După întâlnirea de azi cu premierul Ilie Bolojan, Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a transmis un mesaj clar: protestele cadrelor didactice nu se vor opri, ci dimpotrivă, vor lua amploare după reluarea cursurilor.
„Nu putem să spunem altceva decât că protestele vor continua și vor lua amploare după ce începe școala”, a afirmat Hăncescu în cadrul unui interviu pentru Radio România Actualități, informează edupedu.ro.
Reprezentanții principalelor sindicate din Educație, FSE „Spiru Haret”, FSLI și Federația „Alma Mater”, au fost prezenți la discuțiile cu premierul Ilie Bolojan.
Această întâlnire survine după zilele consecutive de proteste în fața Ministerului Educației și Cercetării.
Liderul sindical a explicat punctele ridicate în discuții, subliniind problemele generate de deciziile recente:
„Am demontat fiecare măsură luată în parte: mărirea normei didactice cu 2-4 ore, mărirea numărului de elevi la clasă, reducerea tarifului la plata cu ora. Am demonstrat că toate aceste măsuri vor avea efecte negative atât asupra colegilor, cât și asupra elevilor”.
Simion Hăncescu a transmis și un apel către premier, cerând o reconsiderare serioasă a măsurilor adoptate: „I-am cerut premierului să mai facă o analiză cu mai mare atenție și să se gândească foarte bine la consecințele care vor urma”.
Mai mult, liderul sindical a avertizat că anul școlar viitor ar putea fi marcat de o instabilitate accentuată: „Am avertizat direct că anul viitor școlar va fi un an bulversat, pentru că, cu siguranță, vor fi ample acțiuni de protest”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.