EXCLUSIV Profilul clinic al alienatorului, conform lui Leca. Mândria patologică și transmiterea transgeneratională a abuzului / VIDEO

Loredana Iriciuc, gazda emisiunii Părinți Prezenți și redactor-șef PărințișiPitici.ro, a deschis dialogul despre această realitate și a subliniat că alienarea parentală este o „temă dureroasă” care afectează mii de familii din România, fiind un abuz psihologic recunoscut. Răspunzând întrebărilor despre resorturile intime ale acestui comportament, psihologul Radu Leca a identificat mândria ca fiind răul suprem care blochează orice formă de rațiune și compasiune părintească.

„Se pune problema, stimată colegă și dragă prietenă, de mândrie. Bun. Mândria este cea care întunecă rațiunea atât în ortodoxism, cât și în celelalte structuri creștine. Sunt arii largi de discuție ce se poartă în raport cu mândria... Mândria este cea care, deranjată fiind de firescul mers al lucrurilor din viață, este la suprafață. Prin ieșirea la suprafață, părintele mândru spune așa: «Aha, ai renunțat la mine, aha, m-ai părăsit? E, lasă că vezi tu ce o să pățești! Am să-ți întorc copilul împotriva ta 100%. Te vei târî în genunchi în fața mea ca să-ți vezi copilul, nenorocitule sau nenorocito!»”.

Această declarație dezvăluie mecanismul de răzbunare absolută în care copilul încetează să mai fie o ființă umană cu nevoi emoționale proprii și devine un simplu instrument de tortură psihologică îndreptat împotriva fostului partener. În viziunea părintelui alienator, suferința copilului este un preț colateral acceptabil pentru a obține capitularea totală a părintelui vizat, care este forțat să „se târască în genunchi” pentru a-și putea exercita rolul de tată sau mamă.

De asemenea, psihologul Radu Leca demontează un mit extrem de răspândit în societatea românească, cel conform căruia mamele sunt cele care alienează cel mai des sau că bărbații sunt imuni la acest tip de comportament patologic:

„Nu uitați, alienatorul poate fi ori bărbat, ori femeie, nu există o regulă care să spună că doar bărbații sunt alienatori sau doar că femeile sunt alienatoare. Nu. Și mama, și tata se pot transforma patologic într-un alienator”.

CITEȘTE ȘI: Rețeaua toxică de complici în alienarea parentală. Leca: Cum sunt racolați bunicii, profesorii și chiar noii parteneri de viață

Genetica abuzului – De ce alienatorul parental funcționează după tiparul clinic al unui psihopat clinic?

Pentru a înțelege de ce este imposibil să negociezi sau să ajungi la o înțelegere amiabilă cu un părinte alienator, trebuie analizată structura sa psihologică. Radu Leca folosește termeni de o duritate clinică extremă și compară comportamentul alienatorului cu cel al unui psihopat lipsit de structură empatică și ghidat exclusiv de instincte distructive:

„Dacă vrei să înveți un alienator parental să nu fie, să nu fie, să nu fie alienator parental, n-avem nicio șansă. Fiindcă ei sunt genetic programați să facă rău. E ca la psihopat: el e genetic programat să te atace, să-ți facă rău, el nu are emoții. Nu ai cum să oprești un alienator parental, nici dacă demonstrezi că este alienator parental nu ai cum să-l faci să renunțe la victimă, fiindcă el pune gheara pe copii și gheara aia se încleștează din ce în ce mai tare”.

Această „încleștare a ghearei” pe psihicul minorului se traduce printr-o izolare totală a acestuia de orice influență exterioară sănătoasă. Părintele alienator nu are momente de remușcare sau de conștientizare a răului pe care îl provoacă propriului copil, deoarece ego-ul său patologic este complet blindat în fața realității. Orice încercare de intervenție terapeutică sau juridică este privită ca un atac și îl determină pe alienator să își rafineze și mai mult tehnicile de manipulare.

VEZI ȘI: „M-ai părăsit? Te vei târî în genunchi în fața mea ca să-ți vezi copilul!” Radu Leca explică anatomia răzbunării în divorț

Transmiterea transgenerațională a comportamentului alienator – Cum naște un părinte psihopat un alt alienator

Rădăcinile acestui comportament patologic nu apar de nicăieri la momentul divorțului; ele sunt adânc înfipte în istoricul familial al alienatorului, sugerând o transmitere transgenerațională a modelelor de abuz și dominare psihologică. Psihologul Radu Leca arată cum alienatorii sunt, la rândul lor, produsele unor familii profund disfuncționale, unde au învățat că relațiile interumane se bazează exclusiv pe control, supunere și manipulare:

„Fiindcă alienatorul parental este crescut de un părinte dominant cu conținut psihopat, ce generează un părinte alienator cu conținut identic psihopat, care urmărește un singur și unic fapt: îndepărtarea copilului de părintele vizat (mama sau tata) și atragerea lui doar într-o singură familie, cu exclusivitate”.

Acest „părinte dominant cu conținut psihopat” (care devine bunicul sau bunica alienatoare a copilului) acționează ca un mentor din umbră ce validează și amplifică tacticile distructive ale propriului copil adult. Se creează astfel o dinastie a abuzului emoțional, în care generații succesive sunt învățate că supraviețuirea emoțională depinde de anihilarea simbolică a celuilalt părinte.

Scenariul bolii simulate – Cum se folosește alienatorul de propria suferință fizică pentru a încleșta atașamentul copilului

Una dintre cele mai perverse manifestări ale acestei psihopatologii este simularea bolii fizice în fața copilului. Atunci când metodele agresive de denigrare directă par să își piardă din eficiență sau când copilul dă semne că dorește să restabilească legătura cu părintele vizat, alienatorul apelează la șantajul emoțional prin suferință. Se transformă într-un martir care „s-a îmbolnăvit din dragoste și sacrificiu”.

Psihologul Radu Leca descrie în detaliu acest scenariu oribil, pe care l-a întâlnit în zeci de cazuri clinice:

„Am văzut zeci de cazuri în care părintele alienator a propus cu succes un personaj de om bolnav, fraților! Cu ochi scurși, cu nasul tras, cu voce guturală, n-are putere, stă... în care îi spunea copilului: «Tati, chiar dacă este atât de bolnav, te iubește!». Cum să nu reacționeze copilul când vede așa o teatralitate? «Ce ai, tati?» «Tati are o durere în piept, nu poate să vorbească... » Și copilul spune: «Păi de la ce, tati? Ai făcut pneumonie?» Vocea se păstrează: «Am făcut pneumonie muncind în frig și ploaie pentru tine... Aș avea nevoie – fiți atenți, cârligul! – aș avea nevoie de dragostea ta și de puterea ta să mai stai și cu mine, că eu doar lângă tine simt că pot să fiu sănătos din nou...»”.

Prin acest „cârlig” emoțional monstruos, copilul este transformat în salvatorul părintelui alienator. Copilul simte o vinovăție uriașă dacă pleacă la părintele vizat, crezând că prin plecarea sa îl lasă pe celălalt părinte să moară sau să sufere singur în casă. Acest tip de abuz creează o inversare completă de roluri (parentificare), în care copilul de câțiva anișori devine protectorul adultului manipulator, fiindu-i amputată complet copilăria și independența emoțională.

Părinți și Pitici și psihologul Radu Leca au lansat prima campanie online dedicată prevenirii alienării parentale, o inițiativă amplă, construită pe informare, responsabilizare și sprijin pentru familiile aflate în conflict. Campania este susținută de Federația Națională a Părinților ProEDU.

URMĂRIȚI EMISIUNEA PĂRINȚI PREZENȚI - EPISODUL CU RADU LECA - INTEGRAL: