Cercetătorii din Toronto, Canada, au descoperit un ceva neașteptat: ce se întâmplă cu sănătatea copiilor care cresc cu câini, spre deosebire de cei cu pisici.
Bebelușii care cresc alături de un câine au un risc la jumătate de a dezvolta astm în copilărie. În schimb, prezența unei pisici în casă nu are același efect, arată un studiu recent.
Cercetătorii au analizat mostre de praf din locuințele a 1.050 de copii, cu vârste între trei și patru luni, și i-au urmărit până la cinci ani. În această perioadă, 6,6% dintre copii au fost diagnosticați cu astm. Analizele au arătat că bebelușii expuși la niveluri mai ridicate ale alergenului Can f1, prezent în pielea și saliva câinilor, aveau un risc cu 48% mai mic de a dezvolta boala, comparativ cu ceilalți.
În plus, acești copii au prezentat o funcție pulmonară mai bună, măsurată prin testul care arată cât aer pot expira într-o secundă după o inspirație profundă. Efectul protector a fost și mai puternic în cazul copiilor cu risc genetic crescut de probleme respiratorii, au precizat cercetătorii de la Spitalul pentru Copii Bolnavi din Toronto, Canada, potrivit dailymail.co.uk.
SURSA FOTO: freepik.com @oksix
Expunerea la alergeni de pisică sau la endotoxine bacteriene nu a oferit același beneficiu.
„Am constatat că alergenii de câine sunt asociați cu o funcție pulmonară mai bună și cu un risc mai scăzut de astm, în timp ce alergenii de pisică nu au avut nicio legătură”, a explicat dr. Jacob McCoy, autorul principal al studiului, care și-a prezentat rezultatele la Congresul Societății Europene de Pneumologie de la Amsterdam.
El a adăugat că nu este clar de ce se întâmplă acest lucru. O posibilă explicație ar fi faptul că expunerea timpurie la alergeni de câine împiedică sensibilizarea, fie prin modificarea microbiomului nazal, fie prin influențarea sistemului imunitar.
„Astmul este una dintre cele mai frecvente boli respiratorii cronice la copii, cu cele mai multe cazuri în primii patru ani de viață. Factorii genetici, infecțiile, alergiile și poluarea contribuie la apariția bolii. Cum copiii petrec majoritatea timpului în interior, este important să analizăm alergenii din locuință, pentru că reprezintă un factor de risc pe care îl putem influența”, a mai spus dr. McCoy.
SURSA FOTO: freepik.com @oksix
Dr. Erol Gaillard, președintele grupului de experți în astm pediatric al Societății Europene de Pneumologie și profesor asociat la Universitatea din Leicester, a comentat: „Aceste rezultate sunt încurajatoare pentru familiile care au câini, dar avem nevoie de mai multe date pentru a înțelege cum influențează animalele de companie dezvoltarea plămânilor copiilor pe termen lung”.
Și Sarah Sleet, director executiv al organizației Asthma and Lung UK, a atras atenția că mult timp familiilor li s-a recomandat să renunțe la animale de companie dacă cei mici prezentau risc de astm.
„Această cercetare sugerează că un câine în casă ar putea reduce riscul de astm. Este un rezultat interesant, dar avem nevoie de mai multe studii pentru a înțelege ce anume la câini produce acest efect. În același timp, problema reală este lipsa investițiilor în cercetarea bolilor respiratorii. Avem nevoie urgentă de mai multe fonduri pentru a găsi soluții mai bune pentru prevenție și tratament”.
La același congres, cercetătorii au prezentat și o nouă tehnologie care ar putea duce la diagnosticarea mai timpurie a cancerului pulmonar. Este vorba despre un bronhoscop asistat de robot, capabil să ajungă la tumori foarte mici, aflate în zone greu accesibile ale plămânilor, și să preleveze mostre.
Testat pe 78 de pacienți cu formațiuni suspecte, dispozitivul a reușit să permită prelevarea biopsiei în 84% dintre cazuri, comparativ cu 23% prin tehnicile tradiționale. Noul echipament, folosit împreună cu un computer tomograf, are un cost de aproximativ un milion de euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.