Părinți și pitici Parenting „Criza lecturii nu mai poate fi rezolvată”, avertizează profesorii. O treime dintre ei dau vina pe ecrane sau pe părinți

„Criza lecturii nu mai poate fi rezolvată”, avertizează profesorii. O treime dintre ei dau vina pe ecrane sau pe părinți

„Criza lecturii nu mai poate fi rezolvată”, avertizează profesorii. O treime dintre ei dau vina pe ecrane sau pe părinți / FOTO: freepik.com @Burdun
Un sondaj realizat pe 1.000 de profesori arată că 33% nu au încredere că dificultățile de citire ale copiilor mai pot fi depășite.

Întrebați ce împiedică cititul la copii, 86% au indicat „prea mult timp petrecut în fața ecranelor”, iar 82% au menționat „lipsa sprijinului acasă”. Rezultatele vin după ce National Literacy Trust din Marea Britanie a anunțat o criză națională a lecturii, procentul copiilor care spun că le place să citească a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele două decenii.

În plus, mai puțin de jumătate dintre părinți citesc zilnic cu copilul lor, în scădere cu 15% față de 2019.

Cel mai recent sondaj, realizat de YouGov, arată că 64% dintre profesori cred că elevii de azi „nu au motivație” pentru lectură, notează DailyMail. De asemenea, 74% spun că lipsa de concentrare reprezintă o problemă, iar 56% indică lipsa cărților în casă.

Aproape toți respondenții, 91%, consideră că 15 minute de lectură zilnică pot îmbunătăți competențele și rezultatele elevilor. Iar 70% spun că părinții au responsabilitatea de a se asigura că cei mici citesc și în afara orelor de școală.

Totuși, 63% cred că majoritatea părinților nu sunt conștienți de beneficiile lecturii zilnice.

Elevii care citesc 15 minute pe zi progresează mai rapid decât cei care nu citesc

În același timp, doar 48% dintre profesori spun că școala lor alocă 15 minute de lectură zilnic în timpul orelor, majoritatea invocă  programa prea încărcată. Cercetări anterioare realizate de Renaissance arată că elevii care citesc 15 minute pe zi progresează mai rapid decât cei care nu citesc, iar 30 de minute reprezintă nivelul optim.

Crispin Chatterton, director de educație la Renaissance, a declarat despre acest sondaj: „Ceea ce reiese cel mai clar din aceste date este că profesorii sunt pregătiți să acționeze. Provocarea este să ne asigurăm că părinții au aceleași informații ca profesorii și că școlile au timpul și resursele necesare pentru a pune în practică ceea ce știu”.

Aceste date vin după ce parlamentarii din comisia pentru educație au anunțat o anchetă privind schimbarea generațională în ceea ce privește lectura pentru plăcere.

CITEȘTE ȘI: 

Soluția propusă de specialiști împotriva analfabetismului funcțional. Andreea Nistor: „Citim cu voce tare atâtea minute în fiecare zi!”

Analfabetismul funcțional și capcana reproducerii. Lector univ. dr. Mariana Dogaru: „Îi transformăm în niște roboței” / VIDEO

De ce suntem campioni la analfabetism funcțional? „Nu neapărat programele sunt vinovate că elevii nu înțeleg ce citesc în niște texte” / VIDEO

Mamă și jurnalist, Loredana oferă o voce echilibrată pentru toți părinții care vor să își înțeleagă mai bine copiii. Scrie despre parenting cu sensibilitatea unei mame și rigoarea unui jurnalist, din experiența reală, consultă specialiști, verifică informațiile și selectează doar ceea ce este cu adevărat util pentru familie.
Alte știri