De ce unele crize de furie ale copiilor noștri ne scot din minți, iar altele nu? Explicația psihologului

Toți părinții au trecut prin astfel de situații. O criză de furie în sufragerie nu îi afectează prea mult, în timp ce refuzul copilului de a asculta într-un supermarket sau un obiect aruncat pe jos îi face să își piardă imediat calmul. De ce unele crize de furie ale copiilor ne afectează atât de mult, în timp ce altele par aproape neînsemnate?

Pentru Catherine Rioult, psiholog, răspunsul nu ține doar de copil. Reacțiile noastre vorbesc și despre noi, despre oboseala noastră, despre experiențele personale, dar și despre modul în care gestionăm frustrarea și felul în care credem că ne privesc ceilalți.

Atunci când izbucnește o criză de furie, aceasta poate reactiva uneori emoții pe care nu am învățat niciodată cu adevărat să le gestionăm. Totuși, după cum amintește specialista citată de Parents, furia este o emoție normală pentru copil. Scopul nu este, așadar, să o facem să dispară, ci să îl ajutăm pe copil să treacă prin această stare, în timp ce învățăm să ne reglăm mai bine propriile emoții.

CITEȘTE ȘI: Copilul tău insistă să primească exact ceea ce nu îi poți oferi? Greșeala pe care o fac 99% dintre părinți

Crizele de furie ale copiilor ne pot reactiva propriile frustrări

În fața unei crize, unii adulți se simt imediat copleșiți. Potrivit lui Catherine Rioult, această reacție are adesea legătură cu propria noastră istorie emoțională. Dacă ne este greu să acceptăm frustrarea sau să ne recunoaștem propria furie, furia copilului poate deveni deosebit de greu de suportat.

Psihologul îi îndeamnă mai întâi pe părinți să observe ce se întâmplă în interiorul lor: „Când simțim că furia începe să crească, putem spune: «Acum sunt furios». Pentru că, altfel, furia crește rapid și, după aceea, nu mai știm ce se va întâmpla. Ne pierdem controlul”.

Identificarea primelor semnale fizice, cum ar fi accelerarea ritmului cardiac, încordarea maxilarului sau tensionarea umerilor, ne permite deja să recâștigăm controlul asupra unei situații care începe să ne scape de sub control.

„Este important să identificăm în propriul corp furia care crește. Apoi, este esențial să îi spunem copilului ce stare trăim. Exprimarea emoțiilor ne ajută să dezamorsăm o situație dificilă”, explică specialista.

VEZI ȘI: Când copilul tău face o criză de nervi în public, fă aceste patru lucruri

Furia este normală, dar are nevoie de limite

Dacă aceste crize ne afectează atât de mult, acest lucru se întâmplă și pentru că mulți părinți încearcă să le facă să înceteze cât mai repede. Pentru Catherine Rioult, aceasta este o greșeală. Furia este o emoție necesară: „Crizele de furie sunt normale. Este foarte bine. Sunt o formă de eliberare emoțională. Atunci când un copil trăiește o emoție sau o frustrare, se enervează. Este un mecanism absolut obișnuit”.

În schimb, chiar dacă emoția este legitimă, nu toate comportamentele sunt acceptabile. Psihologul insistă asupra unui aspect: acceptarea furiei nu înseamnă că trebuie să acceptăm orice comportament.

„Are dreptul să fie furios. În schimb, nu are dreptul să rănească o altă persoană. De asemenea, nu are dreptul să își facă rău”, spune ea.

Prima etapă constă, așadar, în a pune în cuvinte ceea ce trăiește copilul. Părintele poate spune: „Văd că ești furios, că ești nemulțumit”.

Potrivit lui Catherine Rioult, simplul fapt că îi recunoaștem emoția îi permite copilului să se simtă înțeles. Abia apoi, după ce criza a trecut, părintele poate explica ce s-a întâmplat și poate reaminti limitele.

Furia este o emoție pe care copilul o trăiește și prin care trece. Nu este un comportament pentru care copilul trebuie pedepsit, însă nici nu trebuie să devină o justificare pentru orice comportament.

CITEȘTE ȘI: Tulburarea opozițională-sfidatoare (TDO) la copii: Ce este această tulburare care îi transformă în tirani?