Ce spune Mihai Dimian, după ce aproape o treime dintre elevii de clasa a VIII-a au luat sub 5 la simularea Evaluării Naționale

mihai-dimian-sedinta-guvern-martie
Ce spune Mihai Dimian, după ce aproape o treime dintre elevii de clasa a VIII-a au luat sub 5 la simularea Evaluării Naționale/ FOTO: gov.ro
Mihai Damian, Ministrul Educației, a vorbit despre rezultatele elevilor la simularea Evaluării Naționale care a avut loc recent.

Aproape o treime dintre elevii de clasa a VIII-a au luat sub 5 la simularea Evaluării Naționale. Față de anul trecut, rezultatele sunt mult mai slabe la matematică și îmbunătățite la limba română.

Mihai Dimian spune că „o parte din aceste rezultate se explică printr-o pregătire, sigur, mai slabă”. Acesta a adus în discuție reforma curriculară pentru elevii care intră în toamnă în clasa a IX-a și a vorbit despre „noțiuni mai atractive”.

„Rezultatele oferă o imagine de moment și oferă posibilitatea fiecărui elev și a profesorului din clasă să vadă împreună ce au de îmbunătățit. O parte din aceste rezultate se explică printr-o pregătire, sigur, mai slabă, datorată unei motivații mai scăzute de a studia. Avem și în trecut, în testele PISA, statistici care ne arată că, în România, motivația elevilor pentru studiul științei era cea mai redusă dintre toate țările analizate. Deci, aici avem de lucru.

2 – avem de lucru în a aduce elevii mai mult în laboratoare și a prezenta conceptele teoretice prin aplicații practice, tocmai pentru a consolida aceste concepte teoretice.

3 – împreună cu profesorii, prin reforma curriculară pe care o dezvoltăm în acest moment, da, să încercăm să facem aceste noțiuni mai atractive pentru elevi”, a spus ministrul Educației, la TVR Info.


Conform rapoartelor statistice furnizate de platforma informatică, se înregistrează următoarea situaţie pe probe şi tranşe de note:

 
Limba şi literatura română (lucrări evaluate: 145.257): note între 1,00-1,99 - 1,93%; 2,00-2,99 - 5,84%; 3,00-3,99 - 10,01%, 4,00-4,99 - 12,35%; 5,00-5,99 - 14,12%, 6,00-6,99 - 15,21%, 7,00-7,99 - 16,21%, 8,00-8,99 - 15,97%, 9,00-10,00 - 8,37%;

Matematică: note între 1,00-1,99 - 0,68%; 2,00-2,99 - 4,96%; 3,00-3,99 - 12,34%; 4,00-4,99 - 16,56%; 5,00-5,99 - 16,94% (cel mai ridicat); 6,00-6,99 - 16,78%; 7,00-7,99 - 16,24%; 8,00-8,99 - 12,21%; 9,00-10,00 - 3,28%;

Limba maternă: note între 1,00-1,99 - 0,83%, 2,00-2,99 - 2,26%; 3,00-3,99 - 4,14%; 4,00-4,99 - 6,09%; 5,00-5,99 - 7,37%; 6,00-6,99 - 11,81%; 7,00-7,99 - 18,05%; 8,00-8,99 - 26,06%, 9,00-10,00 - 23,40%.

CITEȘTE ȘI

Rezultate simulare Evaluarea Națională 2026: O treime dintre elevii de clasa a VIII-a au luat sub nota 5
 

Raluca Panțiru este jurnalist specializat în parenting și educație. Crede că părinții au nevoie de informații clare, corecte și ușor de aplicat, iar misiunea ei este să ofere exact acest sprijin. A absolvit Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, specializarea Comunicare și Relații Publice, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Alte știri
x close