Părinți și Pitici Părinți prezenți Cât de neregulată poate fi menstruația în primii ani? Dr. Oana Crețu spune când trebuie să mergi la medic / VIDEO

Cât de neregulată poate fi menstruația în primii ani? Dr. Oana Crețu spune când trebuie să mergi la medic / VIDEO

Cât de neregulată poate fi menstruația în primii ani? Dr. Oana Crețu spune când trebuie să mergi la medic / FOTO ILUSTRATIV: magnific.com @Stockbusters
În primii ani de la apariția menstruației, organismul adolescentelor trece printr-un proces complex de reglare hormonală, caracterizat adesea prin întârzieri, variații de debit sau dureri pelvine. Dr. Oana Crețu explică mecanismul maturării axului hipotalamo-hipofizar, diferențiază fluctuațiile firești de patologiile ginecologice și subliniază importanța unei consultații medicale preventive în jurul vârstei de 16 ani.

Este normal ca menstruația să vină o dată la două luni în primii ani de la debut? Când trebuie să ne alarmeze durerile menstruale și când este recomandat ca o tânără să treacă pentru prima dată pragul unui cabinet de obstetrică-ginecologie? În cadrul emisiunii Părinți Prezenți, dr. Oana Crețu răspunde celor mai frecvente frământări ale mamelor și adolescentelor, demontează panica inutilă și stabilește bornele unei monitorizări medicale corecte.

CITEȘTE ȘI: Prima menstruație la 8 sau 9 ani. Când trebuie să te îngrijorezi? Dr. Oana Crețu explică semnele pubertății precoce / VIDEO

Maturarea axului hipotalamo-hipofizar: De ce ciclul nu este regulat din prima zi?

În primii 2-3 ani de la menarhă, corpul fetelor se adaptează treptat la noul echilibru hormonal, iar ciclurile anovulatorii sau neregulate sunt frecvente:

„După debutul menstruației, undeva la doi-trei ani poate exista o perioadă de maturare a axului hipotalamo-hipofizar și pot exista niște mici tulburări ale menstruației în această perioadă. Acelea ar trebui discutate cu medicul pediatru sau medicul ginecolog, însă nu trebuie neapărat să ne alarmăm”, spune dr. Oana Crețu.

Când este obligatoriu controlul ginecologic de specialitate?

Deși majoritatea fetelor nu au nevoie de investigații invazive imediat după apariția menarhei, există simptome clare care nu trebuie ignorate:

„N-aș spune că neapărat încă de la debutul menstruației trebuie mers la ginecolog, pentru că urmărirea fetițelor ar trebui făcută de către medicul pediatru și împreună cu medicul endocrinolog dacă există probleme. Însă ar fi utilă o discuție cu medicul ginecolog în momentul în care apar probleme: dureri menstruale puternice, o menstruație mai abundentă sau unele tulburări majore ale ciclului menstrual”, adaugă dr. Oana Crețu.

VEZI ȘI: Cum îi explici unei fetițe de 8-9 ani ce este menstruația? Dr. Oana Crețu: „Nu-i spuneți niciodată «Gata, ai devenit femeie!»”

Pragul de 16 ani: Consultația de acomodare și educație intimă

Vizita la ginecolog nu trebuie asociată exclusiv cu boala sau cu debutul vieții sexuale, ci cu prevenția și informarea corectă:

„Ideal ar fi ca fetiței să i se facă o educație medicală și trebuie să știm că undeva în jurul vârstei de 16 ani ar fi utilă o discuție cu medicul ginecolog, care să o pregătească ușor, ușor pentru viața ei intimă și pentru urmărirea sănătății acesteia. Dacă nu apare nimic grav înainte, 16 ani este o vârstă foarte potrivită”, conchide dr. Oana Crețu.

URMĂRIȚI EMISIUNEA PĂRINȚI PREZENȚI - EPISODUL CU DR. OANA CREȚU - INTEGRAL:

Mamă și jurnalist, Loredana oferă o voce echilibrată pentru toți părinții care vor să își înțeleagă mai bine copiii. Scrie despre parenting cu sensibilitatea unei mame și rigoarea unui jurnalist, din experiența reală, consultă specialiști, verifică informațiile și selectează doar ceea ce este cu adevărat util pentru familie.
Alte știri