Este o altă temă discută în cadrul emisiunii de la DC Edu, în care invitată a fost Prof. univ. dr. Daniela Dumitru, directorul departamentului pentru pregătirea personalului didactic din Cadrul Academiei de Studii Economice din București.
“Cercetarea în științele educației în mare parte arată ca toate cercetările în științe sociale. Are aceleași cerințe, aceleași exigențe. Sunt evenimente, conferințe etc.
Cumva, științele educației sunt un pic mai umaniste, să zic, au o mai mare aplecare către metodele de cercetare și studiile calitative nu cantitative. Asta, cumva, vine în detrimentul acestei scentometrii.
Indicii aceștia contează pentru noi, profesorii, sa promovăm, pentru noi ca profesori în mediul universitar. Noi având o mai mare aplicare asupra acestor cercetări cu grupuri mici, cumva avansăm un pic mai greu în această direcție să scriem pentru Big science sau pentru revistele foarte sus. Există interes pentru creație științifică, activitate.
Ce ne lipsește este popularizarea rezultatelor, științei”, a explicat Prof. univ. dr. Daniela Dumitru.
Sorin Ivan a completat la elementele lipsă: „Ne lipsește un link, o sinapsa, o punte între aceste idei valoroase, cele mai bune dintre ele, și decizia politică”.