Paula Seling a făcut declarații emoționante despre provocările prin care trece fiica ei adoptată, Elena, în viața de zi cu zi și la școală.
Artista a povestit printre lacrimi că micuța, care a intrat recent în clasa a V-a, este victima unor judecăți și comentarii negative din partea unor colegi sau persoane din jur. Seling a explicat că, deși nu poate spune că este vorba de un caz clar de bullying, indicii subtile de excludere și remarci neplăcute apar, iar copiii, de multe ori, nu înțeleg imediat motivele sau gravitatea acestora.
„Singurele momente mai dificile în ceea ce o privește sunt cumva legate de judecata oamenilor care încă există. Dar, încercăm să le explicăm pe toate, atât eu cât și tatăl ei.
Noi suntem trup şi suflet pentru ea și ea înțelege că mami și cu tati sunt acolo pentru ea și întotdeauna vor fi! Și atunci trece mai ușor peste oamenii care o necăjesc sau chiar unii copii care o mai necăjesc.
Nu pot să zic că este vorba chiar de bullying, dar sunt diverse judecăţi. Copiii nu înțeleg toate lucrurile la timpul lor şi probabil că nici unii părinți nu găsesc momentele potrivite să le explice. (...)
Elena face și volei. Sunt foarte mândră de echipa lor Chitila, care a ieșit campioană. Au fost la Sibiu acum recent, mai au niște meciuri și săptămâna cealaltă. Sunt foarte bucuroasă că au rezultate.
Mă bucur să văd că ea, chiar dacă era cea mai nouă în club, deja a început să-și dea drumul și să joace meciuri, să fie în echipă un pion important”, a spus Paula Seling, pentru Click.
Citește și
Copiii nu își dau seama că sunt hărțuiți, dar simt efectele, arată un nou studiu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.