Una dintre cele mai mari provocări pe care le au adulții față de copii este să fie mereu sincer și transparenți cu ei, mai degrabă decât să mintă sau să ascundă niște evenimente dureroase care privesc familia.
Alegerea de a nu informa copilul asupra anumitor evenimente are de obicei două motive principale: acela de a crede că copilul, fiind mic, nu este capabil să înțeleagă situația și acela de a crede că copilul ar putea rămâne traumatizat și poate suferi daune emoționale, în special în cazul evenimentelor tragice precum doliu.
Dacă decesele sau situațiile dureroase îi privesc pe părinți și au survenit uneori înainte de nașterea copilului, este aproape de la sine înțeles că nu este necesară implicarea copilului în propriile probleme, cu propria suferință.
Principalul beneficiu despre care se crede că se obține prin acest comportament este acela de a proteja copilul de suferință. Ceea ce este adesea greu de înțeles este că a nu vorbi despre o anumită suferință nu înseamnă a nu o exprima (prin comportament, non-verbal: expresii faciale, postură, tonul vocii etc...).
Copilul va percepe așadar o emoționalitate negativă în părinții săi sau în contextul său de îngrijire pe care nu o va putea înțelege și explica. Dacă nimeni nu-i explică cum stau lucrurile cu adevărat și ce se întâmplă, va putea să-și creeze propria explicație, de cele mai multe ori auto-raportată.
Foto: Vlada Karovich/ Pexels
De exemplu, „Dacă mama este tristă, este pentru că nu am fost bun”. „Mama plânge pentru că am fost rău.” Acest tip de explicații pe care copilul și le oferă, în timp, îi pot submina stima de sine, sentimentul de securitate, competență, amabilitatea, ducând în multe cazuri la dificultăți emoționale la vârsta adultă. Astfel, intenția pozitivă a părinților de a-și proteja copilul va duce în schimb la consecințe negative de intensitate diferită în funcție de situația trăită.
Sinceritatea nu este doar o chestiune de morală sau de etică, așa că există minciuni albe, spuse cu un scop bun, și minciuni negre spuse pentru a dăuna cuiva sau pentru propriul interes personal. În special, atunci când ne raportăm la copii, nu trebuie să uităm că adulții sunt singurele surse autorizate capabile să le explice situații și să-i ajute să înțeleagă lumea din jurul lor, nu doar cea fizică, ci și cea emoțională.
Copiilor nu trebuie ascuns că cineva poate suferi sau fi supărat și nu trebuie împiedicați să simtă sau să exprime aceste emoții. Le vor simți oricum, așa cum o fac în mod normal toate ființele umane, așa că este important să învețe să recunoască aceste emoții și să le gestioneze, mai degrabă decât să le nege sau să le reprime.
Foto: Kindel Media/ Pexels
Principalul avantaj al acceptării situațiilor dureroase ca parte esențială a vieții noastre ne permite să avem mai multe resurse și energie pentru a merge mai departe și pentru a ne întări stima de sine. Desigur, acest lucru este valabil atât pentru adulți, cât și pentru copii.
Demonstrați-i copilului că adulții sunt capabili să facă față propriilor emoții și să le tolereze și să le gestioneze. Prin urmare, este important ca adulții în primul rând să-și gestioneze propriile emoții în așa fel încât să găsească și cuvintele potrivite pentru a le vorbi copilului lor.
Dacă suferiți intens, este mai bine să vă acordați ceva timp pentru a vă stabili, decât să improvizați explicații puțin probabile pentru a opri situația. De exemplu, în loc să spui „Ești prea tânăr ca să înțelegi” sau „Este în regulă, nu trebuie să-ți faci griji”, folosește expresii precum „În acest moment mă simt prea rău să vorbesc cu tine despre asta, dar sper că o pot face de îndată ce mă simt mai bine”.
A vorbi imediat, mai degrabă decât a aștepta mult timp, despre evenimente tragice care îl privesc în mod direct pe copil, are două avantaje: acela de a-l face pe copil să se simtă îngrijit mai degrabă decât singur și trist și acela de a demonstra că se poate vorbi despre lucruri (chiar și negative). Tocmai prin dialog, prin traducerea durerii în cuvinte, cineva poate procesa și depăși suferința.
Nu trebuie să uităm că frica adulților de a vorbi cu copiii vine adesea din faptul că ei înșiși nu se simt capabili să se ocupe de subiecte tulburătoare din punct de vedere emoțional.
Oamenii sunt capabili să integreze trauma în viața lor numai dacă au în preajmă oameni care sunt dispuși să-și împărtășească suferința. În realitate, copiii sunt extraordinar de buni la gestionarea durerii și a suferinței, de multe ori într-un mod mai conștient decât adulții înșiși, au nevoie doar de oameni apropiați, care să le asculte și să explice realitatea din jurul lor în cuvinte simple și de înțeles pentru vârsta lor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil