Sălile de clasă din România riscă să se transforme în scene desprinse din filmele de groază. Incidentele violente de la Bistrița, Pitești sau Cluj, unde adolescenții au intrat în școală înarmați cu arme albe și au atacat profesori sau colegi, nu mai reprezintă simple excepții. În spatele acestor gesturi extreme se află o ruptură între familie și școală, completată de o tăcere vinovată a conducerilor de unități de învățământ, care aleg de multe ori să ascundă mizeria sub preș.
Criza a fost analizată în detaliu în cadrul emisiunii Părinți Prezenți, moderată de Loredana Iriciuc, redactor-șef Părinți și Pitici. Invitată specială a fost Lavinia Stan, mamă a șase copii ajunși adulți funcționali și echilibrați, coach parental și autoarea cărții „Organizatorii de vieți. Principii esențiale pentru creșterea cu succes a copiilor”.
Discuția a pornit de la armele aduse la ore, Loredana Iriciuc a cerut o explicație din perspectiva unei mame care a crescut șase copii: „Să vorbim puțin și despre atacurile recente de la Bistrița și Pitești, cu elevii înarmați cu cuțit și macetă. Dumneavoastră ați crescut șase copii și sunteți în măsură să ne spuneți: cum nu lași furia și cruzimea să crească într-un copil până ajunge în punctul ăla în care să atace un profesor sau un coleg cu cuțitul sau cu maceta?”
Lavinia Stan a refuzat explicațiile comode oferite de autorități, care pun totul pe seama influențelor externe din mediul online.
„Nu pot decât să-mi imaginez ce a fost acolo. Eu aș fi vrut foarte tare să văd și acolo pe cineva care vine cu o explicație, pentru că noi trebuie să înțelegem ce se întâmplă acolo. Eu chiar vreau să înțeleg, și nu ca specialist, ca mamă care are copilul într-un sistem vreau să înțeleg ce s-a întâmplat cu copilul ăla. Am văzut un singur criminalist al Poliției Române care și-a dat o opinie pe social media, spunând că a fost un copil radicalizat, adică un copil care a preluat un comportament: au găsit că era pe niște site-uri internaționale și că erau niște comportamente radicale acolo, o instigare la ură, și chestia asta i-a modificat comportamentul. Pe mine personal nu mă satisface această explicație. Pentru că un copil poate să vadă multe feluri de informații, dar nu înseamnă că se duce și ridică cuțitul asupra unui profesor!
Eu vreau să înțeleg totuși mult mai adânc. Acolo ar trebui intervenit cu un psiholog care să stea să analizeze copilul ăla, pe el și în paralel pe părinții lui: să vedem unde au fost părinții în timpul ăsta, cum părinții au ajuns în punctul de a nu ști ce este cu copilul lor. Asta nu s-a întâmplat peste noapte, Loredana!” spune specialista.
Semnele ignorate timp de un an: Părinții trăiesc într-o bulă paralelă
După ce Loredana Iriciuc a amintit că atacatorul își plănuia fapta de luni de zile, Lavinia Stan a atras atenția asupra orbirii celor din jur.
„Dacă își plănuia de câteva luni atacul, deformarea minții lui, deformarea de personalitate înseamnă că se petrecea cu mult mai mult de un an înainte. Și atunci te întreb: luni de zile și-a planificat atacul, dar copilul ăsta un an de zile e imposibil să nu fi dat semne că are o privire ciudată, că ceva se întâmplă cu el, că se exprimă într-un fel, că are... ori e foarte închis, ori foarte întunecat, ori foarte trist. Cum nu l-a văzut nimeni?” întreabă specialista.
Contrastul dintre imaginea pe care familia o avea despre elev și planul lui sângeros a fost evidențiat de moderatoare, care a amintit că bunicul îl credea un copil fără rețele sociale, deși adolescentul își anunțase atacul pe internet chiar în acea dimineață. Răspunsul Laviniei Stan a arătat deconectarea totală a adulților.
„Asta arată că sunt părinți care sunt decuplați, de fapt, de la realitate. Cum ajungi să te decuplezi de la realitate? Pur și simplu nu te informezi, nu înțelegi care e rolul tău, nu înțelegi că trebuie să fii într-o conexiune reală cu copilul tău. Conexiune reală, cum s-o spun cu alte cuvinte ca să fie ușor de înțeles? Tu chiar să înțelegi ce gândește copilul tău, chiar să înțelegi că el are un sistem de gândire care e în formare și să ai date despre sistemul lui de gândire, despre cum simte copilul tău.
Înseamnă că întrebările astea n-au fost adresate niciodată: «Ce te face să te simți așa? Cum pot să te ajut? Cum pot să fiu mai mult aici? Ce poate mama să facă mai mult pentru tine sau mai puțin pentru tine?», uneori trebuie să facem mai puțin, nu mai mult, ca tu să fii mai bine. «Dacă ar fi să scoți ceva din ziua care a trecut azi, ce ai scoate? Dacă ar fi să băgăm ceva nou, ce ai băga? Cum putem să facem să vorbim mai mult, să petrecem mai mult timp împreună?». Întrebări de genul ăsta cu care să vii către copil. Copilul ăsta a dat semne foarte importante”, explică specialista.
Sistemul eșuat: Un singur consilier școlar la peste o mie de elevi
Dincolo de absența familiei, sistemul de învățământ lasă goluri uriașe pe zona de suport psihologic. Un singur specialist este aruncat în fața unor colective imense de elevi:
„La Părinți și Pitici am spus o chestie foarte valoroasă, Loredana, care a făcut valuri și a fost preluată foarte mult: am spus așa, că într-o școală de 1.500 de copii nu poți să ai doar un singur consilier școlar! Am fost invitată la o emisiune recent, la Teo Trandafir, și era acolo o doamnă psiholog școlar care mi-a spus că răspunde de 1.200 de copii. Și i-am spus: «Ce puteți să faceți la 1.200 de copii?». Zice: «Nu mă întrebați!». Și mi-a spus câte tipuri de lucruri ar trebui să facă pentru cei 1.200 de copii. Ea, un singur om, să acopere 1.200 de oameni este imposibil! Asta e o chestie care trebuie făcută rapid în sistem: dacă acea școală ar fi avut cinci psihologi, cineva ar fi văzut copilul ăla și l-ar fi văzut din timp.
Copiii ăștia dau semne, Loredana. Îmi aduc aminte cu ani de zile în urmă, când una din fiicele mele era în școala generală, a avut un coleg care stătea în ultima bancă. Îl știam din clasa întâi: era unul dintre cei mai veseli copii din clasă, fericit, din ăsta care țopăie. Și acum stătea în ultima bancă cu gluga trasă pe cap, nu-i mai vedea nimeni ochii, și cu capul pe bancă. Și eu am întrebat-o pe diriginta clasei: «Doamna dirigintă, ce-i cu copilul ăla?». «E în depresie.», «Păi și ce facem cu el? Ce facem cu el?». Am aflat ulterior că mama lui trecea printr-o boală gravă sau ceva se întâmpla grav în familie, și copilul preluase starea emoțională. Pentru că copiii ăștia sunt ca niște bureți: atrag, atrag, atrag și, fiind total nepregătiți, cad. Acolo trebuia intervenit. Societatea nu era pregătită acum 15 ani, să zicem, dar nici acum nu suntem pregătiți, când avem atâția psihiatri de copii, psihoterapeuți, psihologi și tot felul de meserii suport! Și acum îi lăsăm să ajungă să se radicalizeze? Pe bune? Dacă într-o școală ai cinci psihologi sau consilieri școlari care să vadă copiii ăia, copilul ăla ar fi fost salvat, profesoara ar fi fost salvată, pentru că și ea, săraca, rămâne traumatizată pe viață, s-a retras din învățământ!” spune Lavinia Stan.
Trauma nu se oprește la cadrul didactic agresat. Ea lovește întreaga clasă, chiar dacă solidaritatea elevilor a limitat proporțiile tragediei.
„Femeia are nevoie de terapie, are nevoie să proceseze șocul ăsta emoțional. Îți dai seama, inclusiv colegii care au sărit în apărarea doamnei profesoare... Da, asta e o chestie extraordinară, care arată că în copiii ăștia instinctele de apărare, despre asta vorbim, despre niște amigdale care funcționează corect, sunt reacțiile de apărare care sunt 100% normale. Ei, apărând profesoara, s-au apărat și pe ei, au înțeles că este un mediu periculos.
Un ministru de învățământ al unei țări nordice, pe care am încercat să-l citesc de curând, a spus chestii de foarte mult bun-simț: într-o școală, dacă un copil are o problemă sau dă semne de probleme, copiii spun. Acum mă întreb: copiii la noi spun? Eu cred că spun, dar ori nu sunt luați în seamă, ori pur și simplu procesul se oprește la jumătate, nu știm ce să facem mai departe. Dacă copiii au spus în clasă: «Doamna sau domnul, ceva nu-i în regulă cu copilul ăsta: ne amenință, sau vorbește urât, sau nu mai vorbește, sau s-a închis, sau e agresiv, sau se uită urât la noi», copiii spun! Ce s-a întâmplat cu procesul? De ce s-a oprit la jumătate? De ce cineva n-a intervenit? Profesorii trebuie să aibă mult mai mult curaj, Loredana, și să intervină mult mai devreme”, a spus Lavinia Stan.
„Se jucau în recreație”: Reacția revoltătoare a conducerilor de școli
Un alt punct critic îl reprezintă reflexul de a ascunde incidentele grave pentru a proteja reputația unității școlare. Moderatoarea a amintit episodul recent de la Cluj, unde doi verișori s-au tăiat cu cuțitul, iar conducerea a catalogat fapta drept o joacă.
„Pentru că nu suntem pregătiți, suntem speriați, disimulăm o normalitate și după aia lucrurile se întâmplă mult mai grav. În cazul ăsta eu dădeam stop-joc! Într-o școală din Europa copiii ăștia ar fi fost ținuți acasă pentru mai multe zile, le spui clar: cinci zile nu mai vii la școală! Părintele are timp să se gândească: «Băi, stai un pic, ce se întâmplă?», pentru că stă cu el acasă, îl oprește și pe el din job și din orice și are timp să proceseze că ceva grav s-a întâmplat. Poate să fie un tip de comunicare dat către toți părinții școlii, către toți diriginții: «Haideți să ridicăm nivelul de vigilență, hai să stăm mai mult de vorbă cu copiii noștri, nu e în regulă ce s-a întâmplat!». Adică foarte serios comunicate lucrurile astea, foarte sever, să se trezească un pic părinții.
Nu mușamalizăm! Profesorii trebuie să-și ia puterea înapoi, doar că și ei trebuie să înțeleagă... Ei așteaptă să le dea cineva puterea. N-o să le-o mai dea nimeni, Loredana! Trăim niște vremuri în care puterea nu ți-o dă nimeni, ți-o iei, făcând lucruri absolut legale. Tu trebuie să fii în siguranță în școală, copiii trebuie să fie în siguranță, actul ăsta de învățare trebuie să aducă bucurie copiilor și plăcere, atât cât se poate”, a spus Lavinia Stan.
Bariera comunicării cu adolescenții: De ce unii tineri rămân complet inaccesibili
Problemele de integrare emoțională se resimt la scară largă în rândul tinerilor de liceu, mulți dintre ei fiind complet deconectați de cerințele societății:
„Îți dau și un exemplu: am ținut o conferință la începutul lunii octombrie la Bacău, unde au fost aduși de către diriginți vreo 200 de copii de liceu, licee tehnologice. Unii nu s-au mișcat, pentru că le-am spus: «Vreau să fie pentru voi informația, în primul și în primul rând, nu pentru adulții de aici. E o șansă pentru voi faptul că ați venit aici». Și mă uitam: unii n-au avut interes, s-au ridicat, s-au plimbat, pur și simplu oricât aș fi ridicat eu energia, și am ridicat-o, crede-mă, vibra aerul, pur și simplu pe unii nu poți să-i captezi.
Acolo trebuie intervenit cu alte tipuri de instrumente: trebuie să-i vadă un terapeut, să vadă ce tip de informație îi interesează, ce-i cu ei. Sunt unii care pur și simplu se vor trezi mai târziu în viață, chiar și asta trebuie să înțelegem. Până să înțeleagă ei ce-i cu ei pe fața pământului, ce le place, ce-și doresc, vor merge așa cum îi duce societatea. Se vor trezi mai târziu... sau nu. Unii nu se mai trezesc. Dar am văzut copii foarte interesați și am văzut copii pe care nu puteai pur și simplu să-i captezi”, a conchis Lavinia Stan.