Profesor pus sub control judiciar după ce a trecut note pentru elevi care chiuleau

profesor-pus-sub-control-judiciar-dupa-ce-a-trecut-note-pentru-elevi-care-chiuleau_03655900
Profesor pus sub control judiciar după ce a trecut note pentru elevi care chiuleau / FOTO: freepik.com@sviatkovskyi
Un profesor din Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, a fost pus sub control judiciar după ce mai mulți elevi au fost găsiți de polițiști într-o parcare, chiulind de la ore.

În urma cercetărilor, s-a descoperit că, deși aceștia absentau, aveau note trecute în catalog pentru ziua respectivă, când nu erau la școală, conform Gazeta de Sud.

Profesorul de la o unitate de învățământ din Drobeta Turnu Severin a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile și i s-a interzis să își exercite profesia pe durata acestei perioade.

Citește și Bianca Andreica, despre diferența dintre școlile din România și Anglia: „Cred că românii sunt puțin mai stricți, au pretenții și așteptări mai mari”

La data de 21 octombrie, polițiștii din cadrul B.C.C.O. Craiova – S.C.C.O. Mehedinți au desfășurat o acțiune în municipiul Drobeta Turnu Severin, având ca scop prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri în școli și în apropierea acestora, potrivit presei locale.

În cadrul acțiunii, polițiștii au găsit mai mulți elevi într-o parcare a unui centru comercial din oraș, care ar fi trebuit să fie la cursuri. Ulterior, s-a stabilit că aceștia absentau de la școală, iar profesorul le trecuse note, deși nu erau prezenți în clasă.

În baza probatoriului administrat, vineri, 15 noiembrie, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față cadrul didactic, precum și interdicția de exercitare a profesiei pentru aceeași perioadă.

Polițiștii S.C.C.O. Mehedinți continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în formă continuată.

Raluca Panțiru este jurnalist specializat în parenting și educație. Crede că părinții au nevoie de informații clare, corecte și ușor de aplicat, iar misiunea ei este să ofere exact acest sprijin. A absolvit Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, specializarea Comunicare și Relații Publice, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Alte știri
x close