Medicul primar pediatru Mihai Craiu trage un semnal de alarmă privind efectele nocive ale analfabetismului digital și modul în care digitalizarea forțată distruge comunicarea empatică.
Când vorbim despre generațiile actuale de copii, ne gândim adesea la provocările lor legate de tehnologie și parenting, dar dr. Mihai Craiu aduce în prim-plan o amenințare la fel de severă, ce...
Medicul primar pediatru și conferențiarul Mihai Craiu atrage atenția asupra celor mai grave greșeli pe care părinții zilelor noastre le fac în educația și dezvoltarea copiilor. Într-o...
Numărul cazurilor de rujeolă continuă să crească în Statele Unite, în special în Carolina de Sud, unde peste 600 de infectări au fost înregistrate începând din toamna anului trecut, au...
Hepatita A a înregistrat o creștere în ultimii doi ani, fapt care i-a obligat pe pediatri și pe experții în epidemiologie să consolideze supravegherea și să ia măsuri pentru a preveni cât...
Acesta este cel mai bun truc pentru a calma tusea copilului tău (indiferent de vârsta lui), potrivit unui medic pediatru.
Un sfat simplu și sigur, susținut de experiența medicală, care...
Medicul primar pediatru și profesor universitar dr. Mihai Craiu aduce explicații bazate pe date despre virusul gripal A H3N2, cunoscut drept „supergripa”, și arată de ce gripa nu trebuie...
Kilogramele în plus cresc riscul de cancer colorectal. Pelvisul are un spațiu limitat, iar obezitatea internă poate ascunde tumori greu de tratat. Colonoscopia preventivă și atenția la orice...
Într-o fotografie veche, patru generații se întâlnesc pentru un singur moment de bucurie. Un copil nou-născut, strănepotul, este ținut în brațe de bunici și străbunic. Seniorul familiei...
Cazurile de gripă cresc alarmant în România. Medicii să așteaptă la și mai multe persoane infectate întrucât copiii s-au întors în colectivități după vacanța de Crăciun.
Tusea convulsivă poate fi foarte gravă la sugari. Un studiu recent arată că vaccinarea femeilor însărcinate permite transmiterea anticorpilor protectori la copil de la naștere.
Primele zile după vacanță nu înseamnă numai ghiozdane pline și ceasuri puse din nou să sune dimineața. Pentru mulți părinți, întoarcerea copiilor la școli, grădinițe și creșe vine cu...
Orice părinte știe momentul acela când noaptea copilul respiră mai repede și are febră. Tu îl atingi pe piept și încerci să înțelegi dacă este o răceală obișnuită sau ceva mai grav....
În primele luni de viață ale copiilor lor, mulți părinți se familiarizează cu un cuvânt care e necunoscut, mai ales pentru cei aflați la primul copil: percentile.
Demența la persoanele vârstnice își are rădăcinile încă de la naștere, și chiar înainte. Iată factorii care o pot favoriza, conform unui studiu suedez, și ce poți face pentru a reduce...
Medicul primar pediatru la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu - Rusescu” și profesor universitar dr. Mihai Craiu spune ce poate face legal un părinte...
Îți vezi copilul cu febră, este noapte sau ești în vacanță, iar mintea ta începe să caute scenarii, îți spui că mai bine mergi la Urgențe ca să fii sigur, doar că exact acolo, într-o...
Eritemul megaleritem este cunoscut sub numele de „a cincea boală” sau „sindromul copilului pălmuit”. El face parte din grupul bolilor exantematoase, care include și rujeola și varicela.
Există metode mai eficiente de a exprima dezaprobarea sau de a disciplina copilul decât să spui în mod repetat „nu”. Utilizarea frecventă a negației poate epuiza atât părintele, cât și...
În fiecare zi, la preluarea copiilor de la școală, un tipar liniștit se repetă în multe parcări ale școlilor. Șiruri lungi de mașini stau cu motoarele pornite, părinții se uită în...
Odată cu scăderea temperaturilor și debutul precoce al sezonului gripal din acest an, multe familii se confruntă cu copii care prezintă simptome respiratorii. Ce ar trebui să faci și ce nu...
Când alegi între o jucărie nouă și o activitate în familie, ai impresia că un copil va prefera un obiect. Preferințele se schimbă însă odată cu vârsta. Nu țin doar de gusturi. Studiile...
Tradiţiile de sărbători oferă copiilor un sentiment de siguranţă, apartenență şi identitate. Ritualurile familiale dau stabilitate într-o lume care dise schimbă rapid.
În fiecare an, în seara de 5 decembrie, sufletele mici și mari tresar la gândul că Moș Nicolae va veni să aducă cadouri în ghetele frumos așezate lângă ușă.
Pe măsură ce vin sărbătorile, mulți părinți se simt tentați să le ofere copiilor tot ce își doresc, case pline de jucării și cadouri. Însă, potrivit psihologilor și specialiștilor în...
Uneori ai impresia că telefonul ajută. Îl liniștește pe copil. Îți oferă câteva minute de pauză. Îți dă impresia că totul este sub control. Apoi observi că adoarme greu, se trezește...
Dr. Eduardo Junco, medic pediatru, explică miozita infantilă și spune că simptomele pot alarma părinții, pentru că seamănă cu probleme neurologice, autoimune sau infecțioase grave. Totuși,...
Un mic dejun echilibrat este esenţial pentru copii: le dă energie, îi ajută să fie concentraţi la şcoală și sprijină creșterea sănătoasă. Experţii în nutriție şi pediatrie recomandă...
Milioane de persoane trăiesc cu diabet. Boala poate apărea și în copilărie. Un diagnostic timpuriu reduce riscurile și ajută la controlul eficient al afecțiunii.
Copilul tău strănută, tușește sau are nasul înfundat? De obicei spui că „a răcit”. Dar ce înseamnă de fapt asta? Explică medicul pediatru Catherine Turberg-Romain.
În urma îngrijorărilor apărute în ultimele luni legate de utilizarea paracetamolului în timpul sarcinii, cercetătorii au realizat o investigație științifică amplă pentru a clarifica...
Unul dintre cele mai importante momente pentru părinți este atunci când copilul face primii pași. Este firesc să vrem să-i cumpărăm prima pereche de pantofi, însă specialiștii recomandă ca...
Medicul pediatru Mihai Craiu avertizează că tot mai mulți copii din România au deficit de vitamina D. Explică de ce suplimentarea zilnică și joaca la soare sunt vitale pentru sănătatea lor,...
Când un copil vomită, mulți părinți cred că o bucată de zahăr îl poate calma. Dar este această soluție eficientă? Medicul pediatru Emmanuel Delmas explică ce este corect să faci.
Ce-ar fi dacă ai înceta să intri în panică imediat ce termometrul indică o temperatură mai mare? Un medic de urgență explică trei principii simple care te pot ajuta să reacționezi corect...
Tulburările din spectrul autist sunt variabile și pot avea manifestări diferite de la un copil la altul. Identificarea timpurie permite intervenția rapidă, care sprijină dezvoltarea copilului...