În timp ce în România „reforma” înseamnă adesea o perpetuă cârpeală birocratică și o ignorare totală a realității, în nordul Europei, Suedia ne predă o lecție dură, dar sănătoasă, despre onestitate intelectuală: curajul de a recunoaște că ai greșit și puterea de a face stânga-mprejur pentru binele copiilor.
Jurnalistul Dragoș Pătraru, în cadrul podcastului „Vocea Nației”, analizează modul în care statul suedez a decis să oprească digitalizarea forțată a educației și să revină la metodele clasice, în timp ce noi, aici, părem hotărâți să repetăm greșelile altora.
Pentru a înțelege gravitatea situației în care ne aflăm copiii, Dragoș Pătraru propune un exercițiu de imaginație care dă fiori oricărui părinte. Imaginați-vă că un miliardar vizionar recrutează copii pentru o colonie pe Marte, argumentând că organismele în curs de dezvoltare se adaptează mai bine. Dar există o problemă majoră: Marte nu are magnetosferă și atmosferă pentru a proteja copiii de radiații.
„Vă dați seama că tot proiectul ăsta e un mare experiment și că toți acei copii care ar ajunge acolo ar fi prima generație de cobai”, spune jurnalistul.
Această metaforă nu este despre spațiu, ci despre realitatea imediată. Este exact ceea ce se întâmplă astăzi cu copiii noștri pe internet.
„Singura diferență este că, spre deosebire de acest exercițiu imaginar, în realitatea noastră aproape toți părinții și-au lăsat deja copiii liberi să participe într-un astfel de experiment unic în istoria omenirii”. Și o facem din necunoaștere, din lipsă de putere în fața giganților tehnologici și pentru că instituțiile statului, menite să ne protejeze, au abdicat de la rolul lor.
Suedia, o țară recunoscută pentru standardele ridicate de viață și educație, a fost mult timp un pionier al digitalizării. În 2019, guvernul suedez a impus folosirea instrumentelor digitale încă de la grădiniță, de teama de a nu pierde cursa tehnologică. Însă, rezultatele nu au întârziat să apară, și nu au fost cele așteptate.
În 2022, Suedia a înregistrat cele mai mici scoruri la testele PISA din ultimul deceniu. Reacția autorităților suedeze este lecția pe care România refuză să o învețe: analiza datelor și acțiunea imediată. Agenția Națională pentru Educație din Suedia a concluzionat clar: „acei elevi care foloseau cel mai des telefoane, tablete, calculatoare pentru alte scopuri și nu pentru studiu [...] aveau cele mai slabe rezultate la aceste teste”.
„Deci la ei nu doar că se lucrează cu date, se și acționează în baza datelor. La noi datele, chiar și acolo unde există, sunt aruncate la coș de dinozaurii care conduc educația românească”, remarcă amar Pătraru.
În fața dovezilor, Suedia nu a ezitat. În 2024, Institutul Suedez de Sănătate Publică a emis recomandări draconice, dar necesare, privind timpul petrecut în fața ecranelor:
0-2 ani: Zero acces la ecrane (cu excepția apelurilor video cu familia).
2-5 ani: Maximum o oră pe zi.
6-12 ani: Una sau două ore pe zi.
13-18 ani: Între două și trei ore pe zi.
Dar reforma nu s-a oprit la recomandări pentru părinți. Ministerul Educației din Suedia a oprit strategia de digitalizare după consultări cu neurocercetători și pediatri.
„Măsura principală e că suedezii vor reduce folosirea ecranelor în școli și vor crește finanțarea pentru manuale fizice și biblioteci cu scopul de a crește timpul alocat lecturii”, susține Pătraru.
Unii ar putea spune că Suedia se contrazice, având în vedere deciziile din 2019. Răspunsul lui Pătraru este tranșant: „Asta faci în fața dovezilor. Te sucești. Nu e nicio rușine. Abia când te răzgândești știi că ai învățat ceva”.
Contrastul cu România este dureros. În timp ce Suedia investește în biblioteci și manuale fizice pentru a combate scăderea performanțelor, România pare blocată într-o buclă a incompetenței. Pătraru critică dur noua programă școlară pentru limba și literatura română la clasa a IX-a, considerată de specialiști mai învechită decât cea din anii '90.
„Te doare sufletul când citești toate astea știind că între timp în România [...] cei mai recenți scriitori din programă sunt Marin Preda, mort în 1980, și Nichita Stănescu, mort în 1983”, subliniază Dragoș Pătraru.
În timp ce ministrul Educației din România vorbește despre „schimbări paradigmatice” care sună a lemn, Suedia aplică o schimbare paradigmatică reală: „guvernul suedez alocă mai mulți bani educației pentru dotarea cu cărți a librăriilor din școli, motivând că e important ca elevii să aibă acces la lecturi bune în interiorul clădirilor în care își petrec cea mai mare parte a zilei”.
Ironia situației nu scapă jurnalistului: „Pesemne că dânsa [ministra din Suedia] n-a auzit că reformele se fac tăind bani de la Educație și apoi criticându-i pe profesori că formează analfabeți funcțional”.
Una dintre cele mai radicale măsuri suedeze, care va intra în vigoare la nivel național din 2026, este interzicerea totală a telefoanelor în școli. Elevii le vor preda la intrare și le vor primi la finalul zilei.
Pătraru anticipează reacția părinților hiperprotectivi: „Vai, așa ceva? Dar ăsta e atentat la libertatea copilului și eu ca părinte vreau să iau legătura cu el... Nu, nu trebuie, dragă. E la școală. Lasă-l în pace”.
Această măsură vine pe fondul unei înțelegeri profunde a faptului că pauzele trebuie să fie pentru interacțiune offline, nu pentru izolare în lumea virtuală. În țările nordice, elevii sunt obligați să iasă afară în pauze, în timp ce la noi, adesea, nici nu au voie să părăsească clasa.
Lecția Suediei este, în esență, despre rolul statului. Într-o lume dominată de giganți tehnologici care angajează cei mai buni psihologi comportamentali pentru a ne ține copiii dependenți de ecrane, părintele singur nu are nicio șansă.
„Un profesor nu va putea niciodată să se lupte de unul singur cu cele mai puternice instrumente create de cei mai bogați oameni din lume. Niciun părinte nu va putea să impună limite de unul singur când toți copiii sunt deja acolo în mediul online. Dacă doar tu iei măsuri și interzici accesul copilului tău la ecrane, te transformi în cel mai mare dușman”, spune Pătraru.
Reforma reală nu vine din soluții individuale, ci din politici publice coerente, elaborate de un stat competent, nu de mediul privat.
„Politicile publice elaborate în niciun caz de privați, ci de un stat competent cu instituții competente care lucrează pentru bunăstarea oamenilor sunt esențiale”, adaugă jurnalistul.
Suedia ne arată că progresul înseamnă capacitatea de a recunoaște când ai greșit drumul și de a te opri la timp. Pentru România, însă, speranța unei astfel de înțelepciuni pare îndepărtată.
„Nu mai sper nimic de la acest guvern de când am văzut primele decizii cu privire la educație, la cultură, la sport. Nicio șansă”, conchide Dragoș Pătraru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
