Știri de interes
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat că orele în unităţile de învăţământ se vor desfăşura marţi în mod normal, fiind o „datorie morală” a profesorului faţă de elevi.
Sindicatele din Educaţie au anunţat că luni vor boicota începutul de an şcolar, vor picheta sediul Executivului şi vor organiza un marş de protest până la Palatul Cotroceni.
Nicuşor Dan a declarat luni că va avea, la ora 13:30, o întâlnire cu reprezentanții profesorilor pentru a discuta măsurile adoptate în educație.
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că a luat la cunoștință cererile înaintate de profesori în contextul protestelor.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) afirmă că începutul anului școlar, luni, va fi „fără bucurie, fără optimism și fără sărbătoare”. Protestele, clase goale și tăieri mascate de salarii marchează debutul școlar, potrivit unui comunicat de presă.
EXCLUSIV
Prof. Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național Ion Luca Caragiale, din București, vine la DC Edu, emisiune realizată de prof. univ. dr. Sorin Ivan, decan și director al Revistei Tribuna Învățământului. 
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a transmis, duminică, un mesaj profesorilor şi elevilor, în care recunoaşte nemulţumirile generate de măsurile fiscal-bugetare. El îi aşteaptă, însă, luni, la începutul anului şcolar, pe elevi împreună cu părinţii.
Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat că protestele profesorilor vor continua după înce­perea școlii, avertizând că există presiuni puternice pentru declanșarea unei greve generale.
Profesorii care protestează au început să plece de la Palatul Cotroceni!
Uneori, cea mai sănătoasă alegere este să pui o limită clară.
Psihologul Deena Margolin, cunoscută pentru proiectul Big Little Feelings și urmărită de peste trei milioane de persoane pe rețelele de socializare, oferă sfaturi părinților care se confruntă frecvent cu comportamente violente ale copiilor.
Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu, a transmis sâmbătă un mesaj urgent profesorilor. El a cerut unitate și mobilizare în fața măsurilor de austeritate care afectează școala. Liderul sindical afirmă că sistemul trece prin cea mai dificilă etapă din...
EXCLUSIV
Psihoterapeutul Cosmin Bara și Flaviu George Predescu dialoghează despre atașamentele copiilor care au părinții în străinătate, dar și a celor care trebuie să se adapteze, atunci când se mută într-o țară străină. 
Sindicatele din Educație neagă că ar fi cerut profesorilor să absenteze.
Jocul poate fi distractiv, dar necesită precauție!
Prima zi de școală poate fi stresantă pentru copii. Descoperă ce abilități apreciază profesorii și cum le pot demonstra elevii de la prima oră.
Pachețelul de școală poate fi mai mult decât un sandviș banal. Nutriționiștii explică ce alimente mențin creierul copiilor ager și energic.
Copiii revin la școală, microbii revin în colectivitate.
Pentru mulți părinți, este dificil să își confrunte propriii părinți. De aceea, specialiștii recomandă ca regulile de bază pentru bunici să fie stabilite cât mai devreme. Acest lucru ajută la prevenirea conflictelor și a tensiunilor care pot afecta relațiile de familie, explică Esther Wojcicki,...
Conducerea Școlii Gimnaziale nr. 195 „Hamburg” , cea mai mare unitate de învățământ din Capitală, a demisionat în bloc.
Părinții caută mereu soluții pentru a-i face pe cei mici să coopereze. De multe ori însă, ne concentrăm pe ascultarea imediată și uităm să construim o relație bazată pe respect și încredere.
Primarul Clujului, Emil Boc, a transmis vineri, 5 septembrie, un mesaj ferm către conducerea unităților de învățământ din oraș. Edilul a avertizat că solicitarea de bani de la părinți pentru cheltuieli de bază nu este permisă și va fi sancționată public.
EXCLUSIV
Invitată la emisiunea „Născuți în diaspora” , scriitoarea Andrea Paula Danilescu a împărtășit o poveste emoționantă despre adaptare, dificultăți lingvistice și bullying, transformate, în cele din urmă, într-o carieră academică dedicată studiului migrației românești.
Mii de părinți au primit în ultimele zile mesaje confuze de la profesori.

pixel