Știri de interes
Un sondaj recent arată că românii privesc cu scepticism școala de azi. 75% dintre cei chestionați declară că sunt nemulțumiți sau foarte nemulțumiți de modul în care funcționează învățământul românesc. În plus, aproape jumătate dintre respondenți consideră că școala românească a avut cele mai...
Creșterea normei didactice la 20 de ore pe săptămână și comasarea școlilor cu mai puțin de 500 de elevi pun cadrele didactice în situații absurde: predau discipline pentru care nu au pregătire sau își împart norma între trei până la cinci școli.
În mediul online, parenting-ul blând („gentle parenting”) e adesea prezentat ca o abordare calmă, eficientă și plină de afecțiune. Dar realitatea din spatele postărilor pline de armonie? Mult mai complexă.
Alicia și Josh Dougherty, un cuplu din Statele Unite urmărit de peste 12 milioane de oameni pe TikTok, au devenit celebri pentru viața lor de familie impresionantă. 
Ministerul Educaţiei a lansat în consultare publică proiectul de ordin privind aprobarea calendarului de organizare şi desfăşurare a examenului naţional pentru definitivare în învăţământul preuniversitar 2025 - 2026.
Chiar și cei mai liniștiți membri ai familiei pot lansa, fără intenție, comentarii înțepătoare, fie despre educația copiilor tăi, fie despre rutina voastră. 
Doi elevi din Iaşi, în vârstă de 8 şi 9 ani, s-au clasat pe primele locuri la "Smart Kids - Olimpiada Mondială de Aritmetică Mentală", organizată în Dubai.
Sesiunea de toamnă a Bacalaureatului din acest an s-a încheiat cu o rată de promovare extrem de scăzută: doar 28% dintre absolvenți au reușit să obțină diploma.
Nuria Casas, actriță, umoristă și educatoră în învățământul preșcolar, a răspuns cu umor unei critici primite după ce a făcut o escapadă de trei zile singură cu partenerul ei, lăsându-și copiii acasă. 
Profesorii și angajații din sistemul de învățământ continuă seria protestelor în fața Ministerului Educației și Cercetării, declanșate împotriva Legii nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan
ardurile educaționale destinate elevilor din familii vulnerabile urmează să fie încărcate în perioada septembrie–octombrie 2025, a anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, pe pagina sa oficială de Facebook.
Milioane de bebeluși din întreaga lume au fost salvați datorită viziunii și dedicării unui medic anestezist.
Cum poți fi un bun bunic sau o bunică implicată? Iată trei recomandări esențiale de urmat, potrivit psihoterapeutului Kristen Beesley.
„Termină-ți farfuria!” este una dintre cele mai des folosite expresii de către părinți, în toată lumea, atunci când copiii refuză să mănânce mâncarea pregătită pentru ei. Totuși, psihologii atrag atenția că această formulare aparent inofensivă ar trebui evitată.
Măsurile de control privind criza fiscal-bugetară ne vor permite începerea anului şcolar cu salarii şi burse în educaţie-cercetare, a afirmat ministrul Educaţiei, Daniel David.
Pe măsură ce vacanța de vară se încheie, mulți copii se confruntă cu dificultăți în a se adapta unui program de somn regulat.
Specialiștii atrag atenția asupra prezenței nedisclosed de melatonină, un medicament eliberat doar pe bază de rețetă.
De multe ori privim somnul copiilor doar ca pe o pauză necesară pentru odihnă.
O metodă tradițională bazată pe o veche tabelă chineză, folosită pentru a „ghici” sexul viitorului copil. Se referă la două variabile: vârsta lunară a mamei și luna concepției, ambele conform calendarului lunar chinez.
Reece, un copil de doar cinci ani, trece cu un curaj extraordinar prin injecțiile și analizele de sânge impuse de tratamentul împotriva cancerului. Cuvintele sale pline de forță au emoționat milioane de oameni și ne reamintesc cât de important este sprijinul și încurajarea părinților.
EXCLUSIV
Ce înseamnă cu adevărat cele 2 ore în plus din reforma educației? Învățătorul și psihologul Petruț Rizea spune la Părinți Prezenți că această măsură „nu e soluția” .
Ministerul Educației și Cercetării anunță că astăzi, 18 august 2025, au fost publicate rezultatele inițiale ale examenului de Bacalaureat, sesiunea de toamnă, până cel târziu la ora 12:00.
Cum putem ajuta copilul să își dezvolte inteligența și încrederea în sine? Neurocercetătoarea Lise Eliot, profesoară la Universitatea din Chicago și autoare a cărții Pink Brain, Blue Brain , identifică trei atitudini parentale cheie care sprijină dezvoltarea acestor trăsături.
Mulți părinți confundă independența copilului cu obraznicia. Psihologii explică diferența și semnele de alarmă pe care nu trebuie să le ignori.
Amintirile cu școala din perioada comunistă trezesc adesea un sentiment de nostalgie: uniforme impecabile și Bacalaureat „la toată lumea” . Profesorul Cătălin Osiceanu, de la Școala Gimnazială „Grigorie Ghica Voievod” din București, a ales să rupă această romantizare și să privească cu...

pixel