Sunt părinți care trăiesc cu impresia că a pune limite copiilor este aproape o greșeală. Că dacă spun „nu” le provoacă frustrare copiilor. Parentingul respectuos a câștigat, pe bună dreptate, tot mai multă vizibilitate, însă uneori pare că iubirea există doar dacă totul este permis. Realitatea de zi cu zi este însă mult mai complexă.
„A educa înseamnă și a spune NU”, cartea Anei Aznar Botella, psiholog pentru copii și mamă a patru copii, pornește exact de aici, din viața reală. Din îndoieli, temeri și contradicții care apar atunci când vrei să crești copii fericiți, dar și în siguranță, cu valori solide.
Iubirea și limitele nu se exclud, merg împreună
Unul dintre mesajele centrale ale cărții este faptul că a iubi și a pune limite nu se contrazic. Din contră, se completează. A spune „nu” nu înseamnă să nu asculți copilul sau să impui fără explicații. Înseamnă să fii alături de el, să îl susții și să îl ghidezi.
Psihologul explică, din experiența ei profesională și personală, că limitele îi ajută pe copii să înțeleagă lumea, să se simtă în siguranță și să își construiască încrederea. Doar așa se poate crea un cadru în care copilul poate crește. Un cadru care aduce liniște atât copiilor, cât și părinților.
Parentingul real, fără vinovăție
Cartea nu are teorii abstracte sau de soluții imposibil de aplicat, notează Ser Padres. „A educa înseamnă și a spune NU” vorbește despre situații cotidiene pe care orice familie le recunoaște. Crize de furie, negocieri fără sfârșit, oboseală, îndoieli și greșeli.
Prin exemple reale, psihologul pune accent pe un lucru important: nu educi din vinovăție, educi din coerență. Iar asta presupune să îți analizezi propriile emoții, temeri și așteptări ca adult.
Limite care protejează și construiesc încredere
Unul dintre marile atuuri ale cărții este modul în care explică impactul pozitiv al limitelor puse corect. Departe de a crea distanță, limitele clare și respectuoase întăresc relația părinte-copil, îi învață pe copii respectul reciproc și îi ajută să își dezvolte autonomia și stima de sine.
Chiar dacă uneori este dificil, a spune „nu” este și o formă de grijă. Este o dovadă de prezență, implicare și iubire pe termen lung. Așa cum amintește Ana Aznar, copiii nu au nevoie de părinți perfecți, au nevoie de adulți care să îi însoțească cu fermitate și afecțiune.