Mai exact, tinerii îl aveau ca model, reper, pe omul de afaceri Gigi Becali.
„Părerea mea este următoarea: eu nu cred ca la acest moment există oameni care să se gândească sau să se refere la repere. În urmă cu vreo 12 ani, înainte de pandemie, circulă care este reperul tinerilor. Și reperul tinerilor pentru mulți era, sper să nu vă șochez, Gigi Becali. Ce înseamnă asta? Înseamnă ca la asta se uitau tinerii”, a spus profesorul Mihai Manea.
„Adică bani și succes, dar și partea lui spirituală”, a completat Sorin Ivan, moderatorul emisiunii DC EDU.
Inspector școlar specialitatea istorie la ISMB și președintele Asociației Profesorilor de Istorie din România APIR - Clio, Mihai Manea punctează faptul că este din ce în ce mai greu să găsim un model de urmat și de conturat într-o societate. Acesta este de părere că școala are un rol extrem de important în formarea acestor repere, prin consolidarea vieții civice și a ABC-ului unei vieți democratice.
„Am avea nevoie acum de omul acela, tânărul care a intrat în viață, a plecat din școală, măcar cu o zestre minimală, ar trebui să învețe ABC-ul unei vieți democratice. Să-mi respect semenul, să-l întrajutorez, să nu fac manifestări sau să nu ader la autoritarism, că la ce folosește?! Care este sensul?! Modelul este cel mai greu de urmat și de conturat într-o societate”, a completat profesorul.
Concluzia moderatorului Sorin Ivan a fost una plină de speranță în privința unei noi generații de tineri. „Eu sper să se ridice o generație de tineri școliți, în mari universități românești, dar și din Europa și din SUA, să contureze un proiect și să ducă România mai departe”.
CITEȘTE ȘI