Frica de străini este o fază importantă pentru dezvoltarea copilului care crește și prezintă abilitățile dobândite. Prin urmare nu ar trebui să fiți îngrijorați excesiv.
”Până acum câteva zile, fiul nostru zâmbea oricui se apropia de el. Eram foarte mândri că era atât de sociabil. Apoi, deodată, a început să plângă de disperare la fiecare față nouă. Acum, dacă un străin încearcă să-l ridice, țipă și își caută imediat mama”, povestește un părinte.
Una dintre cele mai frecvente expresii ale fricii la copil este tocmai aceea față de străini, în urma căreia copilul, la un moment dat al dezvoltării sale, manifestă o neîncredere marcată față de străini. Acest proces are loc de obicei treptat: pe la 6 luni bebelușul începe să aibă reacții de neîncredere, la 9 luni frica devine mai intensă.
Frica copiilor de un străin este legată de ceea ce se numește ”anxietate de separare”, adică frica de a fi separați de figurile părinților sau îngrijitorilor. Această anxietate apare de obicei în jurul a 6 luni de viață, dar atinge apogeul în jurul a 15 luni. Este o reacție emoțională universală, așa cum au arătat studiile, care se manifestă la copiii din toate culturile și, de asemenea, ne putem imagina cât de important a fost acest comportament pentru evoluția speciei noastre: să ne temem de un potențial pericol și să ne întoarcem la mamă, în trecutul, ar putea asigura supraviețuirea tinerilor.
Manifestările emoționale de acest tip sunt adesea foarte intense și greu de gestionat. De fapt, părinții se pot simți descurajați sau stânjeniți în fața plânselor copilului lor, sau a solicitărilor insistente ale acestuia de apropiere și comportament inadecvat în public.
Știind că acestea sunt stadii de dezvoltare prin care trec toți copiii ne poate face să ne simțim mai ușurați. Fiul nostru, care poate părea plin de lacrimi sau nesociabil, face de fapt câțiva pași foarte importanți în creșterea lui, întrucât frica de străini este rezultatul multor abilități pe care le-a dobândit și perfecționat: a început să se miște independent, să facă distincție între el și lumea exterioară; a învățat să recunoască membrii familiei și înțelege că o persoană continuă să existe chiar și atunci când se îndepărtează de câmpul său vizual (de aceea vrea să-l țină pentru sine); știe să recunoască reacțiile emoționale ale celuilalt; arată clar ce vrea și multe altele.
În orice caz, nu toți copiii manifestă aceeași suferință atunci când întâlnesc un străin, iar acest lucru depinde parțial de caracteristicile individuale ale copilului (așa-numitul temperament). Alți factori determinanți sunt: tipul de atașament față de părinți, contextul social și caracteristicile străinului.
- Facem primul pas pentru a da un exemplu bun și a face copilul să înțeleagă că străinul cu care se confruntă nu este un pericol: deschidem ușa casei și salutăm vizitatorii într-un mod prietenos.
- Vizita la pediatru: intrăm mai întâi în camera medicului pediatru când vine timpul vizitei (copilul ne va urma).
- Nu forța copilul să sărute, să fie sărutat sau îmbrățișat de persoana de care se teme.
- Respectați timpul copilului, oferindu-i posibilitatea de a observa străinii dintr-un loc sigur (de exemplu, fiind în brațele noastre), fără a forța apropierea: el însuși, când se va simți pregătit, va lansa un semnal deschis (o privire furișă, un zâmbet etc.).
- Ieșiți la plimbare, ținându-l aproape de voi, astfel încât să-i poată observa pe ceilalți în timp ce se simte în siguranță: va descoperi ochi, guri, zâmbete, fețe, bărbi, diferite voci (amuzante, înfricoșătoare și amabile).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil