Loredana Iriciuc

Loredana Iriciuc

Mamă, jurnalist și psiholog în devenire, Loredana oferă o voce echilibrată pentru toți părinții care vor să își înțeleagă mai bine copiii. Scrie despre parenting cu sensibilitatea unei mame și rigoarea unui jurnalist, din experiența reală, consultând specialiști, verificând informațiile, dar selectând doar ceea ce este cu adevărat util pentru familie.

5518 Articole 16+ Ani Experiență

Articole publicate de Loredana Iriciuc

Unii copii au norocul să crească într-un mediu echilibrat, în care valorile, empatia și respectul sunt cultivate zi de zi. Chiar dacă nu este întotdeauna evident în copilărie, felul în care un om a fost crescut se vede clar la vârsta adultă, prin gesturile și comportamentul său.

Recomandari si sfaturi

Directorii celor mai mari licee din Iași trag un semnal de alarmă după ce s-a vehiculat ideea ca ei să fie obligați să predea 14 ore pe săptămână. Vorbesc despre epuizare, demisii în masă și o viziune contabilă asupra școlii care riscă să distrugă sistemul educațional.

Social

Aproape 40.000 de candidați au dat examenul de titularizare în plină criză a învățământului. Posturi puține, norme crescute și ore tăiate de la plata cu ora. Ministrul Daniel David dă asigurări că vor exista locuri, dar atmosfera rămâne tensionată.

Social

EXCLUSIV
De ce ajung unii părinți să devină autoritari? Psihologul și profesorul universitar Daniela Gavankar explică, în cadrul emisiunii Părinți Prezenți, cum frica și educația primită în copilărie perpetuează un stil de parenting rigid și rece, care afectează dezvoltarea copilului.

Recomandari si sfaturi

Învățarea înotului este foarte importantă pentru siguranța copiilor și este recomandată de majoritatea specialiștilor.

Recomandari si sfaturi

Marie, o învățătoare tânără și dedicată, își amintește cu amărăciune cea mai dificilă zi din întreaga sa carieră. 

Recomandari si sfaturi

Profesoara pentru învățământul primar Claudia Chiru atrage atenția asupra diferențelor dintre generații, festivaluri și libertate. Adolescenții de azi nu s-au schimbat atât de mult. Dar cine mai ghidează acum explorarea lor? Unde e filtrul sănătos al societății? Ce responsabilitate mai au...

Comportamente si Emotii

Profesoara Alina Dobrin lansează un avertisment: „Educația nu e doar treaba școlii!” Festivaluri ca „Beach, Please!” devin „simptomele unei societăți care își abandonează copiii” . De ce nu mai punem limite?

Recomandari si sfaturi

BREAKING NEWS
Ministerul Educației a făcut publice marți rezultatele la examenul de Definitivat, susținut pe 8 iulie, iar 65,36% dintre candidați au reușit să promoveze.

Social

Dacă micuțul tău își exprimă sentimentele în oricare dintre aceste moduri, înseamnă că se simte în siguranță și iubit alături de tine.

Recomandari si sfaturi

Aproape 9.000 de cadre didactice au susținut proba scrisă la examenul de Definitivat din acest an. Rata de participare a fost ridicată, iar rezultatele vor fi afișate în curând, conform calendarului oficial.

Social

Matei Ursăchescu, elev la Colegiul Naţional „B.P. Hasdeu” din Buzău, a cucerit medalia de aur la Olimpiada Internaţională de Chimie 2025 și vrea să-și construiască viitorul în țară, studiind medicina.

Social

EXCLUSIV
Daniela Gavankar, psiholog, profesor universitar, mentor pentru psihologi și coach, invitată în emisiunea Părinți Prezenți, a vorbit despre tiparele de părinți, de mame, moștenirea emoțională, tipurile de atașament și cum ne putem vindeca relația cu propriii copii. 

Recomandari si sfaturi

O profesoară trage un semnal de alarmă: părinții le transmit copiilor ideea că respectul față de profesori trebuie „câștigat” , nu oferit din start. Iar acest lucru, spune ea, are consecințe serioase asupra modului în care copiii înțeleg conceptele de respect, empatie și bunătate.

Recomandari si sfaturi

Introducerea timpurie a calificativelor sau notelor la școală este asociată cu o creștere semnificativă a cazurilor de depresie și anxietate în rândul adolescenților, în special în cazul fetelor cu rezultate academice scăzute sau medii. 

Recomandari si sfaturi

Facultățile de Medicină, Asistență Medicală, Farmacie, Nutriție și altele din cadrul UMF „Grigore T. Popa” Iași și-au afișat rezultatele admiterii. Deși unii candidați au obținut nota maximă, pragul minim de admitere a coborât, în unele cazuri, până la nota 5.

Social

EXCLUSIV
M-am întrebat, de multe ori, dacă elevii mei mă cred cu adevărat.

Educatie

Înscrierea la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat începe luni şi se încheie pe 21 iulie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Social

EXCLUSIV
Profesorul Dumitru Borțun revine în studioul DCNews, ca invitat al emisiunii ”DC Edu”. 

Invitati si Interviuri

Ajunsă într-o clasă unde nu existau reguli clare, Hélène, învățătoare la o școală primară, a știut că trebuie să intervină. 

Recomandari si sfaturi


pixel