Cum gestionăm conflictul dintre doi copii, dar care sunt și de nedespărțit. Oana Moraru: „NU faceți asta”

Deși întâlnire dintre ei se termină, adesea, în lacrimi, reproșuri sau supărări, cei doi continuă să se joace și să stea unul pe lângă celălalt.

Pentru mulți părini prima reacție este să ceară educatoarei sau învățătoarei să-i țină separați pentru a evita conflictele. Oana Moraru, specialist în parenting, spune că aceste situații sunt mult mai frecvente decât am crede și fac parte din procesul normal de dezvoltare al copiilor.

„Dacă aveți un copil de grădi sau şcolar mic, care intră veșnic în conflict cu un altul, dar care caută mereu prezența sau compania acestuia, deși nu se sfârșește niciodată bine între ei, NU cereți educatoarelor să îi separe pe veci. NU îi cereți copilului să-și evite colegul. NU cereți educatoarei să îi țină la distanță în viitor. NU îi sfătuiți să ignore provocările celuilalt.

În fiecare clasă există perechi de copii care se caută unul pe altul, atrași de forța unui potențial conflict. Se caută pentru că au de învățat din conflict. Se caută pentru că au temperamente complementare. Se caută pentru că sunt fețele aceleiași monede. Metoda evitării îi face, la nivel subconștient, să se atragă și mai mult. Să caute conflictul ăla și mai mare. Niciun copil nu poate evita un coleg aflat zilnic în raza lui vizuală.

Perechile conflictuale sunt sursă de creștere, de dezvoltare. Sunt șansă de exersare a reglajului emoțional și de control al impulsului.
Când îi ceri educatoarei să îi separe, nu faci altceva decât s-o tratezi ca pe o bonă care trebuie să acomodeze frici și ego-uri parentale.
Dacă nu e vorba de un copil cu nevoi speciale, abordăm conflictul prin el, nu ocolindu-l peste sau pe lângă.
Copiii aceștia trebuie să se joace împreună. Doar că joaca trebuie moderată de adult, cu tehnici de agent de circulație în trafic: redirecționând, oprind, oferind prioritate, pe rând, anticipând blocajele și încurajând direcțiile. Conflictul fizic trebuie dirijat către cearta în cuvinte. Copiii învață să tranzacționeze, să dea la schimb, să își pună limite, să verbalizeze ce le place și ce nu. Să se lupte cu vorbe.

E un proces lung, de parcurs cu răbdare. Îndemnul la separarea permanentă a partenerilor care se caută în joc, este o formă de agresivitate la fel de mare din partea adulților. E ca și cum le refuzăm maturizarea. Ca și cum uităm că intervalul 2-6 ani este cel mai agresiv interval din existența unui om. Necesar agresiv. În sensul că este una din marile etape în care integrăm agresivitatea sănătos, nu o decupăm, nu o ocolim, nu ne facem că e greșit să existe.
Nu spun că trebuie lăsați să se bată sau că nu trebuie separați pe moment, când își fac rău. Ce spun este că nu trebuie abandonată ocazia lor de creștere, izolându-i și ocolindu-le adevărul lor relațional.

Educatoarele nu sunt bone. Sunt educatori. Trebuie să modeleze comportamente, să pună limite, să dirijeze, să oprească, să corecteze. Nu trebuie să îi facă pe părinți liniștiți sau pe copii - doar fericiți. Nici nu trebuie să aibă succes imediat în corectarea unei situații incomode. Le dăm timp, încredere și nu sfaturi de tip ”separă-l pe copilul meu de conflict”, a transmis Oana Moraru.

Citește și

Este bine să supralăudăm copiii pentru lucruri banale? Oana Moraru: „Trebuie să fim atenți la ASTA”

„Menținerea atenției copiilor în clasă a devenit o adevărată provocare!” Semnal de alarmă de la un pedagog

De ce imită fetele ce văd la altele. Oana Moraru: „Nu e lipsă de personalitate, nu aveți un copil care copiază și e bleg”