Deși stilurile de parenting și experiențele copilăriei din anii ’90 sunt mai nuanțate decât discuțiile despre tehnologie și telefoane, cercetările arată clar că cei mici care au telefoane înainte de 12 ani au un risc mai mare de a dezvolta dificultăți sociale și probleme de sănătate mintală.
Multe dintre așteptările uitate ale copiilor din anii ’90, care chiar au format responsabilitatea, țin de stiluri diferite de educație și de o lume diferită, dar se leagă și de timpul petrecut în fața ecranelor și de folosirea telefoanelor.
De la regulile de bună purtare predate de părinții copiilor din anii ’90 până la așteptări sociale diferite pentru toată lumea, mulți adulți care au crescut în acea perioadă sunt mai responsabili, mai echilibrați emoțional și mai empatici datorită lecțiilor de viață învățate și a standardelor la care au fost ținuți.
Iată 10 așteptări uitate ale copiilor din anii ’90 care chiar au format responsabilitatea.
SURSA FOTO: freepik.com @EyeEm
Chiar dacă astăzi pare o practică pierdută, din cauza temerilor legate de siguranță și a părinților hiperprotectivi, joaca nesupravegheată a contribuit major la starea de bine socială și emoțională a copiilor din anii ’90, inclusiv la maturitate.
Deși părinții de azi nu au intenții rele atunci când își protejează copiii, ajung să le reducă independența. Copiii care nu sunt nevoiți să își rezolve singuri problemele sau să își umple timpul vor deveni adulți dependenți de alții pentru cele mai simple și inevitabile părți ale rutinei zilnice.
Specialiștii de la Mayo Clinic spun că acceptarea și folosirea plictiselii, în mod regulat, aduce beneficii creierului. Plictiseala dă valoare timpului petrecut singur și îi ajută pe oameni să învețe să fie responsabili pentru propriul timp, fără a aștepta ca ceilalți să le satisfacă fiecare nevoie.
Copiii din anii ’90 nu aveau parte de supraveghere constantă sau de divertisment permanent din partea părinților, chiar dacă aceștia erau prezenți și îi sprijineau în anumite situații. Ei trebuiau să își facă singuri prieteni, să rezolve probleme și să își ocupe timpul fără ajutor.
În timp ce copiii de astăzi se bazează aproape complet pe tehnologie și pe telefon pentru orice, de la comunicare până la orientare, învățarea acestor abilități fără ajutor digital este una dintre așteptările uitate ale copiilor din anii ’90 care chiar au format responsabilitatea.
Ei trebuiau să fie atenți, să rețină informații și să exerseze lucruri simple, precum drumul spre casă de la școală, fără sprijin tehnologic.
Erau nevoiți să accepte disconfortul de a cere ajutor și să învețe abilități noi, în timp ce copiii de azi folosesc telefonul pentru comoditate și divertisment.
Potrivit psihologului clinician Gary Goldfield, evitarea comportamentelor compulsive și impulsive se leagă adesea de capacitatea de a amâna recompensa, motiv pentru care este important ca părinții să îi învețe pe copii acest lucru de mici. A aștepta la rând sau a aștepta să îți cumperi ceva reprezintă exerciții de autocontrol, nu așteptarea ca totul să se întâmple imediat.
La maturitate, acești adulți reușesc să mențină relații mai bune, o stimă de sine mai solidă și obiceiuri financiare mai sănătoase, pentru că înțeleg valoarea așteptării.
Un studiu publicat în Journal of Family Studies arată că atunci când copiii învață să își ceară scuze și să își asume responsabilitatea, își dezvoltă reguli sociale clare și un simț al responsabilității care susțin relații mai bune și o stimă de sine mai bună la vârsta adultă.
A ști să îți ceri scuze este o abilitate de viață, care se bazează pe siguranță de sine și asumare personală, greu de format fără ca părinții să creeze acest spațiu în copilărie.
În loc să devină defensivi sau să evite conversațiile dificile, copiii din anii ’90 au învățat să își ceară scuze deschis, chiar dacă asta însemna să accepte disconfortul pentru câteva momente.
SURSA FOTO: freepik.com @pvproductions
Copiii care făceau treburile casei fără a primi bani sau laude au dezvoltat probabil mai multă disciplină și responsabilitate astăzi. Ei nu se așteaptă ca alții să îi felicite pentru că fac minimul necesar și pentru că știu să se descurce singuri în rutina lor zilnică.
Nu se simt îndreptățiți, nu cred că merită laude, atenție sau recompense doar pentru că au grijă de ei înșiși, și dezvoltă relații mai bune și o stimă de sine mai solidă. Un studiu al Universității Harvard arată că oferirea acestor instrumente și mentalități copiilor de mici îi pregătește pentru succes profesional și fericire în viitor.
Potrivit unui studiu publicat în Journal of Marketing Research, așteptarea îi încurajează pe oameni să își exercite autocontrolul, reducând comportamentele impulsive și protejând obiectivele pe termen lung.
Fie că este vorba de păstrarea unei liste de dorințe în loc de a cumpăra imediat online sau de a aștepta la rând și a-și gestiona disconfortul, a învăța copiii să aștepte ceea ce își doresc este un avantaj major într-o lume concentrată pe comoditate.
În timp ce copiii de azi pot dori totul imediat, pot dezvolta sentimentul de îndreptățire și pot întâmpina dificultăți în reglarea emoțiilor fără distrageri, adulții care au crescut în anii ’90 apreciază satisfacția amânată.
Dezamăgirea este o emoție importantă, chiar dacă nu este mereu confortabilă, ajutând copiii să își formeze identitatea emoțională și socială în timp. Oferind momente de disconfort și instrumentele necesare pentru a gestiona aceste sentimente singuri, copiii pot deveni adulți cu o reglare emoțională sănătoasă, spre deosebire de părinții care încearcă să le rezolve imediat fiecare emoție „neplăcută”.
Aceasta este una dintre așteptările uitate ale copiilor din anii ’90 care chiar a format responsabilitatea, în timp ce mulți copii de azi se așteaptă ca alții să rezolve imediat orice provocare.
Respectul față de adulți și autoritate rămâne una dintre așteptările uitate ale copiilor din anii ’90 care a format responsabilitatea. De la profesori la părinți, acești copii au învățat să își gestioneze emoțiile și să accepte disconfortul pentru a arăta respect.
Desigur, există o limită între respect și tolerarea comportamentului nepotrivit, dar pentru majoritatea părinților, învățarea respectului față de adulți conduce la relații mai productive și sănătoase, în școli și la locul de muncă.
Deși mulți părinți din anii ’90 au adoptat stiluri mai susținătoare și atente decât părinții lor autoritari, nu erau complet hiperprotectivi. Ei lăsau copiii să își ocupe timpul, să facă lucruri pentru ei înșiși și să se joace nesupravegheați, fără a interveni constant în divertismentul lor.
Acești copii trebuiau să învețe independența și abilitățile de rezolvare a problemelor pe cont propriu, fără a se baza mereu pe părinți pentru a rezolva fiecare problemă și a media fiecare moment de disconfort.
Arta de a fi „un părinte decent”: Obiceiurile pe care le au acești părinți, recomandate de psihologi
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
