De ce copilul tău nu îți mai spune ce i se întâmplă și ce îl îngrijorează?
De multe ori, pentru că se simte invalidat emoțional. Nu se întâmplă brusc, pentru că nu există o ceartă mare sau ceva care să strice totul. Se întâmplă treptat, aproape fără să îți dai seama. Într-o zi, copilul tău nu îți mai povestește ce a pățit la școală sau cel puțin nu o mai face cu aceleași detalii ca înainte. Iar când realizezi ce se întâmplă, nu îți mai spune lucrurile importante.
Părinții cred că acest lucru apare odată cu adolescența, doar că nu este adevărat, începe mai devreme. Și aproape întotdeauna există aceeași greșeală în spate, foarte frecventă și, chiar dacă pare greu de crezut, bine intenționată.
Când un copil se deschide emoțional și povestește ceva care îl îngrijorează, impulsul adultului apare imediat:
Să îi ofere o soluție, de cele mai multe ori din perspectiva adultului, care este foarte diferită de cea a copilului.
Să îi explice ce ar fi trebuit să facă, lucru care este adesea perceput ca un reproș.
Să minimalizeze situația ca să nu sufere, ceea ce îi invalidează fără intenție emoțiile.
Să corecteze emoția, prin fraze precum nu e mare lucru, nu mai plânge, nu merită să te enervezi.
Toate aceste reacții pornesc din iubire și din dorința de a-l ajuta. Pentru copil, mesajul primit este însă cu totul altul: ceea ce simt nu este în regulă, mama sau tata mă judecă, este mai bine să nu spun nimic.
Așa, fără să ne dăm seama, copilul învață să tacă despre ce i se întâmplă și ce îl îngrijorează.
Chiar dacă e greu de acceptat, încrederea nu se construiește atunci când oferi cel mai bun sfat. Se construiește atunci când celălalt simte că poate fi sincer fără teamă. Când un copil vorbește și primește imediat o corectare, creierul lui face asocierea că a vorbi înseamnă disconfort.
Ca urmare, în timp, încetează să mai împărtășească emoțiile complexe, precum frica, rușinea, vinovăția sau tristețea, și vorbește doar despre lucruri superficiale pentru că nu se simte în siguranță emoțional.
Un studiu publicat în PLoS ONE, citat de Ser Padres, a analizat modul în care mamele și tații reacționează atunci când copiii mici își exprimă emoții neplăcute, precum furia, tristețea sau frustrarea, și impactul pe care aceste reacții îl au asupra dezvoltării lor emoționale.
Concluziile au arătat că atunci când părinții validează mai întâi emoția copilului, adică prin înțelegere, ascultare și sprijin, copiii se simt mai în siguranță din punct de vedere emoțional și tind să se exprime mai des și mai clar. În schimb, atunci când părintele corectează sau minimizează ce simte copilul sau oprește imediat emoția, copiii au mai multe dificultăți în a spune ce li se întâmplă și tind să se închidă.
Cercetătorii au stabilit că felul în care părinții reacționează la emoția copilului afectează sau nu relația cu acesta. Când copilul simte că emoția lui nu este binevenită, învață să o păstreze pentru el.
Cu alte cuvinte, încrederea nu se rupe din cauza a ceea ce simte copilul, ci din cauza faptului că nu se simte înțeles atunci când își exprimă emoția.
Niciun specialist nu spune că trebuie să lași totul baltă și să treacă de la sine. Ca părinte, ai responsabilitatea de a-ți educa copilul. Dar schimbă puțin ordinea. Înainte să educi, fii alături. Înainte să dai sfaturi, ascultă.
Câteva repere de la experți:
Validează mai întâi. Înțeleg că ești supărat, asta trebuie să fi durut mult, are sens să te simți așa.
Pune întrebări deschise. Ce te-a deranjat cel mai mult, cum te-ai simțit în acel moment.
Tolerează tăcerea. Nu este nevoie să umpli fiecare pauză. Simpla prezență este suficientă.
Lasă învățarea pentru mai târziu. Când emoția se diminuează, apare și capacitatea de a învăța. Înainte de asta, nu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
