Unde se termină o ceartă de copii și unde începe dosarul penal? Avocata Adelina Albu explică ce trebuie să știe orice părinte

Pentru un părinte, nimic nu este mai sfâșietor decât clipa în care își vede copilul căzut în tăcere, retras, speriat de fiecare vibrație a telefonului sau refuză categoric să mai treacă pragul școlii. În spatele acestor reacții stau adesea luni de umilințe zilnice, porecle otrăvite, îmbrânceli pe coridoare sau mesaje de teroare pe grupurile de chat. Prea des, aceste drame sunt expediate de profesori sau de alți adulți cu o replică superficială: „Așa sunt copiii, se mai ciondănesc și ei”.

Realitatea din spatele porților școlare arată însă un tablou dur. În cadrul emisiunii Părinți Prezenți, realizată de Loredana Iriciuc, redactor-șef PărințiPitici.ro, avocata Adelina Albu a demontat mitul „nevinovatelor certuri între colegi” și a explicat pas cu pas granița dintre un conflict banal și o faptă cu relevanță penală, dar și momentul în care intervenția Poliției prin apel la 112 devine imperativă.

Realitatea din pauzele școlare: Trei sferturi dintre incidente au loc chiar în clasă

Cifrele prezentate la debutul discuției de către jurnalista Loredana Iiciuc dezvăluie dimensiunea unui fenomen care macină comunitățile de elevi din România, alimentat de pasivitatea celor din jur: „Bullyingul nu mai este de mult o simplă ceartă între doi copii. Vorbim despre agresiune fizică, jigniri, umilire, excludere, amenințări și tot mai des despre situații care continuă astăzi și în mediul online. Datele recente arată dimensiunea problemei: aproximativ 19% dintre elevi spun că sunt jigniți și intimidați frecvent. Aproape jumătate dintre colegii care văd o agresiune nu intervin, iar 38% dintre victimele bullyingului sunt și agresori.

Datele făcute publice de Salvați Copiii arată că 73,5% dintre copii indică școala drept principalul loc al incidentelor de violență, iar în aproximativ 70% dintre cazuri agresorul este un copil”.

În fața abuzurilor, legea nu lasă loc de interpretări subiective. Definiția juridică a hărțuirii școlare a fost fixată inițial prin Legea 221/2019 și preluată integral în noua Lege a Învățământului Preuniversitar nr. 198/2023. Textul legal stabilește fără echivoc faptul că demnitatea unui minor este ocrotită indiferent dacă violența a lăsat sau nu vânătăi pe corp.

Avocata Adelina Albu a dat citire normei pentru a sublinia termenii exacți: „Legea 221 din 2019, care a modificat Legea Educației Naționale, astăzi Legea Învățământului Preuniversitar numărul 198/2023, a introdus definiția legală a bullyingului și permiteți-mi să citesc pentru acuratețe: «acțiunea sau seria de acțiuni fizice, verbale sau relaționale, intenționate și repetitive, care lezează demnitatea sau creează intimidare, ostilizare, degradare, umilire ori ofensare a elevului». Aceasta ar fi definiția potrivit legii a bullyingului.

Deci nu e nevoie de o lovitură ca să vorbim despre o situație serioasă. Comportamente cum ar fi excluderea sistematică, poreclele repetitive, umilirea, degradarea în fața clasei, toate se subsumează bullyingului, cu obligații bineînțeles pentru școală”.

Cum deosebești o dispută de moment de un act premeditat: Dezechilibrul de forțe

Una dintre cele mai mari capcane pentru părinți este confuzia dintre o neînțelegere firească și teroarea metodică. O divergență spontană apărută la un joc sau o ceartă punctuală pentru o jucărie rămâne o întâmplare fără urmări pe termen lung. Bullyingul, în schimb, presupune un raport inegal și o dorință conștientă de a distruge echilibrul emoțional al victimei.

„O ceartă rămâne izolată și fără semnificație neapărat juridică dacă nu are caracter repetitiv, dacă nu a avut intenția de a umili, doar a fost un conflict de moment care nu se repetă și care este pur și simplu ceva izolat. Deci urmărim caracterul obișnuit și amploarea violenței exercitate asupra copilului. De asemenea, putem fi atenți și la disproporția dintre agresiune, în sensul că copilul meu a fost victima unui grup de copii care s-au unit cu toții împotriva lui sau a fost un moment punctual într-o nemulțumire că unul are un caiet mai frumos decât celălalt. Aceasta este clar o situație banală.

Am menționat dezechilibrul de forță, care poate fi fizică - vin mai mulți copii, mai mulți băieți puternici, dezvoltați împotriva unui amic. O situație de dezechilibru deja poate aluneca înspre bullying. Poate fi violență socială, poate fi violență numerică dacă sunt mai mulți între agresori și victimă și victima nu se mai poate apăra eficient. Urmărim intenția sau efectul de a produce suferință, umilire, teamă, nu doar o divergență de moment. Și dacă cel puțin două astfel de elemente din lunga definiție legală sunt îndeplinite, atunci nu mai vorbim despre o simplă ceartă și vorbim despre un caz de bullying”, explică Adelina Albu.

Conduita care duce la dosar penal: De la vorbe aruncate la bătaie și hărțuire

Când agresiunea scapă din perimetrul discuțiilor și trece în acțiuni concrete, regulamentul intern al școlii nu mai este suficient. Faptele comise de minori intră sub rigorile Codului Penal, iar ignorarea lor nu face decât să alimenteze sentimentul de impunitate. Detaliile oferite de avocată arată clar încadrarea juridică a acestor gesturi.

„Loviturile cu vânătăi, cu zgârieturi se pot subsuma infracțiunii de loviri sau alte violențe, Articolul 193 din Codul Penal. Amenințările cu un rău viitor de tipul «te omor», «te bat» se apropie și întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de amenințare [Articolul 206 Cod Penal]. De asemenea, se apropie de hărțuire [Articolul 208 Cod Penal] comportamente de tipul reacțiilor repetitive, mesaje, urmărire care provoacă temere”, spune Adelina Albu.

Când ridici receptorul pentru 112: Nu există niciun prag minim cerut de lege

O mare greșeală comisă de multe familii este așteptarea pasivă a unei minuni sau teama de a nu fi privite cu reproș dacă cer ajutorul organelor de ordine. Legea română nu impune o limită minimă de suferință pentru sesizarea forțelor de ordine. Dimpotrivă, o sesizare la timp poate preveni tragedii ireversibile.

Regula enunțată de avocata Adelina Albu este categorică: „Regula e simplă: La orice violență care lasă urme, la orice amenințare mai serioasă, la orice situație repetitivă sunăm la poliție, chiar dacă în final nu se va impune o măsură penală. Nu există un prag minim legal. În astfel de situații trebuie să sunăm la poliție pentru ca mecanismele prevăzute de stat și de lege să se pună în mișcare în mod firesc”.

Școala nu are voie să bage gunoiul sub preș: Fără mușamalizări de dragul imaginii

Pentru a opri tendința părinților disperați de a-și face dreptate singuri prin certuri la poarta școlii sau prin amenințări pe grupurile de mesagerie, conducerile școlilor trebuie să abandoneze tactica tergiversării. Protejarea prestigiului unei unități de învățământ nu poate sta deasupra integrității fizice și psihice a unui elev. Apelul final al avocatei Adelina Albu vizează responsabilitatea conducerilor de unități:

„Ar fi utilă marșarea pe rapiditatea reacției. Deci părintele să nu aibă de așteptat câteva săptămâni pentru a obține un răspuns din partea școlii. Dacă acest lucru s-ar întâmpla în decurs de câteva zile, părintele nu ar mai fi tentat să ia situația în propriile mâini.

De asemenea, este necesară transparența din partea școlii, nu să ascundem o lipsă de reacție sub nevoia de a proteja imaginea școlii. Dacă toate aceste lucruri s-ar întâmpla, părintele nu ar mai simți nevoia să apeleze la tot felul de grupuri unde discută părinții între ei sau alte soluții pe care el le imaginează, care mai mult pot agrava situația sau în orice caz nu-i găsesc un remediu legal oportun”.