Frații se ceartă adesea, dar argumentele lor ar trebui să-i ajute să crească și nu doar să se rănească unul pe celălalt. Părinții înșiși ar trebui să se asigure de acest lucru.
Ne certăm de mici dar, pe măsură ce creștem, această situație se amplifică pentru că ne distanțăm puțin și avem tendința de a-l respinge pe celălalt.
Celebra îmbrățișare de după nu mai funcționează și nu e suficientă pentru a face pace... trebuie să găsim sisteme mai complexe pentru a repara lucrurile, sisteme care să ne oblige să ne schimbăm și să înghițim pastila amară, motiv pentru care mulți renunță.
Aceia dintre voi care ați experimentat acel sentiment de a împărtăși totul în primii ani de viață cu fratele sau sora voastră și apoi de a vă despărți brusc și de a deveni două lumi separate în timpul adolescenței știu bine acest lucru.
Acest lucru se întâmplă în special fraților de diferite sexe: bărbați și femei.
Adolescența este o perioadă complicată în care totuși există multe oportunități de a crește în direcția corectă, certurile cu fratele tău este una dintre ele.
Un frate, din punct de vedere științific, este unul care s-a născut din același părinte, dar fiecare frate este o persoană cu care celălalt frate trebuie să se relaționeze.
Un frate sau o soră judecă, îmbrățișează, protejează sau atacă, deschide sau închide uși, respinge, acceptă. Practic, ei fac tot ce ne face societatea când devenim adulți.
Copiii sunt calea pe care o au părinții pentru a crește și a evolua ca oameni și ghiduri. Fiecare copil transformă un adult obișnuit într-un ghid.
Frații, pe de altă parte, sunt modul în care trebuie să ne putem compara cu semenii, să ne putem enerva, să ne smulgem părul (metaforic vorbind), dar și să putem dezvolta empatie, să înțelegem cum să ajutăm, să împărtășim, cum să fim un sprijin de bază.
Evident, a asculta doi oameni care se ceartă de dimineața până seara despre absolut totul este stresant și deranjant pentru părinți și pentru frații înșiși care, în acest caz, petrec prea mult timp în „cercul furiei” fără a-și oferi posibilitatea de a merge mai departe.
Cine, în acest caz, poate și trebuie să intervină ca dumnezeu care salvează situația din afară și de sus? Părintele. Da, tu!
Dar nu vorbesc despre intervenția spunând „băieți, băieți, e de ajuns, vă iau telefoanele mobile și nu vă voi cumpăra PlayStation, nu vă las să ieșiți cu prietenii” .
Știi foarte bine că astfel de pedepse sunt foarte contraproductive deoarece la final frații vor da vina unul pe altul pentru pedeapsa primită: ”Din vina ta...!” și astfel vor intra într-un cerc vicios din care cu greu vor mai ieși.
În schimb ceea ce trebuie să faci este să îți pui următoarele întrebări:
Ce aș putea să fac pentru a-i îndruma să dezvolte sentimentul de înțelegere și acceptare?
Da, ai înțeles bine: dacă doi frați se ceartă, nu sunt două ființe umane enervante care fac asta pentru a-ți face viața imposibilă ție și familiei tale.
Sunt două ființe umane care au nevoie de îndrumare, sprijin, cineva care să le lumineze drumul, astfel încât acea casă și acele argumente să devină cel mai mare teren de antrenament din viață.
A te asigura că familia crește nu înseamnă a lua măsuri de urgență (îți iau telefonul mobil) de fiecare dată când există o situație problematică.
Acțiunea imediată poate și trebuie făcută și vom vedea acest lucru în scurt timp în paragraful următor, dar lucrul important de învățat este că trebuie să căutăm cauzele care stau la bază și să ne plasăm într-o poziție de sprijin și îndrumare față de ceilalți membri ai familiei.
„Mi-a luat cămașa fără să-mi spună”, „De ce ai intrat în camera mea fără să-mi ceri permisiunea?”, „Nu-mi răspunde în așa fel încât să te rănesc”, „Ești o/ un....” , „Ești insuportabil”
De fiecare dată pentru noi este o suferință profundă care afectează „ficatul și stomacul”, organele prin excelență asupra cărora se somatizează furia pe care o simțim urcând și datorită sângelui în clocot.
Frații se ceartă din 3 motive:
1. Posesia, aceasta este a mea și aceasta este a ta.
2. Spațiul, invazia sferei private, aici se termină spațiul tău, aici este al meu.
3. Atenție, trebuie să vin înaintea ta, nevoile mele mai întâi și apoi ale tale.
Nu acestea sunt motivele pentru care societatea a argumentat mereu?
Transpus în acțiune care trebuie făcută imediat, încercați să luați acești pași:
- Nu intra în criză emoțională. Fuziunea emoțională are loc atunci când te implici emoțional în ceea ce se întâmplă și devii parte a tornadei. Gândește-te bine, dacă vezi un vârtej ce faci? Te arunci în ea și începi și tu să te învârți în vârtej sau te distanțezi cât poți de mult?
- Rămâi calm și gândește-te că vei lucra apoi la cauzele primare cu mai multă claritate.
- Nu crede că acesta este sfârșitul lumii, dar gândește-te că aceasta este o oportunitate de a deveni un părinte mai bun și de a-ți face copiii să devină adulți mai buni.
- Rezolvați gândindu-vă la acele trei elemente: dreptate, reguli clare (reiterați pentru amândoi regulile de respectat, de exemplu să nu depășească o anumită limită).
Amintiți-vă că totți copiii sunt diferiți, nu vă mai mirați de această realitate banală.
Și amintiți-vă că niciun copil nu este „mai bun” decât celălalt , fiecare va avea propriul său caracter cu argumente pro și contra, s-ar putea să vă înțelegeți mai bine cu unul decât cu celălalt... dar acesta nu este rolul vostru, rolul dumneavoastră este să-i faceți pe amândoi să se simtă mândri că sunt ei înșiși, învățați-i să-și accepte limitele și munciți din greu pentru a se îmbunătăți.
Un părinte care își educă bine copiii face mai mult pentru societate decât o întreagă echipă de politicieni și guvernatori.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil