Secretul unei medii de 10 la Bacalaureat. Iolanda Constantin: „M-am implicat în mod egal în toate domeniile”

Data publicării:
Secretul unei medii de 10 la Bacalaureat. Iolanda Constantin „M-am implicat în mod egal în toate domeniile”
EXCLUSIV
Secretul unei medii de 10 la Bacalaureat. Iolanda Constantin „M-am implicat în mod egal în toate domeniile”

Iolanda Constantin este a doua elevă din județ care a obținut media 10 la examenul maturității și singura de la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoșani. 



După afişarea rezultatelor la examenul de Bacalaureat, în județul Botoșani au fost înregistrate doar două medii de 10. Una dintre acestea aparține Iolandei Constantin. Tânăra din Flămânzi a reuşit să obţină 10 pe linie la Limba și literatura română, Matematică și Logică, fiind absolventă a Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoșani.

„N-am fost prima care le-a văzut, ci fratele meu și m-a ținut puțin în suspans, ceea ce a accentuat bucuria. Nu mă așteptam, deoarece merg pe premisa «A greși e omenește» și nu vreau să-mi fac așteptări, prefer să vorbească rezultatele de la sine”, a spus Iolanda Constantin, pentru PărințișiPitici.

„Nu am trăit doar pentru reușitele din liceu”

Media obţinută de absolventa Liceului Pedagogic nu este însă o întâmplare, ci rezultatul activității școlare de excepție și a efortului depus pe parcursul anilor de școală. Totuși, Iolanda a subliniat că nu și-a concentrat toată energia doar pe reușitele academice, ci a avut un echilibru, implicându-se în mod egal în toate domeniile.

„Dacă luăm în considerare munca depusă, am încercat să țin pasul cu materia în toți anii de școală, mai ales de liceu. Nu pot să zic o perioadă exactă.

Echilibrul, nu am trăit doar pentru reușitele din liceu, dar asta nu înseamnă ca nu am depus efort. M-am implicat în mod egal în toate domeniile, într-adevăr m-am axat spre final mai mult pe materiile de bac”, a precizat tânăra.

Citește și Iulia Alexandra Vanzariuc, eleva cu 10 pe linie la Bacalaureat. „Am muncit foarte mult”

„Să se streseze raportat la bacalaureat, dar într-un mod sănătos”

Tânăra preferă să păstreze discreția în privința opțiunilor pe care le are pentru facultate, însă a ținut să transmită un mesaj de încurajare pentru elevii care vor păși din toamnă în ultimul an de liceu.

„Le urez multă baftă, să se streseze raportat la bacalaureat, dar într-un mod sănătos, să se bucure de viața de liceu, de colegi, de profesori și nu în ultimul rând de familie și de credință. Cât timp trăiesc pentru ei și muncesc pentru propria persoană, totul se va așeza de la sine”, a transmis Iolanda Constantin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Raluca Panțiru | Categorie: Educatie





DC Media Group Audience
pixel