem acolo”.
El avertizează că România riscă să piardă totul dacă nu investește inteligent și constant în sistemul de învățământ.
„După alegeri, cred că ne este clar tuturor: dacă nu investim aici, țara se duce de râpă”, afirmă prorectorul.
Una dintre explicațiile profesorului pentru stagnare este lipsa unei viziuni pe termen lung.
„Rezultatele se văd peste mulți ani. De aici vine și dezinteresul politicienilor. Ciclurile politice sunt scurte, de patru ani, guvernele se schimbă, și nimeni nu are un câștig imediat din investițiile în educație”, explică profesorul Sorin Costreie.
Această gândire pe termen scurt blochează evoluția și condamnă școala românească la improvizație continuă.
„Sper ca într-un an, maximum doi, să revenim și să investim cu cap acolo unde trebuie. Educația nu înseamnă doar să pui bani în ea, ci să știi cum îi dirijezi”, adaugă profesorul.
Profesorul nu vorbește doar despre școală, ci despre felul în care o societate își construiește viitorul.
„Suntem ceea ce am învățat în școală. Asta ne definește”, adaugă el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.