Un adult care țipă la un copil nu îl face mai ascultător. Îl face să intre în alertă.
Potrivit Sonia Martínez, fondatoare și directoare a Centrelor Crece Bien, „când un adult țipă, creierul copilului reacționează ca la o amenințare reală. Sistemul nervos intră în alertă. Inima bate mai repede, se activează răspunsul de luptă sau fugă, iar raționamentul este înlocuit de instinctul de supraviețuire. În această stare, copilul nu învață și nu ascultă. El încearcă doar să se protejeze”.
Specialistul atrage atenția că țipetele nu duc la învățare reală: „copilul poate să nu mai repete un comportament, dar o face din frică, nu pentru că a înțeles. Frica nu construiește relații sănătoase. Ce contează cu adevărat este să repari, să te reconectezi și să modelezi reglarea emoțională”.
Mulți părinți recunosc că țipă la copiii lor. O fac din vinovăție și oboseală. Vina, în măsura potrivită, are un rol util. Semnalează că ceva nu a mers cum ai vrut. Dacă o lași să devină o pedeapsă, rămâi blocat și repeți greșelile.
„Când rămânem prinși în vinovăție, cerem perfecțiune și ne este mai greu să controlăm reacțiile. Dar dacă folosim acea vinovăție ca pe o busolă emoțională, putem învăța din greșeli și putem reacționa diferit data viitoare”, explică psihologul.
SURSA FOTO: freepik.com @miksturaproduction
Țipetele frecvente sunt un semn de suprasolicitare. Poate fi vorba despre lipsa sprijinului emoțional sau despre o dinamică familială care trebuie schimbată.
„Dacă vezi că țipi des, nu înseamnă că ești un părinte rău. Este un semnal că ai nevoie de ajutor. Uneori, cel mai curajos lucru este să îl ceri”, spune psihologul.
Societatea actuală aduce mai mult stres, mai multă presiune și mai puțină susținere. Accesul constant la informații despre parenting crește standardele personale și scade toleranța la eșec. Oboseala și presiunea duc rapid la reacții impulsive.
Părinții de azi vor să fie mai buni, iar această conștientizare este o oportunitate reală.
„Și părinții noștri aveau momente de furie, dar nu se vorbea despre ele. Astăzi suntem mai conștienți emoțional. Asta poate fi greu, dar e și începutul unei schimbări reale”, spune expertul.
Creșterea unui copil cu Tulburare de deficit de atenție și hiperactivitate sau alte dificultăți poate fi o provocare uriașă. Nu există soluții rapide, dar există strategii clare.
„Nu avem o răbdare infinită. Suntem oameni. Ca să putem avea grijă de copilul nostru, trebuie să avem grijă de noi înșine. Uneori înseamnă să cerem ajutor, să ne oprim cinci minute sau să recunoaștem că nu putem face totul într-o zi”, explică psihologul.
Anticiparea este o strategie eficientă. Dacă înțelegi dificultățile copilului, poți prevedea situațiile tensionate și te poți pregăti cu instrumente simple, cum ar fi respirația, umorul sau sprijinul vizual.
„Sprijinirea unui copil cu nevoi specifice nu este o cale perfectă. Este însă o cale plină de iubire și învățare. Țipetele și momentele grele pot apărea, dar ce contează este cum te reconectezi după. Acolo se află adevărata forță a relației părinte-copil”, subliniază specialistul.
Cercetări Harvard și Yale: Cum o singură calitate le crește copiilor șansele de succes școlar
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
