Părinți și Pitici Educatie Peste 2.500 de elevi au participat la "Școala de vară". Polițiștii i-au învățat cum să se ferească de pericole

Peste 2.500 de elevi au participat la "Școala de vară". Polițiștii i-au învățat cum să se ferească de pericole

Peste 2.500 de elevi au participat la "Școala de vară". Polițiștii i-au învățat cum să se ferească de pericole . FOTO: Freepik.com@eyeem
Peste 2.500 de elevi au participat, în cadrul programelor „Școala de vară”, la activități organizate de polițiști pentru prevenirea bullyingului, a riscurilor online și a altor situații periculoase.

Peste 2.500 de elevi au participat, alături de cadre didactice, în perioada iulie - august, la activităţi educative în vederea creşterii gradului de siguranţă şi prevenirii situaţiilor de risc în care pot fi implicaţi copiii.

Evenimentele au avut loc în cadrul programelor "Şcoala de vară".

"Obiectivele acestor întâlniri au vizat creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi a personalului didactic, precum şi prevenirea situaţiilor de risc în care pot fi implicaţi minorii, atât în incinta, cât şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ", informează Biroul de presă al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB).

În cadrul întâlnirilor, poliţiştii au abordat teme adaptate vârstei copiilor, cu accent pe siguranţa personală, atât în spaţiul public, cât şi la domiciliu, precum şi pe modalităţile de interacţiune cu persoanele necunoscute şi identificarea situaţiilor care pot prezenta un risc.

Prevenirea bullyingului şi a cyberbullyingului. Educaţia rutieră a constituit, de asemenea, un subiect

Unul dintre obiectivele activităţilor a fost prevenirea bullyingului şi a cyberbullyingului. Poliţiştii le-au explicat elevilor cum pot recunoaşte comportamentele agresive, cum pot reacţiona în astfel de situaţii şi cui se pot adresa pentru sprijin.

Totodată, au fost prezentate principalele riscuri asociate accesării şi utilizării diferitelor platforme online, precum şi importanţa protejării datelor şi a informaţiilor personale.

"Educaţia rutieră a constituit, de asemenea, un subiect abordat în cadrul activităţilor, poliţiştii prezentându-le elevilor principalele reguli de circulaţie şi importanţa respectării acestora pentru prevenirea accidentelor. Activităţile au avut un caracter interactiv, fiind utilizate exemple şi scenarii inspirate din situaţii concrete, precum şi jocuri de rol", se precizează în comunicat.

Elevii au fost informaţi şi cu privire la modalităţile prin care pot preveni şi gestiona situaţiile de bullying, precum şi la importanţa respectului, empatiei şi toleranţei în relaţiile cu ceilalţi, conform Agerpres. 

CITEȘTE ȘI: O clădire abandonată de 20 de ani din Nădlac va fi transformată în șase laboratoare școlare
 

Alte știri