Gripa în weekend și lipsa medicilor disponibili. Dr. Mihai Craiu spune ce poate face legal un părinte fără să ajungă la UPU

Data publicării:
Loredana Iriciuc
Autorul articolului: Loredana Iriciuc
Gripa în weekend și lipsa medicilor disponibili. Dr. Mihai Craiu spune ce poate face legal un părinte fără să ajungă la UPU / FOTO ILUSTRATIV: freepik.com @freepik
Gripa în weekend și lipsa medicilor disponibili. Dr. Mihai Craiu spune ce poate face legal un părinte fără să ajungă la UPU / FOTO ILUSTRATIV: freepik.com @freepik

Medicul primar pediatru la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu - Rusescu” și profesor universitar dr. Mihai Craiu spune ce poate face legal un părinte fără să ajungă la UPU.



Dr. Mihai Craiu povestește, într-o nouă postare pe Spitalul Virtual pentru Copii, că a primit un comentariu la o postare anterioară despre inutilitatea mersului la UPU cu o răceală sezonieră la un copil altfel sănătos. Mesajul mamei este redat integral și explică exact ce trăiește un părinte în fața unei degradări rapide a stării copilului.

„Bună seara!

În mod normal nu aș avea ce obiecta. Dar tocmai ce am trecut printr-un moment groaznic cu copilul meu de 13 ani sănătos în mod normal, căruia în două ore i s-a deteriorat starea atât de tare încât începuse să se învinețească de la frisoane deși avea febră 39,6, plângea de durere de cap,  se chinuia să verse etc.

Vineri seara, când nici un doctor pediatru sau de familie nu mai este disponibil, bineînțeles am luat un test, bineînțeles l-am chinuit să recoltez, după ce aproape că nu mai putea vorbi, bineînțeles Gripa A.

De unde aș fi putut lua rețeta de Tamiflu dacă nu de la UPU ?

Deci, atâta timp cât în situația aceasta nu aveam soluție, ca în multe altele în țara asta, nu aveam unde să merg în altă parte. Noi nu avem medici de familie de permanență menționați mai sus, deci de aceea se merge la UPU, nu poate medicul de familie sau pediatru să îți dea rețetă de Tamiflu pe Whatsapp în cazul în care îți răspunde în afara orelor de program, lucru la care la urma urmelor nu sunt obligați.

Așa că atâta timp cât alte soluții nu există, nu cred că e cazul să mai comentăm de ce ajunge foarte multă lume la UPU”.

Două întrebări care schimbă discuția despre gripă și antivirale

Pornind de la această situație, dr Mihai Craiu spune că sunt necesare două clarificări:

„Cred că sunt necesare două comentarii aici:

1. Când utilizăm oseltamivir la un copil?

2. Ce facem când este necesară DOAR o prescripție pentru un antibiotic/antiviral pentru un copil ce poate fi tratat acasă?”

Oseltamivir nu este pentru orice gripă, chiar dacă testul este pozitiv

Dr. Mihai Craiu susține că există multă confuzie legată de Tamiflu și de ideea că orice gripă confirmată necesită automat antiviral. El reia concluziile unei postări mai vechi de pe pagina Spitalul Virtual pentru Copii și le sintetizează:

„a. Oseltamivir NU se administreaza tuturor copiilor care au gripă! Deci un simplu test de gripă făcut acasă nu înseamnă obligatoriu că este necesar un tratament cu antivirale.

b. Oseltamivir se administrează DOAR în cazuri grave de boală, sau care se agravează rapid, dacă vorbim de copii altfel sănătoși, ce au peste 5 ani ca vârstă. Dacă sunt copii ce au comorbidități grave (pulmonare, cardiovasculare, neurologice, imunologice, etc) atunci aceștia vor primi recomandare de tratament cu oseltamivir. Cel mai probabil în cursul unei spitalizări, dacă nu este o formă foarte ușoară de gripă. 

Fac excepție de la regula de restricție a prescripției acei copii școlari care au acasă un contact apropiat cu o rudă având comorbiditați severe ce ar putea duce la spitalizare sau complicații în caz că vor lua gripă de la acest copil. Sau dacă au un frate/soră cu vârstă sub 6 luni (prea mic pentru a fi fost vaccinat antigripal).

Ce beneficii poate aduce tratamentul cu oseltamivir unui copil cu gripă?

În medie o boală (cu febră și stare de rău, cefalee sau dureri musculare) cu 17 ore mai scurtă. 

Datele actuale arată că dacă excludem copiii cu astm/wheezing recurent din grupul celor tratați cu oseltamivir atunci va fi un episod de boală chiar cu 30 de ore mai scurt. 

Și va fi cu 34% mai mic riscul de otită medie acută”.

Rețeta care trimite părinții la UPU, deși legea oferă o alternativă

În a doua parte a mesajului său, dr. Mihai Craiu atrage atenția asupra unui aspect puțin cunoscut de părinți:

„Când ne trebuie doar o rețetă de antibiotic sau alt medicament similar atunci nu mergem la UPU ci mergem la farmacie direct. Căci legea spune că avem dreptul să primim dozele necesare pentru următoarele 48 ore de tratament, dacă vom completa o declarație specială, pe proprie răspundere, chiar în farmacie. 

NOTĂ - Acest scenariu se aplică dacă avem nevoie doar de rețetă, la un copil fără comorbidități, după ce ne-am sfătuit cu medicul de familie sau cu pediatrul copilului nostru despre scenariul actual!”

CITEȘTE ȘI: 

„Când NU TREBUIE să mergeți la Urgențe cu un copil răcit?” Dr Mihai Craiu explică regula celor două zile pe care mulți părinți nu o cunosc

Dr. Mihai Craiu, despre „același pericol”: „Singurii copii care au murit de rujeolă în UE recent sunt din România! Au murit și nu interesează pe nimeni! Un microbuz de copii...”

Dr. Mihai Craiu, „mesaj pentru Toma necredinciosul”: „Dacă tu îți închipui că ochii copilului tău sunt ALTFEL și nu se vor strica după ce îl uiți cu orele în fața ecranelor îți ofer 2 cifre”

„Atenție la cadoul otrăvit!” Avertismentul ferm al dr. Mihai Craiu pentru părinți, înainte de Crăciun: „Înainte de 12 ani e otravă curată!”

Dr. Mihai Craiu: „De ce mor copiii de pneumonie? Unii vor spune că «nu mor în România copiii din cauza unei simple răceli»”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.







pixel