Creșterea copiilor supradotați este o provocare. Din aceste mici „fenomene” se pot naște minți revoluționare, dar identificarea lor nu este ușoară și este și mai greu de valorificat. Geniile de mâine cresc în familii care nu se grăbesc și îi lasă liberi să-și satisfacă propriile înclinații.
La doi ani deja știu să citească, la 3 exersează pianul, la 6 sunt campioni la șah: sunt copii geniali, cu abilități practic enorme, și un IQ mult mai mare decât media. Dar tot acest potențial, dacă nu este canalizat corect, riscă să se dovedească a fi un bumerang. Și rareori un copil minune se transformă, pe măsură ce crește, într-un adult care va schimba lumea.
Adam Grant, psiholog la Universitatea din Pennsylvania, susține acest lucru, printre altele, într-un articol publicat în New York Times. Dintre cei peste 2.000 de adolescenți talentați selectați de Westinghouse Science Talent Search, o competiție pentru tinerii care excelează în inteligență, doar 1%, din 1942 până în 1994, au ajuns la Academia Națională de Științe din SUA și doar 8 au câștigat premiul Nobel. Mulți ajung să nu-și folosească pe deplin „darurile”, unii se pierd în alcool și depresie.
Motivul ar putea fi legat de dificultățile emoționale ale unora dintre acești oameni supradotați (cum sunt uneori numite); cu toate acestea, potrivit lui Grant, doar un sfert dintre acești copii prezintă o astfel de suferință emoțională încât nu pot „funcționa” în societate. De cele mai multe ori, problema este educațională. Ceea ce le împiedică inteligența să se dezvolte este adesea faptul că nu au învățat să cultive originalitatea.
Mulți copii supradotați au probleme de comportament tocmai pentru că creativitatea lor este în cușcă. Și pentru a-i face mai „disciplinați”, adulții au tendința de a face o altă greșeală: să dea reguli pentru orice. Grant a observat, însă, că părinții copiilor de succes s-au concentrat mai degrabă pe valori morale decât pe norme specifice, transmițându-le pe ale lor și primindu-le pe cele pe care copiii înșiși le scot la iveală.
Un studiu al tipului de pregătire primită de cei mai creativi arhitecți ai Americii (comparativ cu un grup de colegi talentați, dar neoriginali) a demonstrat că, în călătoria lor educațională, s-a pus accent pe dezvoltarea propriului cod moral și nu pe norme specifice de comportament.
Această libertate le oferă copiilor posibilitatea de a-și descoperi propriile înclinații și de a le cultiva cu dăruire și pasiune. Părinții muzicienilor talentați sau ai sportivilor invincibili rareori au plănuit să crească un superstar chiar de la început.
Mai degrabă, la originea unui talent – deși precoce – (să ne gândim la Mozart) se află adesea intenția de a rasfăța pasiunea copilului, sau o întâlnire uluitoare cu un profesor care reușește să predea în mod entuziasmant. Bineînțeles, apoi sunt poveștile de pasiuni-obsesii născute în ani de renunțări și sacrificii (ca cea a lui Andre Agassi); dar, pentru a rămâne pe terenul de tenis, mult mai des dragostea pentru rachetă s-a născut de la un antrenor care a făcut acel sport distractiv.
Asta NU vrea să spună că exercițiul nu este fundamental pentru a deveni adevărați inovatori: dimpotrivă, tocmai pentru că copiii supradotați obțin cu ușurință rezultate deja excelente, ei trebuie să învețe să se angajeze atunci când subiectele devin mai complicate și intuiția și inteligența, singure, nu mai sunt suficiente.
Dar riscul unui studiu care nu susține talentul este de a ridica un șanț într-un domeniu familiar de cunoaștere, impermeabil la noi stimuli; în plus, cel mai puternic motor de studiu și angajament este pasiunea, prima scânteie de cultivat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil