Daniela Simulescu spulberă mitul potrivit căruia astrograma unui copil născut prin cezariană diferă de cea a unuia născut natural

Data actualizării: | Data publicării:
Daniela Simulescu spulberă mitul potrivit căruia astrograma unui copil născut prin cezariană diferă de cea a unuia născut natural / FOTO: freepik.com @alexkoral
EXCLUSIV
Daniela Simulescu spulberă mitul potrivit căruia astrograma unui copil născut prin cezariană diferă de cea a unuia născut natural / FOTO: freepik.com @alexkoral

Daniela Simulescu dizolvă prejudecățile despre nașterea naturală și cezariană. Mulți părinți se întreabă dacă există o diferență în astrograma unui copil născut prin cezariană față de cel născut natural. Daniela Simulescu, astrolog cu experiență, aduce lumină în această dezbatere. 



Există mămici care, având posibilitatea de a alege între nașterea naturală și cezariană, consultă astrologii pentru a stabili cea mai favorabilă zi. Totuși, astrologul Daniela Simulescu, redactor-șef Astrosens.ro, explică că legăturile dintre astrogramele părinților și copilului sunt mai importante decât ziua exactă a nașterii. Ea ne asigură că nu există diferențe între astrogramele copiilor născuți prin cezariană și cei născuți natural.

„Da, există există mămici care au posibilitatea, de exemplu, când pot naște prin cezariană și doctorii le oferă mai multe zile, apelează la un astrolog să le spună care este cea mai bună zi. Dar, credeți-mă, nu există cea mai bună zi, nu există o zi perfectă. Există, mai degrabă, o zi în care, te uiți și în astrogramele părinților, ca să știi. De cele mai multe ori, între astrograma copilului și astrogramele părinților sunt legături fantastice. Și te uiți pe hărțile părinților să vezi unde ar fi harta cea mai plauzibilă, cea mai liniștită pentru hărțile respective, care nu-i cea mai provocatoare.

Există oameni care judecă foarte ușor și judecă și din punctul de vedere al astrologiei, la modul că dacă ai născut prin cezariană, ai avut o intervenție, copilul acela nu-i la fel. Astrograma lui nu-i la fel ca astrograma unui copil născut natural. Fals!”, a spus Daniela Simulescu în cadrul Părinți Prezenți, o emisiune marca ParintisiPitici.ro.

Citește și Impactul zodiilor asupra personalității copiilor în primii ani de viață. Astrologul Daniela Simulescu avertizează: „Poziția Soarelui NU este totul!” / VIDEO

Daniela Simulescu: „Contează prima respirație când a ieșit din burtică”

Expertul în astrologie subliniază că judecata asupra modalității de naștere, fie ea naturală sau prin cezariană, este mai mult o chestiune de preferințe și prejudecăți personale decât o realitate astrologică. Ea adaugă că, în esență, viața unui copil, din punctul de vedere al astrologiei, nu este influențată de modul în care a venit pe lume, ci de momentul primei respirații. Astfel, Daniela Simulescu ne îndeamnă să privim dincolo de prejudecăți și să înțelegem că astrogramele, indiferent de modalitatea nașterii, aduc aceleași posibilități și potențiale în viață.

„Asta am învățat și eu cum am apucat de astrologie în 2008. Am avut timp de atunci și până acum să-mi dau seama că nu e nicio diferență la un copil născut prin cezariană cu unul născut natural. Contează prima respirație când a ieșit din burtică. Se face o poză pe cer și cum erau așezate planetele alea sunt. Viața unuia născut prin cezariană nu e diferită de viața unuia născut natural, cel puțin din punctul de vedere al astrologiei.

Astea sunt păreri și păreri și probabil e mai degrabă și de preferințe. Știi că dacă e o persoană care are o prejudecată legată de nașterea prin cezariană și se apucă de astrologie o să spună că n-ai voie să naști prin cezariană, că înseamnă că ai intervenit tu acolo. Deci, nu contează, nu este absolut nicio problemă. E aceeași astrogramă, nu e nicio diferență!”, a mai precizat Daniela Simulescu.

Urmărește emisiunea integral:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Loredana Iriciuc | Categorie: Invitati si Interviuri





DC Media Group Audience
pixel