Dani Oțil: „Acest new overparenting nu are o documentare reală în estul Europei ca fiind soluția optimă”
23 Ianuarie 2026
În cadrul emisiunii Părinți Prezenți, psihologul și psihoterapeutul Ana Maria Zamfir a explicat pe larg ce înseamnă anxietatea la copii și cum se manifestă la vârste diferite.
Ana Maria Zamfir a definit anxietatea și a tras o linie fermă între fricile normale ale copilăriei și o stare care persistă și consumă copilul din interior: „Anxietatea înseamnă să aibă o frică permanentă, o frică care nu se rezolvă cu o întâmpinare decât pe moment”.
Psihologul a vorbit despre una dintre cele mai frecvente manifestări ale anxietății la vârste mici, dificultatea de separare de figura de atașament: „La copilul mic, de exemplu, ce vedem frecvent este că nu se desprinde de figura de atașament, adică de părinte, de cineva în care el își pune speranța că va fi apărat”.
În acest context, apar simptome care îi sperie pe mulți părinți, dar care sunt adesea minimalizate.
„Și atunci găsim așa niște coșmaruri la copilul mic, poate un pavor nocturn, adică un trezit peste noapte cu plâns, copilul nu-și amintește asta dacă poate povesti despre asta, nu-și amintește ce s-a întâmplat peste noapte, coșmaruri și, în general, copilul mic se agață de părinte”, spune psihologul Ana-Maria Zamfir la Părinți Prezenți, o emisiune marca ParintisiPitici.ro.
Această agățare nu este un moft și nici un capriciu. Ea vine dintr-o convingere a copilului că nu poate face față singur. Ana-Maria Zamfir a explicat mecanismul din spatele acestui comportament: „Este frica aceasta de a se desprinde, în sensul că eu cred că nu sunt capabil să fac față încercărilor, dificultăților vieții și atunci mă prind de cineva care este mare să mă poată apăra”.
Lipsa sentimentului de competență, miezul anxietății
Un element cheie în anxietatea copilului este lipsa sentimentului de competență, acel sentiment interior că pot face față, că am resurse. Psihologul a punctatacest lucru: „Adică nu are un sentiment dintr-acea de competență că mă pot descurca și eu. Am și eu puterea să fac față cu dificultatea asta sau cealaltă și atunci trăiesc cu frica asta, cu tensiunea asta permanentă”.
Copilul anxios trăiește într-o stare continuă de tensiune, care îi afectează corpul, somnul și comportamentul zilnic.
Corpul vorbește când copilul nu poate
SURSA FOTO: freepik.com @mediaphotos
Anxietatea nu rămâne doar la nivel emoțional. Ea se vede și în corp, indiferent de vârstă.
„La anxietate, indiferent de vârstă, se poate observa și o tensiune musculară. În general, cineva care este imediat are câte o reacție sau mușchii sunt foarte încordați”, explică Ana-Maria Zamfir.
La copiii mai mari, semnele devin și mai vizibile în viața de zi cu zi.
„Iar la copii mari, la copii mai mari putem să observăm tot așa coșmarurile sau dificultăți la școală, blocajul acesta al minții se poate observa, pentru că un copil care este anxietat nu mai poate primi informație așa cum ar primi-o dacă nu ar fi la panoul de control al funcționării sale, dar ar fi emoția”, mai spune experta.
Practic, frica preia conducerea, iar capacitatea de a învăța, de a se concentra și de a procesa informații scade semnificativ.
De la ce vârstă apare anxietatea și de ce este greu de recunoscut?
Moderatoarea Loredana Iriciuc a adresat una dintre cele mai frecvente întrebări ale părinților: „Și cam de la ce vârstă apare anxietatea la copii?”. Răspunsul Anei Maria Zamfir arată cât de devreme pot apărea primele semne: „Anxietatea am întâlnit-o și la copii foarte mici, într-un fel, sub formă de somatizări mai mult”.
Copiii mici nu pot explica ce simt, dar corpul lor transmite mesajul. „Adică limbajul corpului pe care copiii îl pot accesa mult mai ușor decât îl accesăm noi, este un fenomen foarte natural pe care noi uităm să-l facem și trebuie să-l reînvățăm dacă avem acest interes”.
Totuși, pentru ca anxietatea să se structureze clar, este nevoie de un anumit nivel de dezvoltare cognitivă. „Trebuie să fie un nivel de dezvoltare suficient de mare ca să se construiască o anxietate. Adică trebuie o forță cognitivă care să formuleze aceste gânduri care dau anxietate”, explică experta.
Copiii care suferă, dar nu pot spune ce li se întâmplă
Unul dintre cele mai dificile aspecte ale anxietății la copii este lipsa limbajului emoțional. „Ei au dificultatea de a pune în cuvinte, încă nu au acces la atâta limbaj cât să-ți explice exact care este suferința lor”, mai spune Ana-Maria Zamfir.
Psihologul a oferit și un exemplu din practica sa: „Este un adult și povestește foarte mult, are această durere că atunci când era copil nu a știut să-i explice sau oamenii din jur nu au știut să-și dea seama că el, de fapt, avea niște atacuri de panică încă de mic copil”.
Semnele mici care pot spune o poveste mare
Chiar dacă un copil nu poate explica ce trăiește, există indicii care nu ar trebui ignorate.
„Se pot vedea niște semne, de exemplu, pot apărea niște gesturi de liniștire, niște ticuri poate, sau ceva repetitiv care are rolul ăsta de a asigura copilului o liniștire”, spune Ana-Maria Zamfir.
Aceste comportamente pot fi încercări ale copilului de a reduce tensiunea internă.
Adolescența, nervozitate sau anxietate?
SURSA FOTO: freepik.com @EyeEm
La adolescenți, granița dintre normal și problematic este adesea confuză.
„Iar la adolescență, întâmplă că sunt foarte nervoși. Ei deja au această dezvoltare suficient de bună cât să aibă acces la partea asta cognitivă și atunci vedem că dorm puțin, sunt foarte iritați și poate că se retrag”, explică Ana-Maria Zamfir.
Loredana Iriciuc: „Parcă descrii un adolescent tipic”.
Răspunsul psihologului a adus însă nuanțele importante. „Da, dar când e vorba de tulburări, trebuie să avem în vedere că nu este doar un moft, nu este doar ceva tranzitoriu”.
Diferența o face durata și impactul asupra vieții copilului.
„În momentul în care vedem că este un blocaj acolo și pe o stare dintr-asta de nervozitate și de un somn dificil și că este cu o tensiune dintr-asta și cu niște reacții de hipervigilență, zicem noi”.
Dacă aceste stări se mențin „pe cel puțin 2-6 luni”, este clar că nu mai vorbim despre un adolescent dificil, vorbim despre o problemă care are nevoie de atenție.
Opoziția copilului și a adolescentului, semn de sănătate emoțională
Discuția s-a încheiat într-o notă care aduce liniște părinților. Atât copilul mic, cât și adolescentul se opun, iar acest lucru este firesc.
„Și copilul mic, da. Și ce bine, nu? Că așa se afirmă și ei”.
Această opoziție are un rol important în dezvoltare. „Încearcă și ei să se facă auziți, să conteze și ei, să-și aducă și ei acolo o parte de `îți spun eu cum este treaba asta`”.
Atât timp cât comportamentele copilului vorbesc despre lumea lui interioară și nu îi fac rău, ele sunt parte dintr-un proces normal de creștere. Problema apare atunci când frica devine permanentă și începe să îi controleze viața. Atunci, anxietatea nu mai este o etapă. Atunci e un semnal clar că este nevoie de sprijin.
URMĂRIȚI EMISIUNEA PĂRINȚI PREZENȚI - EPISODUL CU ANA-MARIA ZAMFIR, PSIHOLOG ȘI PSIHOTERAPEUT - INTEGRAL: