Un studiu arată cum îi predai copilului frica, fără să îți dai seama

Un studiu arată cum îi predai copilului frica, fără să îți dai seama
Un studiu arată cum îi predai copilului frica, fără să îți dai seama / FOTO: freepik.com @bagler_kat
Un studiu arată că cei mici învață frica atunci când observă reacțiile părinților, chiar dacă acestea sunt involuntare.

Sigur ți s-a întâmplat măcar o dată. Ești în parc, apare o viespe și, chiar dacă încerci să îți păstrezi calmul, tresari ușor sau faci o grimasă de panică. Lângă tine, fiica ta de 7 ani, care până atunci nici nu observase insecta, rămâne încremenită sau începe să fugă. Ce s-a întâmplat? Tocmai ai asistat la un proces pe care psihologia îl numește învățare vicariantă.

Ca părinte, știi că al tău copil te imită în felul în care vorbești sau în gesturi, dar uneori uiți că ești și radarul lui de pericol.

Un studiu realizat pe părinți și copii explică exact acest mecanism, arată cum transmitem fobiile și, mai important, cum putem folosi același proces pentru a crește copii mai siguri și mai curajoși.

Copilul tău învață de la tine să se teamă de anumite lucruri, potrivit unui studiu

Studiul, realizat de cercetători și publicat în Scientific Reports, a analizat perechi de părinți și copii cu vârste între 8 și 12 ani. Cercetătorii au urmărit ce se întâmplă în corpul unui copil atunci când îl vede pe unul dintre părinți că reacționează cu teamă în fața unui lucru necunoscut.

Rezultatul a fost clar. Copiii nu au nevoie de o experiență negativă directă pentru a dezvolta o frică. Nu este necesar ca un câine să îi muște pentru ca ei să se teamă de câini. Este suficient să vadă expresia de teamă a mamei sau a tatălui atunci când întâlnesc unul.

Prin observație, creierul copilului etichetează stimulul ca fiind periculos, iar corpul începe să reacționeze fizic, prin transpirație sau puls accelerat, chiar înainte să se întâmple ceva.

Din perspectivă evolutivă, acest mecanism are sens. În natură, un copil care învață că șerpii sunt periculoși doar dacă privește reacția mamei are șanse mai mari de supraviețuire decât unul care trebuie să fie mușcat pentru a învăța lecția.

În lumea de astăzi, acest proces poate avea și efecte nedorite. Dacă tu, ca adult, ai frici iraționale sau anxietate legată de situații obișnuite, precum zborul cu avionul, mersul la medic sau vorbitul cu persoane necunoscute, îi poți transmite copilului tău ideea că aceste situații sunt periculoase, deși nu există un pericol real.

Calmul se învață

Cercetătorii au arătat cum poate fi redusă frica, un proces numit extincție vicariantă. Au descoperit că, atunci când un copil care a învățat deja să se teamă de ceva, dar îl vede pe părintele său că interacționează calm și relaxat cu acel obiect sau acea situație, nivelul fricii scade semnificativ.

De exemplu, dacă al tău copil te vede calm în timpul unei furtuni sau cum gestionezi o situație stresantă fără panică, acest comportament funcționează ca un scut care ajută creierul copilului să se reechilibreze. Ce poți face, concret, pentru a nu transmite propriile frici?

Este important să clarificăm un lucru. Frica nu este ceva rău. Este o emoție firească și trebuie validată, indiferent dacă o simte copilul tău sau o simți tu.

Dacă vrei să eviți transmiterea propriilor frici iraționale, studiul sugerează câteva direcții clare.

Fii atent la ce simți. De multe ori, adulții reacționează automat, fără să conștientizeze disconfortul sau teama pe care o anumită situație o provoacă.

Ai grijă la limbajul nonverbal. Copiii citesc foarte bine microexpresiile. Poți spune că totul este în regulă, dar expresia feței tale poate transmite pericol. Respiră adânc și relaxează umerii sau maxilarul înainte de a reacționa.

Explică ce simți. Dacă te sperii, spune asta. Poți explica că te-a speriat un zgomot neașteptat, dar că ai înțeles ce s-a întâmplat și ești în siguranță. Îl ajuți astfel să învețe cum se gestionează emoțiile.

Nu evita totul în locul lui. Dacă îl ferești constant de lucrurile care îți provoacă ție teamă, îi confirmi ideea că există un pericol real.

Lucrează cu propria anxietate. Studiul arată că părinții cu un nivel mai ridicat de anxietate transmit fricile mai ușor. Când ai grijă de sănătatea ta emoțională, ai grijă și de copilul tău. Sprijinul unui specialist poate ajuta atunci când simți că fricile tale îți influențează viața de zi cu zi.

Acest studiu arată că tu ești filtrul prin care copilul tău vede lumea. 

CITEȘTE ȘI: 

Așa-numitul „drept părintesc de corecție” nu există! O instanță a stabilit că orice violență exercitată asupra unui copil e interzisă

Copiii sunt victimele bullyingului încă de la vârsta de 6 ani, arată un studiu

Scrisul de mână îmbunătățește memoria, spun psihologii

Când înjură copilul tău, ce faci? Ce arată un studiu recent despre toleranța părinților

Cele trei indicii care arată că „ceva rău se întâmplă la școală” cu copilul. Psiholog: „Aceste semne trebuie să îi alerteze pe părinți”

Mamă și jurnalist, Loredana oferă o voce echilibrată pentru toți părinții care vor să își înțeleagă mai bine copiii. Scrie despre parenting cu sensibilitatea unei mame și rigoarea unui jurnalist, din experiența reală, consultă specialiști, verifică informațiile și selectează doar ceea ce este cu adevărat util pentru familie.
Alte știri
x close