Dacă ești părinte de copil școlar, ți-e familiară una sau mai multe dintre afirmațiile de mai jos:
„nu am chef de teme”;
„nu îmi pasă”;
„mă apuc de mâine”;
„aștept un moment mai bun”;
„dar chiar e nevoie să fac asta?”;
„la ce-mi trebuie să învăț asta?”
„m-am plictisit”;
„sunt obosit, nu mai pot!”
„m-am săturat de școală, de învățat, de viață...”
„mi-e groază de examenul de evaluare”;
„tremur de frică pentru examenul care vine”;
„mi se strânge stomacul numai când mă gândesc la...”
Și lista poate continua... Fiecare părinte are un repertoriu personal pe care zilnic trebuie să îl asculte și să găsească soluții. Vestea bună este că orice copil de vârstă școlară, poate fi susținut în perioada studiilor cu ajutorul antrenamentului cerebral. Acesta contribuie la o funcționare optimă a creierului care îi ajută să facă performanță și să păstreze în același timp un echilibru emoțional.
Ca mamă de doi copii școlari și 12 ani de experiență în relația cu școala și profesorii, am învățat că atunci când un copil are dificultăți la școală, primul lucru pe care ar trebui să-l căutăm nu este vinovatul, ci explicația.
Cei doi copii m-au ajutat să înțeleg mai bine felul în care funcționează învățarea.
Au crescut în aceeași familie, e o distanță de doar doi ani între ei și, deși au avut aceleași valori, reguli și principii de educație, sunt foarte diferiți ca stiluri de învățare. Și totuși, dacă i-aș fi pus în aceeași bancă, cu aceeași lecție, același profesor și aceeași metodă de lucru, probabil că rezultatele și, mai ales, experiența lor interioară ar fi fost foarte diferite.
Primul meu copil are o capacitate extraordinară de studiu individual. Se poate concentra perioade lungi, memorează, face conexiuni, sintetizează. Poate prelucra un volum mare de informație și îl poate organiza singur. La prima vedere, profilul perfect pentru școală, doar că la examene examene, se confruntă cu anxietatea de performanță. Somnul devine agitat sau nu vine, pofta de mâncare dispare, apare agitația, irascibilitatea, tensiunea. Uneori, înaintea unui examen important, întreaga atmosferă din casă se schimbă. Paradoxal, copilul super-studios poate ajunge să se teamă că nu știe suficient.
Celălalt copil este aproape opusul. Concentrarea este mai dificilă, atenția e fragmentată, organizarea sarcinilor de lucru cere efort suplimentar. Planificarea și respectarea unei structuri nu vin întotdeauna natural. Dar are o resursă extraordinară: încrederea în sine.Este optimist, mai detașat, trece mai ușor peste un eșec și nu transformă fiecare notă într-un verdict despre propria valoare.
Doi copii, două dificultăți diferite și aceeași nevoie: să fie înțeleși.
Experiența cu primul meu copil m-a făcut să înțeleg cât de puternică poate fi componenta emoțională a învățării. Poți să ai capacitate de memorare, concentrare și sinteză, dar dacă înaintea examenului corpul intră într-o stare de alertă, accesul la toate aceste resurse poate deveni mai dificil.
Nu este suficient să-i spui unui copil anxios: „Stai liniștit, doar ai învățat!”
La fel cum nu este suficient să-i spui unui copil dezorganizat: „Concentrează-te!”
Sunt formule pe care le folosim cu cele mai bune intenții, dar care ignoră complexitatea procesului.
Experiența mea de neurotrainer m-a ajutat să privesc aceste situații dintr-o altă perspectivă. Pentru ambii copii, am apelat la antrenamente cerebrale cu Dynamical Neurofeedback® NeurOptimal®, ca parte a preocupării pentru echilibrul lor cognitiv și emoțional.
Pentru unul dintre ei, am urmărit în special zona legată de reglarea reacțiilor asociate presiunii și performanței. Pentru celălalt, preocuparea a fost legată mai ales de atenție, concentrare și organizarea sarcinilor.
Am observat, în timp, schimbări pe care le-am perceput ca o mai bună capacitate de echilibrare cognitivă și emoțională.
Dar experiența m-a învățat și ceva la fel de important: nu există o intervenție universală pentru toți copiii. Neurofeedback-ul nu trebuie privit ca o baghetă magică și nici ca un substitut pentru evaluarea de specialitate atunci când există dificultăți persistente de învățare, anxietate sau atenție.
Este nevoie, înainte de toate, să înțelegem copilul.
Ca părinte, am ajuns să fiu mult mai atentă la diferența dintre „nu poate” și „nu poate încă, în acest fel”. Între „nu este atent” și „îi este greu să-și susțină atenția”.
Între „nu învață” și „metoda prin care încercăm să-l învățăm nu îl ajută suficient”.
Între „are rezultate excelente, deci este bine” și „are rezultate excelente, dar cu ce preț emoțional?”
Pentru că un copil nu înseamnă doar notele și calificativele la un examen. Este o ființă complexă în care se întâlnesc cogniția, emoțiile, motivația, corpul, relațiile și mediul în care învață.
Cei doi copii ai mei mi-au arătat două fețe ale aceleiași realități - unul mi-a arătat că performanța fără echilibru emoțional poate deveni o povară, celălalt mi-a arătat că încrederea în sine nu rezolvă automat dificultățile de atenție și organizare.
Iar experiența mea de neurotrainer m-a ajutat să nu mai privesc dificultățile de învățare printr-o singură lentilă. Poate că aceasta este, de fapt, una dintre marile schimbări de care avem nevoie în educație: să nu mai încercăm să-i facem pe toți copiii să învețe la fel, ci să-i ajutăm să-și descopere propriile resurse, să combinăm explicația cu experimentul, imaginea cu sunetul, teoria cu practica, să le dezvoltăm nu doar memoria, ci și capacitatea de concentrare, autoreglare, adaptare și învățare autonomă.
Și, mai ales, să ne amintim că uneori copilul care pare că nu poate învăța nu are nevoie să fie împins mai tare, ci are nevoie să fie privit mai atent.
Pentru că în spatele unei dificultăți de învățare nu se află întotdeauna lipsa unei capacități, ci mai degrabă o capacitate care încă nu și-a găsit calea potrivită de a se exprima.
Cum îi ajută sesiunile de antrenament neuronal cu neurofeedback dinamic:
-crește capacității de concentrare la clasă, fapt care îi ajută să fixeze cât mai multă informație la orele de curs;
-sporește durata de atenție (attention span) în timpul orelor de clasă, dar și acasă;
-îmbunătățește capacitatea de memorare care ajută la fixarea de noi informații și o mai bună asimilare a materiei;
-Crește capacitatea de organizare a timpului – elevii își vor gestiona mai bine timpul, cu o mai eficientă alternare a timpului de studiu cu cel de joacă, socializare, mișcare fizică;
-Reduce procrastinarea – amânarea și întârzierea sarcinilor până în ultimul moment sau chiar după expirarea termenului limită;
-Diminuează anxietatea de performanță – aceasta apare înaintea testelor, examenelor importante (evaluarea națională, BAC, admitere la facultate) și se manifestă prin stări de teamă, blocaj, hiper-agitație, plâns necontrolat, accese de furie, uneori chiar stări de rău fizic care îi împiedică să se alimenteze corect (ori nu pot mânca mai nimic, ori mânâncă în exces, compulsiv). Chiar dacă elevul respectiv e bine pregătit, are impresia că nu va face față examenului și de multe ori ajunge să nu poată livra rezultatele la care se așteaptă atât el și părinții, tocmai pentru că se auto-sabotează;
-Ameliorează stresul cronic – copilul devine mai calm, mai detașat, mai echilibrat, cu un tonus general mai bun;
-Ameliorează dificultățile de scris, citit, calculat;
-Ajută elevii să iasă din stările de letargie, „lene”, și să intre mai ușor în starea de a studia
-Stimulează creativitatea, a motivația, setarea de intenții și obiective;
-Diminuează considerabil agresivitatea și impulsivitatea tot mai des întâlnite în bullyingul fizic (lovire, împingere, împiedicarea, bruscare) și cel verbal (jigniri, batjocoriri, umilire)
-Scade dependența de a rula imagini pe telefonul mobil și a dependenței de telefonul mobil în general;
-pentru copiii care practică sport de performanță, contribuie la o mai bună toleranță la efortul fizic prelungit și îmbunătățește capacitatea de reacție și de anduranță.
