Cât de mult ne plac culorile? Lumea este plină de ele și toți le iubim. Dar știți că ele pot afecta oamenii în diferite moduri? În special, culorile pot afecta creativitatea, productivitatea și în același timp pot exprima emoțiile.
Copiii sunt și mai sensibili la culori, care determină modul în care reacționează la mediul lor extern – prin trimiterea de semnale către creier, de exemplu, sunt culori care provoacă senzații de foame, calm sau anxietate, și care, de asemenea, sunt culori care le pot distrage atenția sau le pot spori potențialul de învățare.
Culoarea este o componentă importantă în proiectarea spațiilor educaționale pentru copii, care își arată întregul potențial de învățare în încăperi mai colorate. Acest lucru depinde de capacitatea culorii de a influența percepția lor asupra lumii înconjurătoare.
Culorile afectează întregul sistem nervos central, potrivit unor numeroase studii științifice. Când culoarea este transmisă de la ochi la creier, eliberează un hormon care afectează emoțiile, claritatea minții și nivelul de energie.
În general, culorile mai calde precum portocaliul și galbenul comunică fericire, iar culorile mai reci, precum albastrul și verdele, tind să aibă un efect calmant. Albastrul crește productivitatea. Nuanțele reci determină organismul să producă substanțe chimice calmante, în timp ce roșul stimulează activitatea creierului, dar dacă este folosit în exces, poate distrage atenția sau poate produce senzația de foame.
Verdele este foarte relaxant și este asociat cu natura, creativitatea și gândirea fertilă. Galbenul crește concentrarea, dar poate fi și foarte copleșitor.
Este vorba deci de a găsi combinația potrivită de culori pentru a decora încăperile sau sălile de clasă ale celor mici cu scopul de a crea un mediu de învățare senin care să încurajeze mari descoperiri.
Exprimarea copilului în desenul său colorat, trebuie considerat ca un indice de lectură și interpretare a emoțiilor acestuia.
Culoarea roșie este culoarea pe care o asociem cu diverse elemente din natură; asociem roșul cu focul și sângele, într-un mod mai simbolic, metaforic, asociem roșul cu dragostea cu pasiune, iar copiii colorează grafic inimioarele cu roșu, de exemplu pentru a exprima afecțiunea într-un desen față de o persoană.
Dar ce este roșu? Ce exprimă roșul? Roșul exprimă intensitatea emoțiilor și intensitatea pe care o trăiește copilul în expresia sa grafică, în desenul său; această intensitate va fi asociată în principal cu frustrarea, mânia, sau cu iubirea, cu seninătatea trăită, în raport cu globalitatea desenului și elementul simbolic reprezentat.
Dacă copilul desenează un foc în roșu, acest foc nu va fi neapărat o manifestare a furiei, deci un foc care distruge; ar putea fi, de exemplu, focul unui șemineu aprins, deci un foc care încălzește.
Focul roșu este poate fi interpretat ca pasiune dar și ca agresivitate, furie, un foc care mistuie și distruge. Putem de asemenea interpreta și ca dorința sa de a comunica, de a sta împerună cu familia.
Prin urmare, roșul nu este neapărat culoarea furiei, ci va fi asociat cu o emoție sau alta în raport cu contextul global al desenului, împreună cu toți ceilalți indici de lectură.
Galbenul este o culoare primară, o culoare caldă.
Galbenul – ca și roșu – este culoarea vitalității, a intensității expresiei, dar mai mult decât la nivel corporal (precum roșul) și deci instinctiv, este o vitalitate intelectuală, cognitivă; să ne gândim, de exemplu, la modul obișnuit de a spune „am avut o idee”, „s-a aprins un bec”. Galbenul reprezintă întocmai vioiciune intelectuală, este capacitatea copilului de a-și exprima vitalitatea prin gândire, creativitate cognitivă.
Portocaliul este o culoare secundară. Cu roșu și galben am vorbit despre două tipuri de vitalitate pe de o parte, cu cât este mai fizică transmisă de roșu, pe de altă parte, cu atât mai cognitivă este transmisă de galben; iată că portocaliul este culoarea „vitalității mature”, a maturității copilului care știe să-și adapteze creativitatea, intensitatea în exprimare, la diferitele contexte în care se cere o expresie intensă cu corpul. Unde în schimb este necesară o expresie cognitivă intensă - să ne gândim de exemplu la contextul școlar - copilul creativ se va putea exprima bine în sala de sport la fel cum se va putea exprima bine în fața unei sarcini mai cognitive, cum ar fi ca scrierea unui eseu.
Albastrul este o culoare primară, rece; spre deosebire de roșu, este o culoare care duce la calm și seninătate.
Pe lângă nivelul psihologic, s-a demonstrat că albastrul produce în creier substanțe chimice cu efect tranchilizant, prin urmare s-a dovedit că albastrul este o nuanță care duce la liniște.
Cu toate acestea, să ne gândim la albastru nu doar ca la o culoare răspândită fără niciun sens. Copilul folosește albastrul pentru a-și exprima calmul? Pentru a răspunde trebuie să luăm în considerare contextul grafic în care copilul folosește albastrul.
Va aduce albastrul cu siguranță calm? Depinde. Să ne gândim în natură care sunt elementele colorate, precum cerul nopții sau apa, marea.
Marea: dacă copilul desenează o mare calmă, cu siguranță își va exprima calmul; nu același lucru este dacă vom vedea desenat o mare albastră dar furtunoasă.
Dacă întrebăm copilul, de exemplu, „ce se întâmplă în acest desen” și copilul verbalizează și o poveste care se referă la un sentiment de seninătate și calm, vom fi siguri de această valoare emoțională a culorii, dar dacă copilul cu acel desen se asociază o poveste care nu este la fel de calmă emoțional, nu vom fi siguri de această interpretare psihologică a culorii. Deci acolo ar putea exista o problemă.
Violetul este o culoare secundară care provine din roșu și albastru.
Violetul este culoarea copiilor plasați într-un context de reglare, într-un context de socializare. Să ne gândim la primul context de socializare în care este inserat copilul – școala – care poate fi creșa sau grădinița. În acest context copilul, despre care am spus că se exprimă mult la nivel corporal, își exprimă emoțiile la nivel comportamental corporal, deci cu roșu.
Copilului i se cere – prin reguli și rutina școlii – să se țină de niște reguli, deci să se calmeze și să rămână calm, să se exprime mai mult cu albastru.
Copilul are o medie între roșu și albastru, și preferă mov tocmai pentru că nu poate fi doar albastru sau doar roșu. Practic, violet este culoarea copilului inserat într-un context de reglare.
Negrul este o culoare care provoacă multe îngrijorări oricui se apropie de interpretarea desenelor copiilor.
În primul rând, negrul ca roșu este o culoare care se vede clar în desenele copiilor, deoarece foaia pe care de cele mai multe ori copiii o au la dispoziție pentru desen este albă, iar negrul iese foarte bine în evidență față de alb: un copil care vrea să-și exprime bine personalitatea se va exprima cu negru.
Când negrul poate provoca îngrijorare și, prin urmare, îi putem da sensul psihologic comun al plângerii pierderii?
Negrul este negrul nopții, prin urmare negrul întunericului este înfricoșător, tot ceea ce nu poți vedea, ceea ce nu știm, este înfricoșător. Dacă ne gândim la fizică, negrul absoarbe toată lumina și nu trimite nimic înapoi în exterior, nu trimite înapoi nicio lumină, nu trimite înapoi nicio culoare, absoarbe toate culorile și dacă culorile transmit emoții, negrul este gândit să țină în interiorul ei închise ca cu un capac toate emoțiile.
Când putem citi acest sens psihologic în folosirea negrului? De exemplu, când am văzut-o pe fetiță, ea tinde să-și deseneze mama în acest fel, într-un asemenea context, un mod în care emoțiile sunt neplăcute; trăiește într-un context relațional îngrijorător; cu toate acestea, în acest caz, fata a folosit o culoare care este negru.
Și mai îngrijorător ar fi fost dacă nu ar fi folosit nicio culoare.
Deci este negrul îngrijorător într-un astfel de context în care fetița dă un semnal de alarmă? Sau când culoarea neagră și folosirea negrului nu sunt asociate cu nicio formă și, prin urmare, vorbim de o mâzgălire, o mâzgălire care totuși este reprezentată și realizată la o vârstă la care copilul a trecut acum faza tipică de mâzgălire, vârsta în care peste trei ani, trei ani și jumătate, copilul știe să reprezinte elemente structurate elemente simbolice bine recognoscibile care pot fi împărtășite?
Deci negrul este întotdeauna o preocupare? Absolut nu; trebuie să vedem contextul general al desenului, un context simbolic ca acesta al desenului sau un context în care se notează o regresie în reprezentarea formelor simbolice comune.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil