Cum să-i spui unei prietene „Te iubesc, dar copilul tău răsfățat e greu de suportat”

Data publicării:
Fotografie de la Mikhail Nilov/ Pexels
Fotografie de la Mikhail Nilov/ Pexels

O relație bună între prietene vă permite să împărtășiți momente unice. Este o caracteristică tipică a prieteniei să te poți simți bine și să faci multe lucruri frumoase cu o persoană care nu face parte din familia ta. Dar uneori relațiile bune se termină prost când sunt copii la mijloc și din acest motiv nu știm cum să-i spunem unei prietene „Nu-ți mai suport copilul”.



Se spune că oricine este mamă are capacitatea de a fi mamă pentru toți copiii din lume, dar sunt copii cu care chiar și propriile mame se luptă. Uneori aroganța părinților, răsfățul sau lipsa de tact față de copiii, îi face pe aceștia insuportabili.

Adevărul este că sunt copii răsfățați și needucați iar situația se înrăutățește atunci când părinții nu intervin în disciplina lor, ba chiar încurajează ”reprizele” de spectacole făcute de copii, uneori considerându-le chiar amuzante. Cu alte cuvinte, Dl. Goe chiar există.

2. Fotografie... (pexels-karolina-grabowska-6274728_28688500.jpg)

Foto: Karolina Grabowska/ Pexels

”Prietena mea, care îmi este foarte dragă, ar vrea să petreacă mai mult timp cu mine, dar, din păcate nu-l suport pe copilul ei.  Sau mai bine zis, nu mai pot suporta comportamentul copilului ei. Eu, care știu cât de delicat este acest subiect, mi-e teamă să-i spun că ar fi mai bine dacă nu vine la întâlnire cu el. Poate că am eu o teleranță scăzută, dar nu îmi face plăcere să petrec timp în prezența lui”.

Dacă sunteți în situația de mai sus, vă sfătuim să parcurgeți următoarele sfaturi:

Fiind prietene, trebuie să ne examinăm relația și sentimentele cu copilul acelei persoane foarte speciale. Aprecierea noastră față de o persoană trebuie să conțină și un indiciu de considerație și interes pentru problemele sale.

Prin urmare, dacă de fapt copilul este insolent și greu de controlat, este posibil ca mama lui să știe deja acest lucru. Astfel ar trebui să fim solidari cu ea și cu problema ei.

Dacă, totuși, este o chestiune de personalitate, probabil că avem mai multă responsabilitate pentru această situație decât copilul însuși.

De multe ori nu țipetele, crizele de furie sau slaba disciplină ne determină să simțim repulsie față de copil, ci intoleranță față de individualitatea și personalitatea lui.

Dacă acesta este cazul, este necesar să ne revizuim pe noi înșine înainte de a crea vreo neplăcere sau a face vreun reproș mamei.

Prietena mea este mamă, dar eu nu sunt

Un caz obișnuit este să avem prieteni care au devenit mame înaintea noastră. Acest lucru poate afecta în mod natural relația, deoarece perspectiva cuiva s-a schimbat, iar celălalt poate continua să creadă că totul a rămas la fel.

O anumită rivalitate poate apărea între prietena fără copii și copilul prietenei sale, dar acesta este cel mai puțin obișnuit caz. Obstacolul vine uneori din lipsa de disponibilitate și responsabilitate a unuia față de condiția unică a celuilalt.

3. Fotografie... (pexels-gustavo-fring-5888393_80691700.jpg)

Foto: Gustavo Fring/ Pexels

În acest caz, niciunul dintre noi nu este de vină pentru că lucrurile nu merg bine. Dacă arătăm respect și nu vrem să ne punem în pericol prietenia, este de preferat să învățăm să trăim cu acel micuț insuportabil.

Nu știu cum să-i spun prietenei mele că nu suport prezența copilului ei

Dacă este prietena ta, te înțelege, te respectă și te apreciază, recomandarea, în acest caz este să încerci să evaluezi temeinic situația, pentru că uneori lucrurile nu sunt atât de grave pe cât par. 

Este de preferat să nu vorbești urât unei mame despre copilul ei, pentru că, chiar dacă poate părea o chestiune de sinceritate, poate fi dureros pentru mamă.

Singurul sfat pe care îl poți pune în aplicare este: dacă este posibil, evită întâlnirile lungi și, dacă este necesar, stai mai departe de ea până când copilul va fi suficient de mare încât să aibă un comportament mai asumat. În orice caz, nu există niciun motiv pentru a pune capăt unei prietenii frumoase. Înarmează-te cu răbdare și înțelegere. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Elena Didila | Categorie: Comportamente si Emotii




Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite

DC Media Group Audience
pixel