Profesoara pentru învățământul primar Claudia Chiru a explicat la Părinți Prezenți vizibilitatea diferențelor dintre copiii tipici și cei cu CES la clasă. Ea atrage atenția că recunoașterea acestor nevoi este primul pas spre o incluziune reală în școli.
„Doamna profesoară, ați spus public că un copil cu CES nu trebuie să facă nimic pentru a arăta că e diferit, comportamentul lui îl trădează. Cum se vede această diferență la clasă? Ce face un copil atipic care îi face pe ceilalți să înțeleagă imediat că nu e ca ei?” a întrebat moderatoarea Loredana Iriciuc.
Prof. Claudia Chiru a răspuns fără ezitare: „Se vede. Adică noi, dacă avem la școală o clasă majoritară cu copii tipici, atunci când apare un copil cu CES, chiar dacă el este diagnosticat sau nu, chiar dacă are certificat sau nu, prin comportamentul lui el atrage atenția și ne arată că este atipic, că este diferit”.
Profesorii observă rapid semnalele. Pot fi gesturi repetitive, dificultăți în a răspunde sau a menține atenția, mișcări bruște sau un ton diferit al vocii. Copiii din jur simt și ei imediat diferența.
Pentru a explica mai clar această diferență, profesoara a folosit un exemplu concret.
„Să ne imaginăm că vorbim despre animale domestice într-o gospodărie tipică a unui român. Avem 19 iepurași drăgălași pe care îi ținem într-un țarc cu suficient loc. Și să ne imaginăm că acolo vom pune și o capră. Ei fiind animale domestice și pașnice, nu sunt violente, nu se vor mânca între ele și nu se vor deranja.
Dar noi putem să ne așteptăm ca acea capră să nu se vadă dintre iepurași? Sau ne putem aștepta ca acea capră să aibă aceleași nevoi ca ale iepurașilor? Ori ne putem aștepta ca iepurașii să înceapă să aibă aceleași nevoi ca ale caprei? Nu ne putem aștepta la asta”, a spus prof. Claudia Chiru la Părinți Prezenți, o emisiune marca ParintisiPitici.ro.
Mesajul este clar. Un copil atipic nu poate fi tratat ca și cum ar avea aceleași nevoi ca un copil tipic. Dacă sistemul nu recunoaște diferențele și nu le respectă, apar tensiuni.
„Exact așa se întâmplă și la școală cu copiii și cu oamenii în general. Noi toți suntem diferiți pentru că avem o fizionomie diferită, avem o structură diferită, comportament diferit. Suntem oameni toți. Avem nevoi diferite. Și atunci când discrepanța între nevoi este foarte mare, ca în cazul exemplului, ele sunt animale domestice, le putem pune împreună, dar nu putem să avem aceleași așteptări de la ele pentru că le facem rău lor și ne facem rău nouă și întregii curți până la urmă, nu?”, a explicat Claudia Chiru.
Profesorii văd zilnic ce înseamnă să ignori aceste diferențe. Un copil cu CES nu poate fi „forțat” să se adapteze complet unui mediu care nu îi respectă nevoile. La fel, colegii lui nu pot fi lăsați să creadă că toți trebuie să se comporte identic.
„Nu putem să ne așteptăm de la iepuraș să ne dea lapte și nici de la capră să mănânce ce mănâncă iepurii. Poate câteodată mai reușim. Dar tot trebuie să respectăm faptul că o capră e o capră și un iepure e un iepure.
Noi știm despre copii care sunt atipici, care sunt tipici. Îi vedem. Avem nevoie să recunoaștem acest lucru. Cred că este cel mai important pas pe care trebuie să-l facă atât părinții cât și profesorii, cadrele didactice în general. Și să nu ne fie rușine și nici frică”, a subliniat profesoara.
Această recunoaștere nu înseamnă etichetare. Înseamnă acceptarea realității. Un copil cu CES are nevoie de alt ritm, alte metode de predare și alte forme de sprijin.
Fiecare copil merită să fie văzut, nu ascuns în spatele etichetelor. Diferența nu trebuie ascunsă sau ignorată. Trebuie înțeleasă.
Profesorii au nevoie de formare reală, nu formală. Părinții au nevoie de informații corecte, nu de prejudecăți. Copiii au nevoie de colegi care să îi accepte, nu să îi izoleze.
Adevărata incluziune începe atunci când nu mai încerci să îl faci pe copilul atipic „să semene” cu ceilalți, ci când înveți cum să îl ajuți să fie el însuși în siguranță.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.