Recuperarea planșeului pelvin după cezariană: De ce operația nu te protejează de disfuncții / video
28 Octombrie 2026
O tuse bruscă, un hohot de râs la o glumă bună sau graba de a ridica bebelușul din pătuț aduc pentru mii de proaspete mame o spaimă mută: pierderea involuntară a câtorva picături de urină. Deși datele medicale din Europa arată că până la optzeci la sută dintre femeile care au adus pe lume un copil trec prin acest episod, subiectul rămâne îngropat sub o tăcere apăsătoare. Kinetoterapeutul Dragoș Cristian Bogdan, specialist în refacerea planșeului pelvin, arată că rușinea este cel mai mare dușman al vindecării și explică de ce răbdarea oarbă transformă o simplă slăbiciune musculară de moment într-un calvar cronic.
După venirea pe lume a unui bebeluș, întreaga atenție a familiei se mută instinctiv asupra noului născut. Nopțile albe, colicii și vizitele la pediatru ocupă fiecare clipă, în timp ce corpul mamei rămâne adesea pe planul al doilea. În această vâltoare, multe femei aleg să ignore semnele clare prin care trupul lor cere ajutor. Cumpără absorbante zilnice, evită să mai alerge, se feresc să strănute fără să își încrucișeze picioarele și speră că timpul va rezolva de la sine problema.
Această resemnare tăcută este alimentată de o prejudecată veche, transmisă din generație în generație: ideea că micile scăpări de urină fac parte din prețul firesc pe care o femeie trebuie să îl plătească pentru darul maternității. Cifrele din literatura de specialitate arată însă o realitate medicală care cere măsuri concrete, nu resemnare.
Ce spun datele medicale despre primele șase săptămâni de după naștere
Presiunea uriașă exercitată de sarcină, alături de efortul intens din timpul expulziei sau de trauma chirurgicală a unei operații, provoacă o dilatare amplă a tuturor ligamentelor și mușchilor din bazin. În primele săptămâni de la naștere, această relaxare a țesuturilor se traduce adesea prin pierderea controlului sfincterian.
Kinetoterapeutul Dragoș Cristian Bogdan aduce în prim-plan discrepanța uriașă dintre ce recunosc pacientele la prima consultație și amploarea fenomenului la nivel european:
„Din experiența mea, cam în jur de 30% din paciente mi-au spus lucrul acesta, dar statistic vorbind în Europa, cam 80% în ultimul studiu pe care l-am citit în 2025 pe PubMed, noile mame sunt afectate de incontinența urinară”, susține expertul la Părinți Prezenți, o emisiune marca PărințișiPitici.ro.
Fereastra de șase săptămâni de după aducerea pe lume a pruncului reprezintă o etapă de tranziție firească, dar și un moment cheie pentru viitorul sănătății intime. Specialistul explică pas cu pas traseul fiziologic prin care trece organismul.
„După naștere, cam în jur de șase săptămâni, potrivit studiului, pot să apară aceste senzații, deoarece am avut dilatarea tuturor țesuturilor, nu numai a uterului, dar după aceea, după ce am născut, totul trebuie să se retragă înapoi. Nu toată lumea este la fel: la unele mame poate să dureze mai mult, la altele mai puțin. Ce este important este să nu ignorăm. Putem accepta că este de moment, dar dacă nu tratăm prin recuperare medicală, atunci o să înceapă să evolueze din ce în ce mai neplăcut de-a lungul anilor. Dar dacă o tratăm cât se poate de repede, atunci va dispărea”, explică kinetoterapeutul Dragoș Cristian Bogdan.
Lăsată fără sprijin, musculatura pelvină își pierde tonusul pe termen lung, iar odată cu înaintarea în vârstă și apariția modificărilor hormonale de la menopauză, disconfortul se amplifică sever.
Rușinea din cabinetul medical: mitul suferinței ca datorie de mamă
Cea mai grea barieră în calea vindecării nu este natura leziunilor anatomice, ci jena profundă care le împiedică pe femei să rostească adevărul în fața medicului ginecolog sau a kinetoterapeutului. De multe ori, mamele se simt vinovate sau cred că problema lor este una izolată și rușinoasă.
Dragoș Cristian Bogdan condamnă cu fermitate această cultură a resemnării și demontează ideea că sacrificiul tăcut ar aduce vreun merit moral:
„Cea mai păcătoasă dintre toate este jena și rușinea, de parcă, Doamne ferește, cine știe ce se întâmplă... Sau mai este una dintre ele: «Domnule, trebuie să suferi un pic». Nu! Nu-ți dă nimeni la sfârșitul vieții diplomă de participare pentru că ai suferit în tăcere, nu ai vorbit și nu ți-ai îmbunătățit calitatea vieții! Nu-ți dă nimeni o diplomă de așa ceva. Ține de noi să putem să ne îmbunătățim calitatea vieții”, spune expertul.
Suferința acceptată orbește nu rezolvă patologia, ci doar fură bucuria mișcării, libertatea de a face sport și relaxarea din viața de cuplu.
Soluțiile moderne redau controlul și liniștea în viața de zi cu zi
Vestea bună pentru orice proaspătă mamă este că medicina modernă privește planșeul pelvin exact ca pe orice alt grup muscular din corp: o structură vie, capabilă să își recapete forța, elasticitatea și coordonarea prin protocoale dedicate. Terapiile actuale nu mai seamănă deloc cu simplele sfaturi vagi de altădată.
Specialistul amintește saltul uriaș făcut de tehnicile de fizioterapie și reeducare pelvină: „Suferința nu este o virtute! Fiecare femeie merită să fie ascultată și nu lăsată în tăcere și să poată să apeleze la partea de recuperare de planșeu pelvin. Există în ziua de astăzi tehnici moderne față de acum 100 de ani când nu existau. Putem apela cu încredere... pentru că fiecare femeie merită să se bucure de o viață normală”.
Prin exerciții ghidate de respirație diafragmatică, conștientizare musculară, biofeedback și terapie manuală adaptată cicatricilor, planșeul pelvin este repus în funcțiune. Primul pas spre vindecare cere doar curajul de a rosti primele cuvinte în fața specialistului: dincolo de tabuuri și tăceri inutile, dreptul la o viață lipsită de teamă și durere aparține fiecărei mame.