Părinți și Pitici › Parenting › Invitați și Interviuri › Dialoguri despre educație cu Claudia Chiru › Claudia Chiru răspunde la Dialoguri despre educație: Soluții pentru o mămică al cărei copil de 3 ani plânge la grădiniță

Claudia Chiru răspunde la Dialoguri despre educație: Soluții pentru o mămică al cărei copil de 3 ani plânge la grădiniță

Claudia Chiru răspunde la Dialoguri despre educație: Soluții pentru o mămică al cărei copil de 3 ani plânge la grădiniță / FOTO: magnific.com @magnific
Despărțirea cu lacrimi la ușa grupei de grădiniță este o etapă firească și nu indică faptul că micuțului îi este rău în noul colectiv, explică prof. Claudia Chiru în rubrica „Dialoguri despre educație” de pe PărințiȘiPitici.ro. În replică la mesajul unei mame copleșite de debutul grădiniței la trei ani, experta recomandă renunțarea la negocieri lungi și la plecarea pe ascuns, în favoarea unui ritual scurt, cu repere clare de timp și multă siguranță emoțională.

Pentru orice părinte, ușa închisă a grupei de grădiniță în timp ce dincolo de ea se aud suspine sfâșietoare reprezintă un adevărat test de rezistență emoțională. Sentimentul de vinovăție apare instant: „Oare l-am adus prea devreme?”, „Oare suferă acolo?”, „Oare am greșit eu undeva?”. În realitate, prima confruntare cu un spațiu complet străin și cu o mulțime de oameni necunoscuți declanșează un răspuns firesc de apărare al copilului, nu o dovadă că mediul respectiv îi face rău.

La rubrica Dialoguri despre educație cu Claudia Chiru de pe PărințisiPitici.ro, o mămică a împărtășit exact această spaimă cu care se luptă mii de familii la debutul toamnei:

„Am un băiețel de 3 ani și câteva luni și anul acesta a mers pentru prima dată la grădiniță. Este o perioadă dificilă: plânge, nu cunoaște mediul, nici colectivul. Vreau părerea Claudiei, pentru că se ocupă de problemele părinților și ale copiilor. Am nevoie de răspunsuri de la o persoană pregătită să îngrijească și să îndrume copiii”, ne-a transmis mămica în rubrica de întrebări.

Răspunsul oferit de Claudia Chiru, profesoară pentru învățământul primar, fondatoare de proiecte educaționale și o voce caldă în sprijinul comunităților de părinți, demontează miturile despre adaptarea perfectă și oferă instrumente pentru a trece cu bine peste acest hop.

Plânsul nu este un refuz, e un limbaj: Ce se ascunde în spatele lacrimilor

Primul pas pentru a reduce anxietatea din familie este înțelegerea mesajului pe care îl transmite un copil mic. La trei ani, vocabularul emoțional nu este suficient de dezvoltat pentru ca cel mic să verbalizeze frica de necunoscut, astfel că lacrimile rămân singura supapă de descărcare a tensiunii.

Prof. Claudia Chiru explică mecanismul interior al acestei etape de tranziție.

„Da, este firesc ca la trei ani începutul grădiniței să vină cu plâns, mai ales dacă este prima experiență de separare constantă de familie și de intrare într-un colectiv. Plânsul nu înseamnă neapărat că îi este rău la grădiniță sau că nu este pregătit, de multe ori, este felul copilului de a exprima despărțirea, nesiguranța în fața unui mediu nou și faptul că încă nu știe ce urmează. Are nevoie de timp pentru a transforma necunoscutul în familiar: să recunoască educatoarea, copiii, sala, rutina zilei și, mai ales, să capete certitudinea că mama sau tata pleacă, dar se întorc întotdeauna”, explică profesoara.

Cele trei capcane ale dimineții: Negocierile, amânările și dispariția pe ascuns

În încercarea disperată de a opri crizele de plâns de la vestiar, mulți părinți cad în capcana prelungirii momentului despărțirii sau, din contră, aleg varianta extremă: fug pe ascuns în clipa în care educatoarea îi distrage atenția copilului. Ambele strategii sabotează încrederea pe termen lung.

Pentru a stabili un climat de predictibilitate, cadrul didactic recomandă un protocol scurt și ferm.

„Aș evita despărțirile foarte lungi dimineața, negocierile repetate sau plecarea pe ascuns. Un ritual scurt și previzibil ajută mult: o îmbrățișare, aceeași formulă de rămas-bun și un reper concret pentru revedere `Vin să te iau după masa de prânz`, de exemplu. Este important și ca adultul să transmită încredere în locul în care îl lasă, chiar dacă despărțirea este dificilă”, spune prof. Chiru.

Copilul simte fiecare ezitare a adultului. Dacă mama tremură, are ochii în lacrimi sau stă la ușă minute în șir, semnalul primit de cel mic este clar: „Dacă mama este speriată, înseamnă că locul acesta este periculos”.

Semnele discrete ale progresului: Cum știi că lucrurile merg spre bine

Evaluarea adaptării nu trebuie făcută exclusiv după prezența sau absența lacrimilor de la intrare. Succesul acomodării se măsoară în minutele și orele care urmează după plecarea părintelui:

„Aș urmări însă evoluția, nu simpla existență a plânsului. Dacă, treptat, copilul începe să se liniștească mai repede după plecarea părintelui, acceptă apropierea educatoarei, se implică măcar pentru perioade scurte în joc și apar mici momente în care se simte în siguranță, acestea sunt semne că acomodarea se construiește. Nu este necesar ca într-o dimineață să nu mai plângă deloc pentru a spune că există progres”, explică prof. Claudia Chiru.

Un băiețel care plânge două minute la ușă, dar apoi mănâncă, zâmbește la activități și acceptă o îmbrățișare de la educatoare face pași uriași spre integrare.

Când devine plânsul un semnal de alarmă

Există însă și situații în care refuzul grădiniței depășește faza firească de adaptare și semnalează un blocaj afectiv. În astfel de cazuri, problema trebuie adresată în echipă, alături de personalul grupei și de specialiști.

„Dacă plânsul rămâne la fel de intens o perioadă îndelungată, copilul nu reușește deloc să se liniștească pe parcursul programului, refuză constant hrana sau somnul, apar modificări importante și persistente acasă ori anxietatea se accentuează, atunci situația merită discutată mai atent cu educatoarea și, dacă este nevoie, cu un specialist în dezvoltarea copilului”, susține prof. Claudia Chiru.

În final, cheia întregului proces rămâne răbdarea și consecvența din familie, fără calendare rigide sau termene limită:

„La trei ani acomodarea este o relație cu un loc nou care se construiește prin repetiție, predictibilitate și siguranță, nu putem măsura în timp”, conchide profesoara.

Educația din România are nevoie de mai mult decât reforme și schimbări de programe. Are nevoie de dialog între profesorii care sunt zilnic la catedră, părinții care își cresc copiii și specialiștii care îi sprijină în dezvoltare. De la această idee a pornit profesoara pentru învățământul primar Claudia Chiru, fondatoarea SAGA Kid, care organizează în luna octombrie conferința A.C.E., Arhitectura Cognitivă în Educație. Evenimentul, programat în perioada 3 și 4 octombrie 2026, la Hotel Pullman World Trade Center din București, își propune să aducă la aceeași masă oameni care privesc educația din perspective diferite, dar care urmăresc același obiectiv, binele copilului.

Biletele le puteți achiziționa de pe iabilet.ro. Părinți și Pitici este partener media la A.C.E. - Arhitectura Cognitivă în Educație.

Mamă și jurnalist, Loredana oferă o voce echilibrată pentru toți părinții care vor să își înțeleagă mai bine copiii. Scrie despre parenting cu sensibilitatea unei mame și rigoarea unui jurnalist, din experiența reală, consultă specialiști, verifică informațiile și selectează doar ceea ce este cu adevărat util pentru familie.
Alte știri