Creezi un copil anxios cu stilul tău parental? Aflați dacă faceți o greșeală fatală

Data publicării:
Foto: Freepik @bristekjegor
Foto: Freepik @bristekjegor

Anxietatea la copii este o problemă tot mai întâlnită în societatea modernă, iar de multe ori, fără să ne dăm seama, stilul parental poate contribui la dezvoltarea acesteia. Intențiile bune ale părinților – de a proteja, ghida și sprijini copiii – pot să conducă uneori la anxietate, dacă echilibrul dintre supraveghere și libertate nu este bine gestionat.



Este posibil ca unele modele de comportament parental să contribuie la dezvoltarea anxietății? Cercetările au arătat că există anumite tipuri de părinți care sunt mai predispuși să crească copii anxioși.

Părinți supraprotectori: când lumea este prea periculoasă

Unul dintre cele mai cunoscute comportamente care duc la anxietate în copilărie este așa-numita „parenting elicopter”. Aceasta este o formă de parenting supraprotectiv în care părinții își veghează în mod constant copiii, intervenind în fiecare decizie și încercând să îndepărteze orice obstacole sau pericole din calea copilului.

La prima vedere se pare că acești părinți își doresc doar ce e mai bun pentru copiii lor, dar în realitate îi împiedică pe copiii lor să facă față provocărilor vieții și să dezvolte reziliența.

Protejarea excesivă a copilului de situații dificile, precum conflictele cu semenii sau eșecurile școlare, îl împiedică pe copil să învețe să-și gestioneze emoțiile. În loc să dezvolte strategii de coping, copilul învață că lumea este prea periculoasă pentru a o face față singur.

Acest lucru duce la un sentiment din ce în ce mai mare de neputință și anxietate în fața provocărilor reale, sentimentul de nepregătit și incompetent.

Frica părinților este transmisă copiilor lor

Un alt factor important care contribuie la anxietatea copiilor este comportamentul părinților care suferă ei înșiși de anxietate sau au temeri excesive față de anumite situații. Copiii sunt ca niște bureți: absorb tot ceea ce experimentează în jurul lor și, dacă simt că părinților le este frică de lumea din jurul lor, de multe ori o transferă lor înșiși.

De exemplu, părinții care suferă de vertij nu numai că își vor impiedica copiii să se cațere în copaci, dar își vor folosi anxietatea pentru a comunica că lumea este periculoasă și plină de amenințări.

Un astfel de comportament îl face pe copil să înceapă să se îndoiască de siguranța lor, ceea ce contribuie și mai mult la sentimentele de anxietate. Copiii care cresc într-un astfel de mediu pot avea dificultăți în dezvoltarea unei stime de sine sănătoase și a unui sentiment de siguranță.

2. Foto: Free... (happy-family-playing-laughing-autumn-park_32133000.jpg)

Foto: Freepik @bristekjegor

Evitarea problemelor și incapacitatea de a le face față

Capacitatea de a face față provocărilor este un element important în dezvoltarea rezistenței emoționale. Părinții care permit copiilor lor să evite situațiile dificile contribuie neintenționat la incapacitatea lor de a învăța să-și depășească temerile.

În loc ca un copil să se confrunte cu eșecul și apoi să învețe din greșelile lor, părinții se asigură că nu își asumă niciodată riscuri. Ca urmare, copilul nu dezvoltă instrumentele necesare pentru a face față frustrării, ceea ce duce la creșterea anxietății atunci când se confruntă cu situații imprevizibile sau neplăcute.

Cum îi ajutăm pe copii să depășească anxietatea?

Primul pas este să realizați că nu orice eșec sau greșeală este un dezastru. Copiii trebuie să învețe că provocările fac parte din viață și că părinții îi pot sprijini încurajându-i să rezolve singuri problemele în loc să vină în ajutor de fiecare dată. De asemenea, este important ca părinții să lucreze la propriile frici și anxietăți și să nu-și transfere grijile copiilor.

Sprijinul, compasiunea și încurajarea pentru un copil de a explora lumea pe cont propriu sunt esențiale pentru dezvoltarea rezistenței emoționale. Copiii trebuie să simtă că părinții lor au încredere în ei și cred în abilitățile lor. În acest fel, își vor dezvolta mai ușor încrederea în sine și vor depăși anxietatea care poate fi cauzată de parentingul supraprotector.

Concluzie: părinții ca modele de urmat

Fiecare părinte își dorește tot ce este mai bun pentru copilul său, dar este important să recunoaștem când frica noastră îi poate face mai mult rău decât bine. Cu abordarea corectă și conștientizarea modelelor noastre de urmat, putem ajuta copiii să dezvolte puterea, încrederea și rezistența emoțională care îi vor ajuta să depășească anxietatea și să prospere în lume.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Elena Didila | Categorie: Comportamente si Emotii




Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite

pixel