Un studiu nou arată că micuții care numără pe degete obțin rezultate mai bune la matematică.
Cercetătorii de la Universitatea din Lausanne au urmărit aproape 200 de copii cu vârste între 4,5 și 7,5 ani pentru a analiza modul în care utilizarea degetelor la adunări se leagă de evoluția abilităților aritmetice.
La fiecare șase luni, copiii au primit sarcini de adunare de dificultate crescătoare și au fost filmați în timp ce calculau pentru a observa dacă foloseau degetele.

SURSA FOTO: Freepik.com@flowo
Rezultatele au arătat că la vârsta de aproximativ 6,5 ani, 92% dintre copii au folosit degetele cel puțin o dată într-un test.
Pe măsură ce înaintează spre 7,5 ani, unii copii renunță la acest obicei: în acest grup s-a identificat o categorie numită „ex-finger counters”, acești copii foloseau degetele la început, dar nu mai depind de ele, iar acest grup a avut cele mai bune performanțe matematice.
Autorii studiului subliniază că „număratul pe degete” nu ar trebui descurajat la școală în primii ani – dimpotrivă, este un pas important în dezvoltarea unei gândiri aritmetice mai abstracte.
Ei avertizează că a forța copiii să se oprească prea devreme din acest obicei ar putea opri trecerea către strategii mentale mai rapide odată ce numerele devin mai mari și nu mai pot fi reprezentate fizic pe degete.
Pe de altă parte, există și studii care sugerează că nu toți copiii beneficiază în același fel: un studiu recent arată că unii copii care folosesc degetele, dar nu cunosc principiile de bază ale numărării (de exemplu stabilitatea ordinii numerelor sau corespondența unu-la-unu) nu obțin rezultate la fel de bune.
Astfel, cercetătorii recomandă o abordare mai înțelegătoare în educația matematică timpurie: să lăsăm copiii să-și folosească degetele când au nevoie, în timp ce rămânem atenți la progresul lor și la înțelegerea conceptelor numerice fundamentale.
CITEȘTE ȘI
„Copilul meu nu vrea să-și facă temele”: Cum îl poți motiva fără să-l presezi?
Metoda Kumon: Cum îi ajută pe copii să învețe matematica cu drag
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.