Fă cunoștință cu cele 3 tipuri de „bully” de sărbători care aduc energie de Grinch în casa ta

Data publicării:
Loredana Iriciuc
Autorul articolului: Loredana Iriciuc
Fă cunoștință cu cele 3 tipuri de „bully” de sărbători care aduc energie de Grinch în casa ta / FOTO: freepik.com @Wavebreak Media
Fă cunoștință cu cele 3 tipuri de „bully” de sărbători care aduc energie de Grinch în casa ta / FOTO: freepik.com @Wavebreak Media

Sărbătorile ar trebui să fie pline de bucurie, dar știm cu toții că există, de obicei, acea persoană care pare hotărâtă să strice atmosfera festivă.



Vestea bună este că, atunci când recunoști aceste tipare de comportament, îți poți proteja liniștea și te poți bucura de Crăciun chiar și așa. Când știi cu ce fel de Grinch ai de a face, poți gestiona situațiile dificile fără să lași pe nimeni, nici măcar pe propriii tăi copii, să îți fure bucuria sărbătorilor.

Fă cunoștință cu cele 3 tipuri de agresori de sărbători care aduc energie de Grinch la fiecare petrecere.

Agresorul sfidător

Cere cadouri și se simte îndreptățit să le primească. Spune lucruri precum „merit asta, îmi datorezi”. Folosește șantajul emoțional și amenințările pentru a slăbi hotărârea părinților.

În timp, părinții ajung să cumpere cadouri ca să păstreze liniștea. Problema este că nu e niciodată suficient. Cu cât părinții oferă mai mult, cu atât acești copii apreciază mai puțin și cer mai mult.

Un studiu al Universității din Missouri, citat de YourTango, a arătat că acei copii care primesc recompense materiale în exces ajung, ca adulți, mai predispuși la datorii, jocuri de noroc și cumpărături compulsive. Cercetarea arată că, indiferent cât de mult primesc, acești copii cu sentiment de îndreptățire cred că merită mereu mai mult și rămân constant nemulțumiți.

Agresorul anxios

Asociază cadourile cu iubirea. Se simte mereu privat, se compară cu alți copii, se întristează, se teme că nu are suficient și că va fi lăsat pe dinafară sau uitat. Îi face pe părinți să se simtă vinovați sau rușinați pentru a-i determina să cumpere mai mult.

Cercetările arată că acei copii cu un stil de atașament anxios asociază cadourile materiale cu iubirea și trăiesc constant cu teama de a fi privați sau uitați. Ei dezvoltă o frică de abandon, care îi împinge să folosească vinovăția și rușinea pentru a obține mai mult de la părinți, deoarece cred că darurile dovedesc că merită afecțiune.

Agresorul manipulator

Profită de nesiguranțele părinților și folosesc minciuna și manipularea pentru a obține ce își dorește. Știe exact ce butoane să apese pentru a-i face pe părinți să se simtă nesiguri. Face orice pentru a-și atinge scopul legat de cadouri.

Atenție însă, chiar și după ce obține ce vrea, începe imediat să planifice următoarea cerere.

Cercetările arată că până și copiii mici pot identifica slăbiciunile celorlalți și le pot exploata pentru a obține ce își doresc. Pe măsură ce cresc, aceste tactici devin mai sofisticate, iar copiii învață exact cum să apese butoanele potrivite pentru a-i face pe părinți să cedeze.

Studiile arată că părinții care stabilesc limite clare au copii cu un nivel mai ridicat de stimă de sine, cu mai puțină anxietate și cu relații părinte copil mai satisfăcătoare.

CITEȘTE ȘI:

Toți copiii trebuie să știe aceste afirmații ca să le spună atunci când ceva sau cineva îi face să se simtă inconfortabil. Expert parenting: „Așa vor ști să se protejeze și să ceară ajutor la timp”

Parenting blând vs. parenting permisiv: Avertismentul unui expert despre zona periculoasă în care ajung părinții de azi și consecințele pe termen lung pentru copii

Prioritatea nr. 1 pentru a crește copii cu inteligență emoțională. Expert parenting: „Oprește-te din a te concentra pe comportamentul lor”

Tehnica celor 5 cadouri de Crăciun a acestui psiholog devine virală  / VIDEO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.







pixel