Pablo Duchement, profesor și expert în infracțiuni împotriva minorilor, afirmă fără echivoc: „Părinții sunt 100% responsabili pentru bullying”. Conform statisticilor, există un agresor la fiecare clasă. „Acest fenomen poate marca viața victimelor pentru tot restul existenței lor”, explică el.
Autorul cărții Te espero a la salida (Te voi aștepta la ieșire) a fost el însuși victima bullyingului timp de 11 ani. Întrebat dacă este posibilă recuperarea completă după o astfel de experiență traumatizantă, Duchement spune: „Depinde ce înțelegem prin recuperare. Dacă recuperarea înseamnă că nu mi-a afectat viața, răspunsul este nu. Dar poți trăi pozitiv, în ciuda experienței. Este dificil, dar se poate face”.
„Primul lucru care a funcționat pentru mine a fost ajutorul profesional. Îl recomand chiar și celor care nu au probleme evidente. Al doilea este renunțarea la rolul de victimă și asumarea identității de supraviețuitor”, explică profesorul. „Când devii supraviețuitor, privești lucrurile dintr-o perspectivă diferită, ceea ce este incredibil de util”.
În carte, bullyingul este definit ca o problemă de stimă de sine: „Agresorul alege victime care par să aibă o stimă de sine scăzută. În 90% din cazuri, problema este lipsa încrederii în sine. Unele persoane au și alte probleme psihologice, dar majoritatea agresorilor provin din stima de sine fragilă”.
„Din punctul meu de vedere, părinții sunt 100% responsabili pentru acțiunile copiilor lor. Mulți nu reușesc să construiască o stimă de sine puternică. Chiar și cei care reușesc pot avea copii care hărțuiesc. Ești responsabil până la o anumită vârstă. Greșeala de a nu supraveghea copilul este inacceptabilă”, atrage atenția profesorul într-un interviu pentru hola.com.
Profesorul subliniază că mulți părinți refuză să accepte măsuri educaționale oferite de școli: „Vedem un procent uriaș care nu implementează aceste măsuri, pentru că ar trebui să recunoască că propriul lor copil a agresat. Părinții sunt adesea în spatele multor erori din lanțul de hărțuire”.
SURSA FOTO: freepik.com @The Yuri Arcurs Collection
„Nu vorbim de vină, ci de oportunitatea de a ajuta copilul să dezvolte o stimă de sine puternică. Nimeni nu ne-a învățat cum să facem asta. Mulți părinți au ei înșiși o stimă de sine scăzută. Dar există metode și resurse pentru a-i sprijini pe copii”, spune expertul.
Când copilul este hărțuit, primul pas este activarea protocolului școlar: „Nu este vorba doar de a merge la tutore, ci de a solicita deschiderea protocolului. Acesta este primul pas. Dacă începi să investighezi fără să activezi protocolul, victima este complet neprotejată”.
Medierea școlară este total contraindicată: „Este dăunătoare pentru victimă și avantajează agresorul. Nu trebuie să contactezi direct familia agresorului; școala și profesioniștii trebuie să gestioneze situația”.
„Ai fi surprins de numărul de oameni care au trecut prin bullying. De fiecare dată când împărtășesc povestea mea, cineva spune: ‘Și eu am fost hărțuit.’ Aceasta ajută părinții să înțeleagă ce simte copilul lor”, spune expertul.
„Familia trebuie să coopereze cu școala, să ofere sprijin psihologic copilului și, dacă e nevoie, întregii familii. Agresorii sunt adesea victime în alte contexte. Trebuie să încetăm să ne mai rănim copilul ca să nu rănească pe alții”, atrage atenția profesorul.
„Iertarea poate fi cel mai util instrument pentru a depăși suferința. Nu este obligatorie, agresorul nu trebuie să ceară iertare. Este un act personal: ‘De acum înainte nu voi mai purta ranchiună’. Aceasta ajută victimele să se vindece și să nu rămână prinse în resentimente”, mai adaugă profesorul.
„Bullyingul evoluează și afectează întreg grupul. Imaginea creată de agresori se răspândește și poate fi internalizată chiar de victimă. În acest caz, cel mai sănătos lucru este să scoți copilul din mediul otrăvit și să-l plasezi într-unul nou, sprijinindu-l să-și refacă stima de sine și relațiile sociale”, susține expertul.
SURSA FOTO: freepik.com @yakobchuk
Potrivit expertului, există trei scenarii principale:
Hărțuirea cibernetică. „Nu contează ce comportament este. Chiar dacă extrapolarea la un cadru real, non-digital, nu ar constitui o infracțiune, trebuie să mergem la poliție. De exemplu, insultele online. În viața reală, cineva care spune ‘idiot’ nu ar fi infracțiune, dar în mediul digital trebuie depusă plângere”.
Comportamentele care ar constitui infracțiune între adulți. „Dacă merg pe jos și cineva mă lovește sau scoate un cuțit spre mine, mă duc la poliție. Regula este simplă: extrapolează la doi adulți, te-ai duce să reclami la secția de poliție? Dacă da, atunci trebuie să faci același lucru pentru copilul tău”.
Când școala refuză să acționeze. „Dacă centrul refuză să deschidă protocolul, îl încalcă sau devine parte a problemei, există neglijare a datoriei. Unele școli, din păcate, deschid dosare de absenteism împotriva victimei în loc să ia măsuri împotriva agresorului. În astfel de cazuri, se poate raporta și te poți adresa direct Parchetului pentru Minori sau unei instanțe”.
Dacă, atunci când depui o plângere, întâlnești un funcționar care te descurajează, spune profesorul, „revino altă dată, există întotdeauna persoane care vor să te ajute”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
