De ASTA au nevoie preșcolarii pentru a prospera, potrivit Universității Yale

Data publicării:
De ASTA au nevoie preșcolarii pentru a prospera, potrivit Universității Yale / FOTO: freepik.com @boggy
De ASTA au nevoie preșcolarii pentru a prospera, potrivit Universității Yale / FOTO: freepik.com @boggy

Erika Christakis, cunoscută pentru expertiza sa în educația timpurie, spune de ce au nevoie preșcolarii pentru a prospera.



Experta aduce în prim-plan un aspect esențial: copiii preșcolari au nevoie de mai mult spațiu pentru joacă și mai puține lecții scrise pentru a-și dezvolta potențialul în mod corespunzător. Având o vastă experiență în acest domeniu, ca educator proeminent pentru copilărie și profesor asociat la Colegiul Silliman, Erika Christakis atrage atenția asupra faptului că preșcolarii de astăzi se află într-un mediu care deseori nu răspunde adecvat nevoilor lor de învățare timpurie.

Citește și Prima întrebare pe care o adresează o expertă de la Harvard copiilor ei când se întorc de la școală: O abordare diferită față de ceea ce fac majoritatea părinților

Mai mult joc și mai puțină rigiditate

SURSA FOTO: freepik.com @Ilugram

Potrivit profesorului Christakis, copiii preșcolari ar beneficia în mod semnificativ dacă educatorii lor ar adopta o abordare mai flexibilă și le-ar oferi mai multe oportunități de învățare prin joc, renunțând la scenariile rigide și formale. Ea susține că medii mai puțin aglomerate și mai puțin solicitante vizual ar permite copiilor să exploreze și să-și exprime curiozitatea naturală într-un mod mai liber.

Peter Salovey, președintele Universității Yale, a evidențiat dedicarea profundă și pe termen lung a profesorului Christakis față de educația copiilor, concentrându-se pe încurajarea acestora să nu doar vorbească între ei, ci și să asculte activ.

Vezi și Nouă sfaturi de la experții de la Harvard pentru a stârni motivația copiilor

Propriul ritm

SURSA FOTO: freepik.com @anna_grant

Erika Christakis pledază pentru ca micuții să-și poată stabili propriile ritmuri de învățare, având mereu sprijinul profesorilor lor. În acest sens, recunoaște că educatori în domeniul educației timpurii „au nevoie de adevărate abilități, cunoștințe și colegialitate profesională pentru a crea medii de clasă în care copiii să se poată vedea ca ingineri, fizicieni, povestitori, filozofi”, subliniind că acest tip de abordare nu este deloc simplu.

Pornind din propria experiență, consideră că există o disproporție între cerințele pragmatice și cele cognitive. Într-un interviu acordat publicației proprii a Universității Yale, a subliniat necesitatea schimbării sălilor de clasă preșcolare, pe care le-a descris ca fiind zgomotoase, supra-stimulatoare și lipsite de atractivitate estetică, cu un ritm alert și programe epuizante.

Erika Christakis adaugă că în viziunea sa, există prea multe discuții dirijate de profesori, pe subiecte banale, și prea puțin timp dedicat jocului neîntrerupt, considerând că ar trebui să fie exact invers.

Ea sugerează că poate este momentul să ne îndreptăm atenția mai mult spre copil în această perioadă importantă a dezvoltării lui, în loc să construim mediile de acasă și de la școală conform dorințelor și obiceiurilor adulților. „Ne așteptăm ca preșcolarii să se conformeze programelor noastre, obiceiurilor noastre, rutinelor noastre de somn și preferințelor noastre în utilizarea dispozitivelor electronice”, adaugă ea, subliniind necesitatea unei schimbări de perspectivă în abordarea educației timpurii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Loredana Iriciuc | Categorie: Recomandari si sfaturi





DC Media Group Audience
pixel