Violența fizică a tinerilor față de părinții lor apare destul de frecvent, însă subiectul rămâne tabu. Victimele se luptă, adesea, cu rușinea și evită să ceară ajutor, sperând să-și protejeze copiii de eventualele consecințe.
Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Zurich (UZH) care au urmărit dezvoltarea acestui comportament de la începutul adolescenței până la tinerețe, au identificat factorii care cresc sau reduc riscul unor astfel de comportamente, potrivit Eurekalert.
Cercetarea se bazează pe Proiectul Zurich privind Dezvoltarea Socială de la Copilărie la Adult (z-proso), condus de Manuel Eisner, Denis Ribeaud și Lilly Shanahan la Centrul Jacobs pentru Dezvoltarea Productivă a Tineretului din cadrul UZH. Studiul a urmărit peste 1.500 de participanți de la începutul adolescenței până la tinerețe.
32,5% au cel puțin un episod de agresivitate fizică
SURSA FOTO: Freepik.com@freepik
Aproape o treime dintre participanți (32,5%) recunosc că au avut cel puțin un episod de agresivitate fizică față de părinții lor între vârstele de 11 și 24 de ani, de exemplu, lovituri cu palma sau pumnul, cu piciorul sau aruncarea de obiecte. Acest comportament atinge apogeul la vârsta de 13 ani, când aproximativ 15% dintre respondenți au raportat incidente agresive. De acolo, frecvența acestor episoade a scăzut și a stagnat la aproximativ 5% până la începutul vârstei adulte.
„La prima vedere, poate părea surprinzător faptul că o treime dintre adolescenți devin agresivi fizic față de părinții lor la un moment dat”, spune Lilly Shanahan.
„Însă acestea sunt în mare parte incidente izolate, probabil în mijlocul conflictelor aprinse dintre părinți și copii care au loc în timpul pubertății. Nu vorbim aici despre violență sistematică și nici despre eșec individual.” Chiar și așa, Shanahan consideră îngrijorător faptul că doi dintre cei cinci din acest subset au recunoscut că au avut aceste episoade în mai multe ocazii.
De ce ajung adolescenții să fie violenți cu proprii părinți
Ce îi determină pe tineri să se răzvrătească împotriva părinților lor? Nivelul de educație și statutul socioeconomic par să nu joace un rol semnificativ.
„Această problemă se întinde pe toate clasele sociale”, spune autoarea principală și cercetătoare postdoctorală Laura Bechtiger. „Nu se limitează la niciun anumit mediu social sau sex.”
Cercetătorii au identificat mai mulți factori de risc care nu au legătură cu faptul dacă copilul are în general tendințe agresive. Pedepsele fizice și agresivitatea verbală din partea părinților cresc probabilitatea creării unui ciclu familial de violență în care modelele comportamentale agresive sunt modelate copiilor lor.
În plus, atunci când părinții se ciocnesc frecvent între ei, copiii lor adoptă modele similare de conflict. Tinerii cu simptome de deficit de atenție și hiperactivitate sunt, de asemenea, expuși unui risc mai mare, atât pentru că se luptă adesea cu controlul impulsurilor, cât și pentru că pot provoca nerăbdare din partea părinților lor.
Care este soluția pentru a evita astfel de episoade neplăcute
Proporția tinerilor de 24 de ani care manifestă agresivitate fizică este mai mică, dar totuși semnificativă. Dacă atacurile fizice sunt încă comise la începutul vieții adulte, există un risc crescut ca acestea să devină un tipar de durată, cu consecințele psihosociale aferente.
Sociologul Manuel Eisner subliniază importanța intervenției timpurii: „Prevenirea trebuie să vizeze atât părinții, cât și copiii. Părinții ar trebui să învețe să se bazeze mai puțin pe pedepsele corporale și să creeze un mediu constructiv și de susținere în cadrul familiei.
Copiii ar trebui, de asemenea, să primească ajutor pentru a învăța reglarea emoțională și rezolvarea constructivă a conflictelor, chiar înainte de a începe școala.”
CITEȘTE ȘI